Revenim în România și îți aducem pontul câștigător de la capul de afiș al acestei runde, meciul jucat de Universitatea Craiova și CFR Cluj, echipele de pe locurile 5, respectiv 2 în clasament, din cadrul etapei cu numărul 25 din Superliga. Partida este programată sâmbătă, 11 februarie, pe stadionul Ion Oblemenco, din Craiova, cu începere de la ora 20:00. Mai multe detalii, dar și pariul găsit la U Craiova – CFR Cluj, în cele de mai jos.
Universitatea Craiova
Eugen Neagoe a fost instalat pe banca echipei sale de suflet, cu obiectivul de a ridica jocul Universității Craiova. Doar că până în acest moment, rezultatele nu au fost deloc vizibile. Oltenii au doar trei puncte după primele trei etape, iar jocul prestat de echipă a fost modest.
Universitatea Craiova a pierdut în prima etapă de la revenire, cu Botoșani, într-un meci în care jocul ofensiv nu a funcționat mai deloc. A urmat meciul cu Hermannstadt, câștigat datorită execuțiilor lui Andrei Ivan. Iar cu Farul, oltenii au dominat teritorial. Dar fără nici un efect, cel puțin pe tabela de marcat. Eșecul cu 1-2 suferit la malul mării a fost de-al 7-lea în această stagiune.
Universitatea Craiova are nevoie de puncte pentru a rămâne aproape de podium, dar meciul cu CFR se anunță mai mult decât dificil. Mai ales în condițiile date. Totuși în ultimele 5 partide jucate pe Ion Oblemenco, oltenii au patru victorii și un eșec.
CFR Cluj
CFR Cluj reușise să preia fotoliul de lider, și părea că are din nou prima șansă spre un nou titlu. Doar că lucrurile nu au stat tocmai așa. Lupta în față este mult mai acerbă în acest sezon din Superliga, iar elevii lui Petrescu au nevoie de mai multă constanță în joc pentru a-și îndeplini obiectivul.
CFR a început ca din pușcă acest an. Și a învins-o pe Farul cu un neverosimil 3-0, după ce a evoluat aproape perfect în a doua repriză a întâlnirii. Apoi, ardelenii au avut o prestație mai slabă, în deplasare, la Voluntari. Trupa lui Dan Petrescu a profitat însă de un autogol al ilfovenilor și și-a trecut în cont a doua victorie a sezonului.
CFR a arătat cu adevărat rău în ultima partida din campionat. Și anume derby-ul cu FCSB. De data aceasta, tactica lui Dan Petrescu nu a funcționat. Eșecul cu 0-1 în fața rivalei bucureștene poate că nu a fost meritat, dar ardelenii nu au timp de gândire prea mult. Meciul din Bănie se anunță la fel de greu.
Formații probabile Universitatea Craiova – CFR Cluj
- Universitatea Craiova: Lazar – Martic, Găman, Raul Silva, Ndong – Crețu, Mateiu, Nistor – Ișfan, Rivaldinho, Ivan.
- CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – Boateng, Muhar, Deac – Petrila, Janga, Krasniqi.
Meciuri fotbal U Craiova – CFR Cluj
În tur, CFR Cluj s-a impus fără emoții, scor 2-0. În ultimul meci jucat în Bănie, anul trecut, oltenii s-au impus cu 3-2, după un gol marcat la ultima fază.
Ponturi pariuri U Craiova – CFR Cluj
Șansă dublă – X2 (CFR Cluj nu pierde) cota 1,42 (Superbet) ❌
CFR Cluj vine după eșecul cu FCSB și nu își mai permite o nouă înfrângere. Clujenii au nevoie puncte pentru a rămâne aproape de liderul Farul, însă misiunea va fi una grea. Totuși suntem de părere că elevii lui Dan Petrescu nu vor suferi două eșecuri la rând în Superliga, astfel că pontul oferit la Universitatea Craiova – CFR Cluj merge pe X2.