Deschidem seria pariurilor de la Australian Open cu meciul unuia dintre favoriții competiției și câștigătorul de anul trecut, Rafa Nadal contra tănărului american, Jack Draper. Confruntarea este programată a treia a zilei de luni, 16 ianuarie, pe Rod Laver Arena și va începe în jur de ora 05:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pont Draper – Nadal, în cele de mai jos.
Rafael Nadal: Formă sportiv
Rafa Nadal a avut un start de sezon mai mult decât dezamăgitor. Ibericul a pierdut cele două meciuri jucate la United Cup și premisele nu sunt deloc îmbucurătoare. Cu atât mai mult cu cât Rafa are de apărat cele 2000 de punct câștigate în urma triumfului de anul trecut!
Spaniolul a cedat partidele contra lui Alex de Minaur și Cameron Norrie, ambele în trei seturi. Culmea, de fiecare dată, Rafa a condus cu 1-0 la seturi, dar s-a înclinat în final. Nici finalul de sezon nu a fost bun pentru Rafa, care a pierdut 2 din cele 3 partide la ATP Finals.
Iar traseul de la ediția din acest an de la Australian Open e mai mult decât complicat. Pare chiar o misiune imposibilă ca Rafa să mai ajungă în finală, în condițiile actuale. Debutul este și el unul greu, în fața unuia dintre cei mai talentați sportivi din circuit.
Jack Draper: Formă sportiv
Jack Draper e un sportiv britanic, în vârstă de 21 de ani, clasat pe locul 40 ATP. Iar Draper face parte din categoria celor mai promițători tineri din circuit. Startul de sezon a fost unul bun, cu meciuri pe măsuri.
În această săptămână, Draper a făcut semifinale la ATP Adelaide 2, acolo unde a cedat în fața surprizei turneului, sud-coreeanul Soonwooo Kwon, cel care a și câștigat turneul. Dar cu doar o săptămână înainte, Draper îl învingea categoric pe asiatic, la primul turneu de la Adelaide.
Britanicul nu a avut noroc la tragerea la sorți, dar Jack a declarat că e extrem de motivat să dea totul în fața campionului din 2022 de la Australian Open. Și implicit își va juca șansa contra unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria tenisului. Nu ar fi exclus să vedem un meci chiar cu 5 seturi!
Meciuri directe Nadal – Draper
Va fi primul duel direct între cei doi sportivi!
Ponturi pariuri Nadal – Draper
Total seturi – peste 3,5 (în meci se vor disputa cel puțin 4 seturi) cotă 1,55 (Superbet)
Forma arătată de Nadal în acest start de sezon a fost una modestă și e de așteptat să vedem un meci extrem de disputat. Draper are valoarea necesară să-i pună probleme ibericului, astfel că pont Nadal – Draper merge pe over 3,5 seturi.
Total game-uri meci – peste 34,5 (minim 35 de game-uri) cotă 1,53 (Unibet)
Se anunță un meci care pe care, am putea zice. Draper a jucat foarte bine în acest start de sezon și are deja un număr important de meciuri în picioare. Nadal a arătat multe slăbiciuni și suntem de părere că meciul va fi unul lung. Pronostic Nadal – Draper merge pe over 34,5 game-uri.