Un alt meci pe care-l trecem în revistă e confruntarea dintre unul din favoriții gazdelor, Ugo Humbert și australianul Alex de Minaur, din cadrul turului doi de la ATP Lyon. Meciul este ultimul a zilei programat pe Arena centrală și va începe după ora 18:30, ora României. Mai multe amănunte despre meciul Ugo Humbert – Alex de Minaur, dar și pariurile gândite, în cele de mai jos.
Ugo Humbert: Formă sportiv
Ugo Humbert nu a avut deloc un parcurs bun pe suprafața roșie în acest sezon. Francezul a obținut doar trei victorii în cele 8 partide disputate pe zgură. Două dintre acestea au venit în fața spaniolului Pablo Adujar. Dar în general, în acest sezon, Ugo nu a evoluat bine.
Francezul are un record de 3-10 în meciurile din acest sezon din întrecerile ATP. Pe lângă cele două succese de pe suprafața roșie, Humbert mai are două victorii. La ATP Cup, contra lui Medvedev, în luna ianuarie și la Miami, în primul tur, contra lui Aljaz Bedene. O formă slabă pentru francezul de 23 de ani, care în sezoanele trecute a demonstrat că poate etala un tenis foarte bun.
Aici, în primul tur, a trecut de compatriotul Gregoire Barrere, în minimum de seturi. A fost un meci relativ bun făcut de Humbert, care a oferit trei șanse de break și a avut un procentaj de reușită pe prima minge de 68%.
În meciul din turul secund misiunea va fi mult mai grea. Francezul va da peste un jucător în fața căruia a mai cedat o dată în acest sezon. Dacă vrea să emită pretenții, Humbert va trebui să joace cât mai mult cu prima minge și să comită cât mai puține erori neforțate.
Alex de Minaur: Formă sportiv
Alex de Minaur e un alt tenismen care și-a adaptat foarte bine jocul pe suprafața roșie. Australianul nu se simțea deloc confortabil pe zgură, dar în acest sezon jocul lui Alex s-a pliat mult mai bine pe cea mai lentă suprafață din circuit.
Iar rezultatele au fost evidente. Cel mai bun parcurs a fost cel de la Barcelona, acolo unde de Minaur a atins semifinalele, fiind la două mingi distanță de calificarea în finala turneului. A cedat în urma unui meci extrem de disputat contra campionului de la Sabadell, Carlos Alcaraz.
Dar pe lângă evoluția foarte bună de la Barcelona, de Minaur a jucat bine la toate turneele de pe zgură, chiar dacă rezultatele nu au mai fost la același nivel. Excepție poate a fost competiția de la Madrid, acolo unde australianul a cedat categoric în fața lui Sinner.
În ultimul turneu, cel din capitala Italiei, Alex a ajuns până în turul trei, fiind eliminat de semifinalistul Sascha Zverev. Aici, va începe aventura din turul secund, iar în meciul de debut va da peste unul din favoriții gazdelor. Dacă va juca la nivelul scontat, australianul nu ar trebui să aibă probleme în acest meci.
Meciuri directe Ugo Humbert – Alex de Minaur
De trei ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar raportul este de partea australianului, 2-1. Ultima confruntare directă a avut loc luna trecută, la Barcelona, când Alex s-a impus în trei seturi.
Ponturi pariuri Ugo Humbert – Alex de Minaur
Victorie de Minaur cota 1,38 Unibet
De Minaur a avut un parcurs bun în ultima perioadă, cu un joc solid. Humbert e în continuare în căutarea unui ritm mai bun, dar francezul e departe de potențialul său. Cred că meciul va fi controlat de către jucătorul australian, care poate domina schimburile prelungite. Mizez pe victoria lui de Minaur!
H2(2,5) (victorie de Minaur la cel puțin trei game-uri diferență) cota 1,60 Superbet
Cred că meciul poate fi câștigat fără emoții de australian. Mai ales dacă Alex va reuși să impună ritmul. Humbert a dat ceva semne de revenire în meciul din turul întâi, dar adversarul nu a fost unul solid. Merg pe victoria la cel puțin trei game-uri diferență a jucătorului din Australia!