Doar ce s-a încheiat primul masters al anului, Indian Wells, că imediat va debuta și al doilea turneu de 1000 de puncte al anului, Miami Open. Mai întâi vor avea loc meciurile de calificare, urmând ca marți, 21 martie să debuteze tabloul feminin, iar miercuri, 23 martie, cel masculin. Noi continuăm seria ponturilor din tenis, iar pentru început venim cu pariul de la duelul dintre americanul Aleksandar Kovacevic și germanul Maximilian Marterer, din cadrul turului întâi al calificărilor de pe tabloul masculin. Partida este ultima a zilei programată pe terenul cu numărul doi și va începe după ora 22:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pontul la Kovacevic – Marterer, în cele de mai jos.
Aleksandar Kovacevic: Formă sportiv
Aleksandar Kovacevic e un sportiv cu origini din Serbia, dar care reprezintă Statele Unite. În vârstă de 24 de ani, americanul se clasează la granița cu top 100, dar potențialul său este mult mai ridicat.
Kovacevic a fost eliminat în primul tur de la Indian Wells, după ce a pierdut în minimum de seturi partida cu compatriotul Marcos Giron. Aleksandar a luat parte apoi la challengerul de la Phoenix, unde a plecat din calificări. Kovacevic a ajuns până în sferturi, unde a fost învins de francezul Quentin Halys.
Dacă la Indian Wells a primit wild card, jucătorul cu origini sârbe e nevoit să joace în calificări. Primul adversar nu va fi simplu, dar dacă Kovacevic va reuși să joace la un nivel apropiat ca în ultimele săptămâni, sunt șanse ca americanul să se califice în turul doi preliminar.
Maximilian Marterer: Formă sportiv
Maximilian Marterer e un jucător german, în vârstă de 27 de ani, clasat pe locul 144 ATP. Iar Max e un sportiv bun, cu calități, dar care în ultimii ani s-a chinuit să ajungă din nou la granița cu top 100. Forma de moment este bună!
Neamțul s-a calificat la Indian Wells, după ce a trecut de calificări. Doar că Maximilian a fost eliminat încă din turul inaugural. E drept, cedând în fața uneia dintre surprizele de la ediția din acest an din California, Alejandro Tabilo.
Marterer a participat și el la challengerul de la Phoenix, acolo unde însă a făcut doar tur doi. Pentru a ajunge pe tabloul principal de la Miami, neamțul are nevoie din nou să treacă de calificări. Meciul din turul întâi se anunță greu, dar Max speră în șansa sa!
Meciuri tenis Kovacevic – Marterer
Va fi primul meci direct între cei doi jucători!
Ponturi Pariuri Kovacevic – Marterer
Victorie Aleksandar Kovacevic – cotă 1,64 Superbet ✅
Se anunță un meci disputat, între doi jucători care au evoluat bine în ultima perioada. Kovacevic pare să fie mai în formă, dar duelul e oricum unul echilibrat. Nu ar fi exclus să vedem un meci decis în trei seturi, dar pariul la Kovacevic – Marterer merge pe victoria reprezentantului gazdelor.