Un alt meci de tenis interesant de la care venim cu pariul câștigător e confruntarea dintre numărul doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz și olandezul Tallon Griekspoor, din cadrul turului trei de la Indian Wells. Partida este ultima a zilei programată pe terenul central și va începe marți dimineața, aproape de ora 05:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pontul la Alcaraz – Griekspoor, în cele de mai jos.
Carlos Alcaraz: Formă sportiv
Carlos Alcaraz a revenit foarte bine pe terenul de joc. Accidentat în finala de la RIO, spaniolul a debutat în forță la primul turneu masters al anului. Turneu pe care ibericul și l-a propus să-l câștige. Și să revină pe prima poziție Dar e cale lungă însă!
Primul pas a fost trecut ușor, iar adversarul, în ciuda scorului, nu a fost deloc ușor. Thanasi Kokkinakis, cel care venea după trei victorii la rând, nu a emis nici o pretenție în fața numărului doi mondial. A fost un succes cu un dublu 6-3, la capătul unei partide în care cifrele au arătat excepțional pentru iberic!
Următorul adversar pentru principalul favorit de la Indian Wells nu va fi cel mai simplu. Dar diferența de valoare ar trebui să se simtă din plin pe terenul de joc. Iar dacă Carlos va evolua cel puțin ca în primul meci, calificarea în optimi e garantată!
Tallon Griekspoor: Formă sportiv
Tallon Griekspoor e un sportiv din Olanda, în vârstă de 26 de ani, clasat pe locul 36 în ierarhia mondială. Iar olandezul e un jucător bun, care în ultimele două sezoane a cunoscut cea mai bună formă! Startul de an a fost și el bun pentru Tallon!
Cel mai bun rezultat din 2023 a fost semifinala de la Rotterdam, chiar în fața propriilor fani. Griekspoor a cedat în acel meci, greu, în fața italianului Jannik Sinner, după două seturi extrem de disputat, 6-7, 5-7. Tot de un meci disputat a avut parte olandezul și în aici. Cap de serie numărul 31, Tallon a avut liber în runda în runda inaugurală.
Griekspoor s-a impus în fața lui Pella, la capătul a două seturi cu tie-break. Un succes muncit pentru olandez, care va avea o misiune aproape imposibilă în turul următor. Dar Tallon va încerca să iasă cu fruntea sus din disputa cu principalul favorit de la Indian Wells.
Meciuri tenis Alcaraz – Griekspoor
De trei ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar raportul este în favoarea ibericului, 2-1. Ultimul duel a avut loc anul trecut, pe iarba de la Wimbledon, când Alcaraz s-a impus în trei seturi.
Ponturi Pariuri Alcaraz – Griekspoor
Victorie Alcaraz și sub 23,5 game-uri – (Alcaraz câștigă și în meci se vor disputa maxim 23 de game-uri) – cotă 1,44 Betano ✅
Carlos Alcaraz a arătat foarte bine în primul meci și e greu de crezut că va avea probleme în fața olandezului. Griekspoor poate face față doar dacă va juca cât mai mult cu prima minge, dar chiar și în aceste condiții, tot îi va fi greu să țină ritmul. În aceste condiții, pariul la Alcaraz – Grieekspoor merge pe victoria spaniolului și maxim 23 de game-uri derulate!