Ponturile și pariurile din tenis continuă, iar pentru următorul meci mergem peste ocean, la duelul dintre conaționalii americani, Ben Shelton și Marcos Giron, din cadrul rundei inaugurale a competiției de la ATP Delray Beach. Confruntarea este ultima a zilei programată pe terenul central și va începe miercuri dimineața, aproape de ora 04:00, ora României. Mai multe amănunte, dar și pariul sigur la Shelton – Giron, în cele de mai jos.
Ben Shelton: Formă sportiv
Ben Shelton a fost senzația începutului de an. Tânărul american, care până la startul acestui sezon nu a jucat în afara Statelor Unite, a impresionat la Australian Open. Și a confirmat practic talentul uriaș pe care îl are. Sferturi de finală pentru Ben la primul Grand Slam al anului.
Americanul a fost eliminat tot de către un compatriot la competiția de la Melbourne, Tommy Paul. După parcursul senzațional din Australia, Shelton a urcat în top 50, pe poziția 42 mai exact. De la eliminarea de la Antipozi, Ben nu a mai participat la nici o competiție.
Actuala poziție i-a adus postura de cap de serie la ediția din acest an de la Delray Beach. Ben e favorit 8 și va da în primul tur peste conaționalul Marcos Giron. Meciul se anunță interesant, dar dacă tânărul american va juca la potențialul său, sunt șanse mari să acceadă în runda secundă.
Marcos Giron: Formă sportiv
Marcos Giron e un alt reprezentant al gazdelor de la Delray Beach. Americanul vine după un parcurs bun făcut săptămâna trecută la Dallas, acolo unde a ajuns până în sferturile de finală ale turneului. Și a cedat în fața favoritului principal, compatriotul Taylor Fritz.
A fost un meci pierdut la mare luptă de către Giron, care s-a ținut bine de numărul 8 mondial. A fost cel mai bun rezultat obținut de Marcos în 2023. Startul de an a fost destul bun pentru Marcos, care a oscilat însă destul de mult. Cum de altfel e și în marea parte a sezonului americanul.
Aici nu a avut parte de o tragere foarte grea, doar că primul adversar ieșit în cale e un sportiv solid. Giron are însă de partea sa experiența mult mai mare la acest nivel și poate să debuteze cu dreptul la ediția din acest an de la Delray Beach. Nu e deloc exclus să vedem măcar un set cu prelungiri sau tie-break. Si de ce nu, un meci cu trei seturi!
Meciuri tenis Shelton – Giron
Va fi primul duel direct între cei doi conaționali!
Ponturi Pariuri Shelton – Giron
Victorie Ben Shelton – cotă 1,75 Netbet ❌
Se anunță un meci mai mult decât interesant. Shelton vine după parcursul excelent de la Australian Open, iar acum așteptările sunt și mai mari. La fel și presiunea. Giron în schimb a fost oscilant și nu a reușit să bifeze, încă, vreun rezultat important. Chiar dacă partida are șanse să meargă într-un eventual decisiv, noi considerăm că tânărul american poate face diferența în momentele cheie. În acest caz, pariul recomandat la Shelton – Giron merge pe victoria numărului 42 mondial!