Ziua de fotbal din Spania de marți se încheie cu duelul Real Sociedad – Real Madrid, din cadrul etapei cu numărul 33 din #LaLiga. Partida va avea startul începând cu ora 23:00 și se va disputa pe stadionul Reale Arena din San Sebastian. Ne așteaptă o confruntare interesantă între două formații aflate pe locuri de Champions League, iar noi v-am pregătit analiza detaliată împreună cu pronosticul pariuri pentru duelul Real Sociedad – Real Madrid.
Statistica la general a duelului Real Sociedad – Real Madrid este clar de partea madrilenilor. Aceștia s-au impus de nu mai puțin de 31 de ori în întâlnirile directe, pe când Sociedad a câștigat de 12 ori, și tot atâtea rezultate s-au terminat la egalitate între cele două. Real Madrid a fost echipa care a dominat meciurile directe din ultimii 4 ani, unde a înregistrat 3 victorii și 3 egaluri.
Real Sociedad
Formația oaspete a arătat foarte bine în acest sezon de La Liga, și se menține pe unul din locurile ce duc direct în grupele Champions League la anul. A înregistrat 3 victorii, un egal și o înfrângere în ultimele 5 etape de campionat, acolo unde are al patrulea număr de victorii, după granzii spaniei Atletico Madrid, Real Madrid și Barcelona. Obiectivul principal rămâne clasare pe primele 4 locuri, lucru din ce în ce mai probabil cu terminarea fiecărei etape.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Poziție în clasament
Real Sociedad se află pe locul al 4-lea în Spania la ora actuală cu un total de 58 de puncte adunate în urma a 32 de jocuri disputate. Are un golaveraj pozitiv de 41:29, cu a treia cea mai bună apărare momentan din acest sezon. Sunt la 5 puncte distanță de locul 5 ocupat de Villarreal, și vrea să continue parcursul bun și în acest final de sezon.
Obiectiv
Trupa antrenată de Imanol Alguacil vrea să presteze un joc bun în fața propriilor suporteri în meciul de marți seară. Chiar dacă pornesc cu șansa a doua, vor să pună capăt seriei consecutive de meciuri fără victorie împotriva celor de la Real și să-și consolideze locul al 4-lea din campionat.
- Echipa probabilă: (4-1-3-2) Remiro – Elustondo, Zubeldia, Le Normand, Munoz – Zubimendi – Merino, Silva, Barrenetxea – Fernandez, Cho
Real Madrid
Los blancos par să fi trecut rapid peste eșecul fulger din deplasarea de la Girona de acum o săptămână, unde au pierdut cu 4-2. Au învins în ultima etapa pe teren propriu cu același scor pe Almeria, și vine cu moralul ridicat în deplasarea de la Sociedad. Se pregătesc pentru cel mai importante meciuri din acest sezon, dubla manșă împotriva celor de la Manchester City din semifinalele Champions League, trofeu pe care doresc să-l câștige pentru a 15-a oară în istoria sa.
Poziție în clasament
Real Madrid se menține pe locul secund în La Liga cu un total de 68 de puncte după 32 de meciuri disputate. Are un golaveraj pozitiv de 69:30, cu cel mai bun atac din acest sezon. Se află la 2 puncte în fața rivalei din oraș, Atletico Madrid, și vor să-și consolideze poziția a doua în acest final de sezon.
Obiectiv
Trupa antrenată de Carlo Ancelotti vine în deplasarea de la San Sebastian cu gândul la victorie. Vor să continue seria de invincibilitate împotriva celor de la Sociedad iar astfel să se mențină pe locul secund în clasament deasupra celor de la Atletico Madrid.
- Echipa probabilă: (4-3-3) Courtois – Carvajal, Militao, Rudiger, Fernandez – Valverde, Kroos, Touchameni – Ascensio, Benzema, Rodrygo
Pontul nostru pentru Real Sociedad – Real Madrid
Șansă dublă Real Madrid (X2 – Real Madrid nu pierde) cota 1.55 (Casa Pariurilor) ❌
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Pentru evenimentul evidențiat Real Sociedad – Real Madrid vom miza pe șansă dublă în favoarea oaspeților. Ne uităm în spate la precedentele confruntări directe dintre cele două, unde madrilenii nu au mai pierdut din anul 2019, și au ajuns la 6 meciuri consecutive fără eșec în fața celor de la Sociedad. Pornesc cu prima șansă și în partida de marți, și considerăm că los blancos își vor continua seria de invincibilitate și după acest meci direct.