După startul furibund al marilor campionate europene a venit vremea pentru o scurtă pauză, iar atenția a căzut în direcția echipelor naționale. În Europa s-a jucat de zor pentru calificările la Euro 2024 din Germania, iar în America de Sud s-a pornit deja în cursa preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026. Despre acestea și nu numai, în rândurile care urmează din retrospectiva săptămânii.
Retrospectiva săptămânii: Norocul – cel mai bun jucător al României
Deschidem retrospectiva săptămânii cu analiza grupei de calificare a României. De la zicala prost să fii, noroc să ai, iată că naționala de fotbal a României s-a adaptat ca atare și a reușit să rămână neînvinsă în grupa sa de calificare și după asediul Israelului pe Arena Națională. Cu mare noroc și cu aportul a peste 50.000 de spectatori în tribune, selecționata tricoloră a făcut 1-1 cu Israelul, dar oaspeții au ratat o sumedenie de ocazii care mai de care mai periculoase. Selecționerul Edi Iordănescu a făcut o formulă defensivă de joc, total nereușită ca prestație, de ne-a pus serios pe gânduri că Gigi Becali ar fi mai inspirat la formula de start, după intervenția sa la Fanatik în care a oferit detalii tactice de la palat.
Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!
Cu tot negativismul din jur, iată că România încă se menține neînvinsă în grupă și păstrează șanse la calificare. Dar e nevoie ca Norocul, cel mai important factor al echipei, să rămână în formă și în partidele următoare.
În cealaltă partidă importantă a Grupei I, Kosovo a egalat-o pe Elveția la 2-2 în minutul 90+4, fiind al doilea astfel de rezultat de egalitate pe care elvețienii îl trec în scripte după cel cu România. Iar la Andorra – Belarus a fost cel mai anost meci din această fereastră a preliminariilor, în care s-a terminat 0-0, pe principiul că unii nu pot, iar alții nu pot nici atât.
Grupa A – Scoția, marea surpriză
Continuăm retrospectiva săptămânii cu analiza grupelor în ordine alfabetică. În Grupa A, Scoția a reușit să câștige și în Cipru pentru al cincilea succes din tot atâtea partide, fiind ca și calificată la Euro. Emoții ar fi trebuit să aibă Spania, dar a marcat până și cu copiii în deplasarea din Georgia, scor 7-1, în care Lamine Yamal (16 ani) a înscris și el pentru selecționata iberică. Norvegia și Georgia par marile capete care vor rămâne acasă din această grupă, deși au jucători de cel mai înalt nivel în componență: Haaland, Odegaard sau Kvaratskhelia, Mikautadze.
50 de lei free bet
la verificarea contului NetBet!
Înregistrează-te acum!
Grupa B – luptă Olanda – Grecia
Franța este și ea cu 15 puncte din tot atâtea posibile, după 2-0 cu Irlanda, la Paris, fiind ca și calificată. Ceea ce înseamnă că lupta pentru locul al doilea se va da între Olanda și Grecia. Ambele au câte 9 puncte până acum, dar avantajul este clar în favoarea portocaliilor pentru calificare, întrucât au câștigat deja cu 3-0 meciul direct de joi seară, plus că grecii au șase din cele nouă puncte scoase cu Gibraltar.
Grupa C – Comedia lui Maguire
O nouă memă a făcut înconjurul internetului, la golul Ucrainei cu Anglia (scor final 1-1), când Maguire se duce și îl ia în marcaj pe celălalt fundaș central, Guehi, ceea ce i-a permis lui Zinchenko să fie liber în careu și să marcheze. Nici Southgate, selecționerul britanicilor, nu e departe de ochii ascuțiți ai internetului, după ce l-a păstrat în teren tot meciul pe Jordan Henderson – care a ajuns să-și trăiască anii de pensie în Arabia Saudită.
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
Chiar și cu acest semi-eșec cu Ucraina, Anglia are poziția sa confortabilă de pe primul loc în Grupa C, iar marea luptă la calificare se anunță a fi între Italia și Ucraina. Peninsularii n-au reușit să se răzbune pe Macedonia de Nord, în fața căreia pierduse calificarea la Cupa Mondială, pentru că au făcut doar 1-1 în deplasare, ceea ce le îngreunează foarte serios situația din grupă.
