De la Sibiu ne mutăm la Ploiești, acolo de unde îți aducem pariul câștigător de la Chindia – FC U Craiova, din cadrul etapei a 28-a din Superliga. Confruntarea este programată marți, 28 februarie, pe arena Ilie Oană, de la ora 18:00. Mai multe amănunte, dar și pontul ales la Chindia – FC U Craiova, în cele de mai jos.
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
Chindia Târgoviște
Chindia Târgoviște a suferit primul eșec din 2023. Trupa antrenată de Toni Petrea a pierdut meciul cu Rapid, 0-2 și rămâne pe locul 10 în Superliga, cu 30 de puncte adunate. A fost ce de-a 11-a înfrângere stagională pentru târgovișteni, care și-au luat gândul de la play-off.
Până la eșecul din Giulești, Chindia înregistrase trei remize și două victorii în partidele jucate în acest an. Succesele au venit cu Petrolul și UTA, ambele pe Ilie Oană. Dacă în privința play-off-ului lucrurile sunt clare în acest moment, salvarea de la retrogradarea nu e garantată.
Diferența față de locurile de baraj e de patru puncte, astfel că lupta în play-out se anunță mai mult decât disputată. În partidele jucate la Ploiești, în acest sezon, târgoviștenii au un parcurs foarte modest, fiind penultima la acest capitol. Cu doar 15 puncte adunate și un golaveraj negativ, 16 goluri marcate și 19 încasate.
FC U Craiova
FC U Craiova își continuă seria de victorii consecutive. Oltenii sunt neînvinși în acest an, pe terenul de joc și au ajuns la patru succese la rând. Ultima victorie a venit în fața ultimei clasate, CS Mioveni, scor 2-1. Sigur, e acea decizie a comisiilor, 0-3 cu Sepsi, în urma scandalului de la Sfântu Gheorghe, dar decizia nu e definitivă.
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
Cu 36 de puncte adunate, trupa lui Nicolo Napoli se situează la 5 lungimi în spatele celor de la Sepsi, formația clasată pe ultimul loc ce duce în play-off. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, oltenii continuă să spere. În cele patru victorii obținute în 2023, FC U a marcat de 11 ori și a încasat doar trei goluri.
În partidele jucate în deplasare, oltenii au un parcurs relativ bun, fiind pe 9 la acest capitol, cu 13 puncte adunate. Ultimul eșec suferit departe de propriul teren a fost în luna noiembrie, 1-3 pe terenul campioanei CFR Cluj.
Formații probabile Chindia – FC U Craiova
Chindia: Căbuz – Dinu, Corinus, Boldor, Ioniță – Perianu, Dulca, Akhmatov, Neguț – Popa, Cooper.
FC U Craiova: Gurău – Negru, Duarte, Henriques, Huyghebaert – Albu, Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – Chițu.
Meciuri fotbal Chindia – FC U Craiova
În cele patru dispute directe de până acum, raportul este egal. Câte o victorie de fiecare parte, plus alte două remize. În ultimul meci, cel din tur, Chindia s-a impus cu 1-0.
Ponturi Pariuri Chindia – FC U Craiova
X2 – (FC U Craiova nu pierde) – cotă 1,51 Winmasters ✅
FC U Craiova își continuă lupta pentru un loc de play-off. După cele patru victorii la rând în Superliga, oltenii speră la un nou succes în etapa intermediară. Nu va fi însă deloc ușor misiunea contra târgoviștenilor, care au jucat și ei bine în 2023. Totuși la ora actuală, trupa lui Napoli pare mult mai solidă, dar și mai în formă. În aceste condiții, pariul sigur la Chindia – FC U Craiova merge pe X2.