Miercuri debutează și tabloul principal de la Miami Open, iar în primul tur sunt programate 32 de meciuri. Noi încercăm ca de fiecare dată să venim în ajutorul tău cu cele mai bune ponturi și pariuri de la meciurile de tenis. Pentru început îți aducem pontul de la duelul dintre finlandezul Emil Ruusuvuori și portughezul Nuno Borges, din cadrul turului inaugural al competiției din Florida. Partida este penultima a zilei programată pe arena cu numărul 1 și va începe după ora 22:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pariul la Ruusuvuori – Borges, în cele de mai jos.
Emil Ruusuvuori: Formă sportiv
Emil Ruusuvuori e unul din jucătorii buni din circuit. Finlandezul în vârstă de 24 de ani ocupă locul 54 în ierarhia mondială, dar jocul său poate fi mult peste poziția ocupată. Forma de moment este una bună pentru sportivul din Finlanda.
La primul masters al anului, Indian Wells, Emil a ajuns până în turul trei. Acolo Ruusuvuori a fost eliminat de Alexander Zverev, unul din cei mai buni din circuit. Însă finlandezul a cedat după un meci extrem de disputat, încheiat în trei seturi, din care două cu prelungiri. Finlandezul a participat și la challengerul de la Phoenix, însă a fost eliminat încă din turul secund de către francezul Halys.
Aventura de la ediția din acest an de la Miami va începe contra unui jucător venit din calificări. Dar adversarul se anunță mult decât dificil decât pare la prima vedere. Ruusuvuori pleacă însă cu prima șansă și are armele necesare pentru a avansa în turul secund.
Nuno Borges: Formă sportiv
Nuno Borges își continuă forma foarte bună. După titlul câștigat la challengerul de la Phoenix, portughezul a reușit să etaleze un tenis la fel de bun și în calificările pentru al doilea masters al anului, Miami Open. Iar lusitanul s-a calificat în premieră la competiția din Florida!
Sportivul clasat în acest moment pe locul 68 ATP a avut de muncă în ultimul meci din preliminarii. Dacă în primul tur al calificărilor misiunea a fost ușoară, o victorie în două seturi contra favoritului local, Steve Johnson, Borges a luptat serios contra lui Borna Gojo.
Portughezul a avut nevoie de două seturi cu tie-break pentru a se impune în fața uriașului din Croația. O victorie meritată, care-i aduce pentru prima oară în carieră prezența la mastersul de la Miami. Primul adversar ieșit în cale pe tabloul principal e unul greu, dar la cum a evoluat în ultime perioadă, Nuno poate bifa încă un rezultat mare!
Meciuri tenis Ruusuvuori – Borges
Va fi primul meci direct între cei doi jucători!
Ponturi Pariuri Ruusuvuori – Borges
Total game-uri meci – peste 19,5 – (în meci se vor disputa cel puțin 20 de game-uri) – cotă 1,47 Superbet ❌
Nuno Borges vine cu un moral excelent înaintea acestei partidei. Calificarea în premieră la mastersului de la Miami îi dă o încredere sporită portughezului, care vrea să furnizeze surpriza în primul tur. Doar că Ruusuvuori e un jucător de top, mult peste adversarii întâlniți de portughez în ultimele meciuri. Credem că partida va fi mult mai echilibrată decât o arată cotele, iar pariul la Ruusuvuori – Borges merge pe over 19,5 game-uri.