Ne îndreptăm din nou atenția către meciurile de fotbal din campionatele interne, iar următorul pont vine de la partida Atromitos – AEK Atena, din cadrul unei etape restante din prima ligă a Greciei, Super League, cea cu numărul 21. Confruntarea este programată miercuri, 8 martie, pe Peristeri Stadium, din Atena, cu începere de la ora 17:30. Mai multe detalii, dar și pariul la Atromitos – AEK Atena, în cele de mai jos.
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
Atromitos
Atromitos a avut o primă parte a sezonului bună. Chiar dacă echipa nu a reușit să se califice în play-off, formația antrenată de Chris Coleman a arătat un joc bun în multe partide de-a lungul actualei stagiuni. Și mai ales în partidele jucate acasă. După cele 24 de etape disputate, Atromitos are 29 de puncte.
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
Echipa e pe 7, dar la 8 puncte distanță de ultimul loc ce duce în play-off-ul Super Ligii din Grecia. Parcursul din deplasare a fost cel care i-a “interzis” lui Atromitos să se califice în play-off. Pe de altă parte, așa cum am zis mai sus, echipa a impresionat în partidele jucate pe Peristeri Stadium.
Trupa lui Coleman e pe 6 la acest capitol, cu 20 de puncte adunate. 5 victorii, tot atâtea remize și doar un singur eșec e bilanțul lui Atromitos în partidele jucate pe propriul teren. Surprinzător, singura înfrângere în fața propriilor fani nu a venit în fața uneia dintre forțele Greciei, ci contra lui Volos, scor 0-2, în luna octombrie. Trei victorii și două remize sunt rezultatele lui Atromitos în ultimele 5 partide jucate la Atena.
AEK Atena
AEK Atena se luptă la titlu în acest sezon. Gruparea din capitala Greciei se află la două lungimi în spatele liderului și rivalei Panathinaikos. Lupta pentru supremația în campionatul elen e mai mult decât disputată. Cealaltă forță a Greciei, Olympiakos e pe trei, cu 53 de puncte. La trei lungimi în spatele lui AEK. Iar PAOK speră și ea, la 7 puncte în spatele liderului.
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
Forma de moment a echipei din Atena e bună. Cu patru victorii în ultimele 5 partide disputate. Singurul rezultat negativ în acest interval a fost eșecul cu PAOK, 0-2, din deplasare. A fost cea de-a patra înfrângere pentru AEK Atena în acest sezon.
În deplasare, parcursul echipei din capitala Greciei e la fel de bun. AEK e tot pe doi și la acest capitol, cu 23 de puncte adunate. În ultimele 5 deplasări, formația din Atena are trei victorii și două eșecuri. Golaverajul este și el pozitiv, cu 21 de goluri marcate și 18 încasate.
Meciuri fotbal Atromitos – AEK Atena
AEK Atena s-a impus în ultimele trei partide directe. Ambele din sezonul trecut, dar și în disputa tur a actualei stagiuni, scor 1-0.
Ponturi Pariuri Atromitos – AEK Atena
Interval goluri 2-4 – (min 2, maxim 4 goluri marcate) – cotă 1,55 Fortuna ❌
Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!
Atromitos nu mai are șanse la play-off, dar e o echipă solidă. Clasată chiar sub linia de top 6, gazdele vor încerca să le dea o replică pe măsură rivalei din capitala Greciei. AEK în schimb luptă pentru titlu și are mare nevoie de cele trei puncte. Credem că reușitele nu vor lipsi, iar pariul la Atromitos – AEK Atena merge pe interval 2-4.