Prieteni, iată-ne ajunși la momentul „zero”, momentul mult așteptat de orice microbist și iubitor de pariuri sportive – marea finală Champions League. Un sezon întreg se rezumă la acest moment, iar pe noi ne așteaptă un spectacol de proporții, într-un stadion ce ne-a oferit în trecut cea mai spectaculoasă finală din istoria acestei competiții. În cele ce urmează vom urmări drumul spre finală a celor două formații și vom face un mic ocol în trecut, la finala din 2005, pentru a vedea cum meciul dintre Manchester City – Inter Milano este comparabil cu acea partidă de pomină.
Finala 2023: Manchester City – Inter Milano
Spectacolul este pregătit, scena este asamblată iar protagoniștii acestui eveniment așteaptă cu nerăbdare să intre în lumina reflectoarelor. Emoțiile sunt greu de stăpânit când ne gândim la evenimentul pe care îl avem în fața noastră, atât din perspectiva jucătorilor și a fanilor celor două echipe, cât și a celor ce iubesc în general fotbalul. Nu există eveniment mai important la nivel de club decât finala Ligii Campionilor, iar aceste formații promit să ne aducă o finală ce o vom ține minte probabil multe decenii de acum înainte. Această promisiune este de luat în seamă prin prisma faptului că cele două echipe demonstrat de-a lungul sezonului un fotbal de care până și zeii s-au putut bucura.
Dar ni se face pielea de găină când ne gândim la locația acestei finale – orașul Istanbul. Nu există loc mai magic pentru Liga Campionilor, întrucât aici a devenit realitate „visul unei nopți de vară” pentru suporterii echipei Liverpool. Și nu doar pentru ei – toți cei ce au fost martori acelui eveniment au rămas marcați, într-un sens pozitiv, de frumusețea, spectacolul și emoțiile pe care un simplu joc de fotbal le poate aduce. De atunci am tot sperat la asemenea momente, însă finalele tind de regulă să dezamăgească.
În Champions League am mai avut parte de momente halucinante, cu reveniri spectaculoase. Merită amintit meciul câștigat de Liverpool (4-0) împotriva Barcelonei sau victoria împotriva tuturor șanselor a echipei Tottenham (3-2) în deplasarea de la Ajax, însă acestea au avut loc în semifinalele competiției, nu în finală. Speranța noastră rămâne însă că magia acestui stadion (Atatürk Olimpiyat) va atrage energia necesară unei alte finale spectaculoase, iar peste ani să putem spune cu mândrie că am fost martorii celor mai spectaculoase finale din istoria Champions League – ambele disputate la Istanbul.
Sâmbătă când cortina se ridică nu mai este timp de negocieri, de tacticizat și de studiat condițiile din teren. Totul se rezumă la câteva dueluri cheie pe care noi așteptăm cu sufletul la gură să le vedem în acțiune. De fiecare parte avem în prim-plan jucători de clasă mondială precum Haaland și Lukaku, De Brunye și Lautaro, Ederson și Onana, iar noi așteptăm să vedem care va străluci mai tare pe teren și va face diferența necesară pentru a pune mâna pe mult râvnitul trofeu.
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
Stadionul
Atatürk Olimpiyat din Istanbuleste arena pe care se va desfășura finala de sâmbătă, 10 iunie de la ora 22:00. Stadionul are o capacitate impresionantă de 74,753 de locuri și i-a fost acordat titlul de „complex sportiv de 5 stele”. Stadionul a fost construit în scopul găzduirii jocurilor olimpice din 2008, însă dreptul de găzduire a fost acordat în cele din urmă Beijingului, iar orașul ce desparte două continente, Istanbul, rămânea cu un mega-stadion ce poate servi mai multe scopuri, însă fără un mare eveniment plănuit.
Această arenă ce a costat aproximativ 140 milioane de dolari a primit în cele din urmă dreptul de a găzdui finala Ligii Campionilor în anul 2005, iar restul detaliilor nici nu trebuie menționate, întrucât vor face parte mereu din istoria fotbalului. Atunci, ca și acum, britanicii au venit în număr foarte mare la Istanbul. În 2005, peste 30,000 fani ai echipei Liverpool au călătorit la Istanbul, însă doar 20,000 aveau bilete și acces pe stadion. Dar detalii de genul acesta sunt irelavante pentru cei ce doresc să fie alături de echipă – indiferent dacă ajuns sau nu pe stadion, suporterii adevărați vor fi alături de jucători oriunde se află și îi vor susține neîncetat în lung și în lat.
Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!
Nu e prima tentativă recentă de a programa finala Champions League la Istanbul. UEFA a decis inițial ca finala din 2021 să se joace pe Atatürk Olimpiyat, însă datorită pandemiei, a fost nevoie ca aceasta să fie mutată, pe ultima sută de metri, într-o țară considerată „verde” la momentul respectiv (indice scăzut de răspândire al virusului), și deci finala s-a disputat la Porto. Culmea este faptul că în acea finală participa Manchester City și a fost o finală 100% britanică, întrucât Chelsea a fost oponenta sa și echipa ce a devenit campioana acelui an. Poate este un semn faptul că City nu a reușit să câștige acel meci, iar acum astrele s-au aliniat pentru cetățeni și au șansa să ridice trofeul la Istanbul.
