✅ Peterson – Lukas, Makarska Challanger, 7 Iunie

Home » ✅ Peterson – Lukas, Makarska Challanger, 7 Iunie

Lăsăm deoparte meciuri tenis de la Roland Garros, pentru că sunt pe cale de a porni și alte turnee – cum este cel din Croația (Makarska Challanger) – la care vor participa jucătoare eliminate deja de la competiția din Franța. Meciul Peterson – Lukas este programat miercuri, 7 iunie, nu mai devreme de ora 12:00.

Sari direct la pont >>

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Makarska Open

Rebecca Peterson (Suedia) – 27 ani – locul 87 WTA

Suedeza a ieșit din turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de intens cu talentata chinezoaică Wang, ce a depășit două ore ca timp petrecut pentru încheierea partidei. Peterson o eliminase în primul tur pe franțuzoaica Ferro, deși a avut o cotă de 1,70 pentru victorie – nefiind clar favorită.

Pentru că a fost preocupată mai mult în luna aprilie cu reprezentarea Suediei în Billie Jean King Cup, Peterson n-a avut timp suficient pentru a se axa pe competițiile individuale de zgură, iar înainte de French Open a mai trecut pe la Rabat (Maroc), unde a pierdut din primul tur cu italianca Bronzetti.

Doar că de acum înainte, Peterson trebuie să facă parcurs cât mai îndelungat la turneele Challanger la care va participa, pentru a aduna cât mai multe puncte necesare la menținerea în prima sută mondială.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Tena Lukas (Croația) – 28 ani – locul 295 WTA

O jucătoare ce n-a reușit niciodată să depășească nivelul sub-mediocru pe care l-a avut pe întreaga carieră, Lukas se bucură de un wild card primit pentru a fi pe tabloul principal al turneului de la Makarska, din Croația natală.

Pentru zona nivelului său, de loc aproape 300 mondial, Lukas a avut o perioadă destul de bună la două turnee din Osijek (Croația) și Praga (Cehia), în care a adunat șapte victorii din nouă partide, dar niciuna cu o adversară cât de cât cunoscută.

Faptul că este deja la 28 de ani și că n-a reușit să treacă peste nivelul la care se află, arată că și cariera se îndreaptă cu pași repezi spre final. Mai ales că la ultimele două turnee la care a participat, s-a retras înainte să piardă cu totul, la 6-7, 0-4 cu Arango, respectiv 0-6, 0-4 u Korneeva.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Meciuri tenis Peterson – Lukas

Oarecum surprinzător, dată fiind diferența de nivel a celor două jucătoare, s-a consemnat o confruntare directă între Peterson și Lukas. Aceasta s-a produs în 2018, în cadrul unui duel general Suedia – Croația de la Billie Jean King Cup, când suedeza s-a impus net, 6-2, 6-1, după mai puțin de o oră petrecută pe teren.

Ponturi tenis Peterson – Lukas

Scor corect 2:0 (Peterson câștigă cu 2:0 la seturi) – cotă 1,57 (Fortuna) ✅

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Este un meci cu totul și cu totul dezechilibrat din mai multe puncte de vedere. Peterson, a șaptea favorită la câștigarea turneului, vine bine încălzită după două meciuri bune făcute la Roland Garros, având și valoarea net superioară față de adversara sa. De partea cealaltă, Lukas nici n-a terminat ultimele două meciuri de pe zgură, fiind învinsă cu ușurință până la momentul retragerii. Dacă n-ar fi fost în țara sa natală acest turneu, probabil că Lukas – care beneficiază de wild card – nici n-ar mai fi participat. Și istoricul meciurilor directe ne indică o victorie clară a suedezei, așa că mizăm la pariuri sportive pe același lucru, victorie în doar două seturi pentru Peterson. Cei care sunt mai prudenți din fire, pot opta doar pe varianta de victorie Peterson la o cotă de 1,25.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status