Seria pariurilor din tenis continuă și cu meciurile din turneele demonstrative. Chiar dacă miza punctelor nu există, premiile în bani, dar și noul sezon care bate la ușă fac ca aceste competiții amicale să fie mai mult decât interesante. În acest week-end va avea loc deja cunoscutul Mubadala World Tennis Championship (Abu Dhabi, Emiratelor Arabe Unite), turneu ce strânge și în acest an la start nume foarte importante, precum Tsitsipas, Rublev, Norrie, Ruud sau numărului 1 mondial, Carlos Alcaraz. Noi deschidem acest turneu cu meciul dintre rusul Andrey Rublev și croatul Borna Coric, din cadrul sfertului doi de finală al competiției. Meciul este programat pe terenul central, în jurul orei 16:15, ora României. Mai multe detalii de la duelul Rublev – Coric, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Andrey Rublev: Formă sportiv
Andrey Rublev e la al doilea turneu demonstrativ consecutiv, după ce săptămâna trecută a luat parte la întrecerea de la Diriyah Tennis Cup, din Arabia Saudită. Acolo, Rublev a fost eliminat încă din primul meci!
A fost un eșec în trei seturi în fața elvețianului Stan Wawrinka, cu mențiunea că decisivul s-a desfășurat sub forma unui super tie-break (primul la 10). Dar jocul rusului nu a fost rău, serviciul, dar și lovitura de dreapta fiind la un nivel foarte înalt.
Aici, în primul meci va da peste un alt jucător solid, Borna Coric. Rusul vrea un parcurs mai lung la Abu Dhabi, dar meciul se anunță greu. Nu e exclus să vedem un meci cu cel puțin un set cu prelungiri sau tie-break și chiar cu decisiv!
Borna Coric: Formă sportiv
Borna Coric a reușit în 2022 să revină în top 30 și să se apropie de tenisul cu care impresiona în urmă cu 4 ani. Accidentat și absent o lungă perioadă de pe terenul de joc, revenirea a fost extrem de grea, cu meciuri la competiții challenger.
Declickul a venit în vară, la Cincinnati, acolo unde a jucat cel mai bun tenis al său din acest an și a cucerit în premieră un titlu masters. Performanța l-a readus pe croat în top 30, iar acum se află pe poziția 26, postură ce îi permite să fie cap de serie la primul Grand Slam din 2023, Australian Open!
Ultimele meciuri jucate au fost în Cupa Davis, când Borna s-a impus în fața lui Bautista Agut și Kokkinakis. Turneul din Emiratele Arabe Unite reprezintă o oportunitate pentru croat de a se antrena la cel mai înalt nivel înainte de startul noului sezon, care va începe în doar două săptămâni!
Meciuri directe Rublev – Coric
De patru ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar raportul este clar de partea rusului, care conduce cu 4-0! Ultima confruntare a avut loc în urmă cu 2 ani, în finala de la ATP Sankt Petersburg, când Rublev se impunea în două seturi.
Ponturi pariuri Rublev – Coric
Victorie Andrey Rublev – cotă 1,45 Betano
Credem că jucătorul rus e la un nivel mai ridicat în acest moment față croat, iar acest lucru se va simți în anumite momente pe terenul de joc. Chiar dacă va avea de luptat, noi vom miza pe victoria numărului 8 mondial!
Total game-uri meci – peste 20,5 (minim 21 de game-uri) – cotă 1,55 Superbet
Vom miza pe un meci echilibrat, cel puțin un set, care va merge în prelungiri sau tie-break. Ambii jucători servesc foarte bine și sunt șanse să vedem game-uri ușor făcute pe propriul serviciu. Linia aleasă e una joasă și credem că va fi atinsă fără prea mari probleme!