Drumul spre finala Champions League 2023
Manchester City
Manchester City a avut un parcurs impunător în drumul spre finală și a dat de la bun început impresia că este capabilă să obțină performanțe notabile sezonul acesta. Nu știm dacă putem spune că cetățenii au avut parte de un parcurs dificil. Da, din punct de vedere al echipelor întâlnite, parcă nici nu se putea mai rău pentru echipa din Manchester. După o grupă cu Dortmund, Sevilla și Copenhaga, câștigată fără drept de apel de City, aceștia au fost nevoiți să dea piept cu RB Leipzig în optimi, Bayern Munchen în sferturi și Real Madrid în semifinale.
50 de lei free bet
la verificarea contului NetBet!
Înregistrează-te acum!
Iar aici iese la iveală geniul lui Pep Guardiola. Noi oamenii de rând nu putem înțelege cu certitudine ceea ce face și cum gândește tactic fiecare meci, dar rezultatele obținute sunt testamentul gândirii de geniu al fotbalului modern. De Leizpig a trecut cu scorul general de 8-1, de Bayern cu scorul general de 4-1 iar de favorita turneului Real Madrid a trecut cu scorul general al celor două manșe de 5-1.
Inter Milano
Internazionale Milano este probabil echipa ce a reușit să surprindă printr-un parcurs formidabil în care și-a croit drum încet dar sigur spre finala de la Istanbul. Nerazzurri au avut parte de o grupă de foc cu Bayern Munchen, Barcelona și Viktoria Plzen, de care au reușit să treacă cu puțină șansă dată de forma slabă a Barcelonei.
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
În optimi, au avut norocul să înfrunte echipa FC Porto, de care au trecut surprinzător cu un singur gol marcat de-a lungul celor două manșe. În sferturi au înfruntat o echipă portugheză ceva mai puternică, Benfica, însă determinarea milanezilor a fost una aparte și au reușit să rezolve ecuația calificării încă din prima manșă. Și a urmat duelul echipelor din Milan – Derby della Madonnina (AC Milan – Inter Milano) în semifinale. Dar și aici, Inter și-a impus dominanța încă de la începutul dublei, iar în meciul tur avea un avans de 2 goluri încă din minutul 11. 3-0 a fost scorul final la general pentru trupa lui Simone Inzaghi care și-a câștigat astfel locul în rândul marilor antrenori din Europa.
Istanbul 2005: AC Milan – Liverpool
18 ani – atât a trecut de la incredibila finală disputată între AC Milan – Liverpool. Miracolul de la Istanbul – așa a fost numită reușita britanicilor de a întoarce un deficit de 3-0 la pauză pentru a duce partida la prelungiri și într-un final la lovituri de departajare, unde s-a remarcat eroul cormoranilor de atunci, Jerzy Dudek, cu câteva parade ce și-au pus amprenta în istoria fotbalistică.
Nu ne-a venit să credem la ce asistăm: 3-0 pentru rossoneri și părea că Liverpool e moartă și îngropată după prima jumătate a jocului. Se știe acum că mulți au renunțat să se mai uite la a doua parte a meciului, crezând că absolut nimic nu se mai poate schimba. Noi nu știm cum pot trăi oamenii aceia cu regretul de a nu fi văzut cea mai spectaculoasă revenire dintr-o finală de Liga Campionilor, însă cei ce au asistat la meci au fost răsplătiți cu 120 de minute de glorie fotbalistică.
Glorioasă, fabuloasă, fantastică și câte alte adjective la superlativ există în dicționar, toate se aplică în acest context pentru a descrie finala din 2005. Dar iată că zeii fotbalului ne-au ascultat rugăciunile și ne-au adus în fața noastră acum, exact ca și atunci, o echipă britanică și una italiană, ambele capabile de spectacol absolut și să ne ofere cele mai memorabile meciuri fotbal din istorie. Oare ce surprize ne rezervă această finală?
Premier League (Anglia) vs. Serie A (Italia)
Nu puteam trece cu vederea o mică comparație, relevantă în opinia noastră pentru această finală de Champions League. Ne uităm în urmă la cele petrecute în acest sezon și constatăm cu ușurință că fotbalul italian și cel britanic au pus stăpânire pe Europa sezonul acesta. De la echipa precum Napoli, AC Milan și Inter – toate prezente în fazele finale ale Ligii Campionilor, la echipe precum AS Roma ce a ajuns în finala Europa League și Fiorentina ce a participat în finala Conference League.
Britanicii au avut și ei în fazele eliminatorii ale Champions League, pe lângă Manchester City, echipe precum Liverpool, Chelsea și Tottenham – acestea fiind totuși eliminate prematur. Însă britanicii au reușit să trimită în finala Conference League echipa West Ham, care în ciuda unui sezon teribil în campionat, nu a părut deloc că suferă în competițiile Europene, ba mai mult a și devenit campioana Conference League.
Ne putem întreba așadar ce fac oare atât de bine aceste campionate, Serie A și Premier League, de au reușit să trimită atât de multe echipe în fazele eliminatorii ale unor competiții de top din Europa.
Concluzie
Iubitorii fotbalului au multe motive să fie încântați săptămâna aceasta. Simplul fapt că finala Champions League se desfășoară la Istanbul ne oferă suficiente speranțe pentru un meci de vis, dar oricare ar fi deznodământul ne vom bucura de fotbal pe cea mai mare scenă a fotbalului intercluburi.
De asemenea, pe cei ce iubesc pariurile sportive îi invităm să ne fie alături la pariuri online și să analizeze, alături de noi, cele mai bune ponturi pariuri ce sunt postate de colegii noștri pe site, ce sperăm să vă ajute în a lua deciziile cele mai oportune care să vă aducă profit.