Grupa D – Domnește echilibrul
Turcia e cel mai neconvingător lider din aceste grupe, după ce a scos cu greu un 1-1, acasă, contra Armeniei. Croația a jucat relaxat și a câștigat cu 5-0 contra Letoniei, la capătul unui meci care se putea încheia la un scor și mai sever. Țara Galilor a stat și are nevoie de parcurs ireproșabil pentru a ajunge la Euro, misiune ce pare de-a dreptul imposibilă după retragerea lui Gareth Bale către golf. Iar momentan doar Armenia pare capabilă să amenințe pozițiile de calificare ale Croației și Turciei.
Grupa E – Moldova, parcurs istoric
Să aibă șanse Moldova la calificarea la Euro, cu clasare peste Polonia până în acest moment al grupei E, chiar că pare de domeniul ficțiunii. Dar iată că se întâmplă în ciudata realitate a zilelor noastre. Moldova a plecat neînvinsă în amicalul din Austria, 1-1, ceea ce i-a dat mare încredere în privința partidei din Feroe – câștigată cu 1-0, grație golului marcat de Vadim Rață (FC Voluntari). Polonia lui Lewandowski pare pregătită să vadă Europeanul din Germania la televizor, după ce a pierdut cu 2-0 în Albania. Nici Cehia nu convinge deloc în această grupă, având un 1-1 cu Albania care o menține pe linia de plutire.
Grupa F – S-a trezit Suedia
Suedia a câștigat cu 5-0 în Estonia și s-a trezit să amenințe cele două locuri călduțe de calificare pe care le ocupă, la patru puncte distanță față de nordici, Austria și Belgia. Lukaku și compania au câștigat cu 1-0, fără glorie, în Azerbaidjan, dar necesar pentru a păstra distanța față de suedezi.
Deschide-ți cont la Mozzart pentru un
Bonus de bun venit de până la 1750 lei pentru pariori!
Grupa G – Război fotbalistic, Serbia – Muntenegru
Nu e destul că și-au împărțit bucăți de teritorii pentru Serbia și Muntenegru, dar iată-le ajunse în ipostaza de a lupta direct între ele pentru un loc la Campionatul European din 2024. Grupa G e condusă de Ungaria, care are și un meci mai puțin, după ce a câștigat cu 2-1 în Serbia și continuă seria rezultatelor foarte bune din ultimii ani. Muntenegru a adus un punct din Lituania, 2-2, dar a luat toate punctele de pe urma meciului cu Bulgaria (3-1). Tot cu 3-1 a câștigat și Serbia în Lituania, dar urmează să fie multe momente încinse pe finalul acestei grupe.
Grupa H – Cea mai echilibrată grupă
În afară de San Marino și Irlanda de Nord, celelalte patru echipe de aici sunt împărțite pe o distanță de un singur punct. Kazakhstan se menține în rândul lumii după 1-0 cu Irlanda de Nord, iar Danemarca a scos cu mare greutate victoria în Finlanda, tot cu 1-0. Slovenia a mers ceas în această fereastră, după 4-2 cu Irlanda de Nord și 4-0 în San Marino.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Grupa J – Luxemburg, marea provocare
Portugalia are cel mai bun bilanț dintre toate echipele din aceste calificări, cu 15 puncte din tot atâtea posibile, plus un golaveraj de vis: 15-0. Dar privirile sunt ațintite asupra selecționatei din Luxemburg, care a trecut cu 3-1 de Islanda și are șanse reale de a obține calificarea la Euro 2024. În calea sa mai stă Slovacia, care a pierdut în fața Portugaliei, 0-1, iar duelul direct se va da în Luxemburg, în etapele ce vor urma.
Retrospectiva săptămânii: Messi salvează Argentina din nou
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
Încheiem retrospectiva săptămânii cu analiza meciului Argentinei din preliminariile pentru campionatul mondial. Lionel Messi a mai salvat-o o dată pe Argentina, în primul său meci oficial de după câștigarea campionatului. Starul fotbalului mondial a punctat decisiv pentru 1-0 în meciul cu Ecuador, dintr-o lovitură liberă, specialitatea casei. În tot acest timp, Brazilia și-a umflat mușchii cu Bolivia, scor 5-1, cu Rodrygo, Neymar și Raphinha printre marcatori. Dar momentul serii al brazilienilor a fost oferit de lacrimile lui Richarlison de după schimbare, după ce a mai ratat o mare ocazie de gol și se află într-o continuă perioadă de secetă.