Un alt meci pe care îl trecem în revistă e confruntarea AC Milan – Genoa din cadrul rundei cu numărul cu numărul 33 din Serie A. Partida este programată vineri, 15 aprilie și va începe de la ora 22:00. Mai multe amănunte, dar și pariurile pe care le-am găsit, în cele ce urmează.
AC Milan: Formă echipă
AC Milan se află pe primul loc în Serie A, dar suflă greu. Liderul din Italia a pierdut patru puncte în ultimele două etape și mai are un avantaj de doar două lungimi față de rivala Inter.
Trupa lui Stefano Pioli nu a reușit să marcheze în ultimele partide. Au fost două remize albe pentru rossonerii, care ajung la un total de 8 remize în actuala stagiune. Echipa a ajuns la 12 partide consecutive fără eșec, în toate competițiile.
Ultima înfrângere a Milanului a fost în luna ianuarie. 1-2, chiar pe San Siro, contra celor de la Spezia. Egalul cu Bologna a întrerupt seria de trei victorii la rând, toate obținut la limită și cu același scor 1-0. În fața propriilor fani, Milan a avut un parcurs solid în acest sezon. Totuși, la acest capitol, formația lui Pioli e doar pe 5, cu 31 de puncte adunate.
Milan nu își mai permite pași greșiți. Mai ales în meciurile de acasă. Genoa nu va fi un adversar ușor, dar formația din Milano e net superioară la toate capitolele și nu ar trebui să mai rateze victoria.
Genoa: Formă echipă
Genoa se află la polul opus. Echipa pregătită de Alexander Blessin ocupă locul 19 în campionat, la trei puncte distanță de ultima poziția care asigură menținerea în Serie A. Forma de moment însă nu e cea mai bună.
După o serie de 8 partide fără eșec, din care 7 remize și o victorie, Genoa a pierdut ultimele două partide din Italia. 0-1 la Hellas și 1-4 acasă cu Lazio. Au fost primele eșecuri sub comanda lui Blessin. Iar în printre adversarele din seria meciurilor fără eșec s-au numărat Roma, Atalanta sau Inter.
Nu a fost totuși o întâmplare parcursul bun, cu 10 puncte adunate. De la venirea antrenorului German, defensiva a fost mult mai bună. Chiar dacă a capitulat în ultimul meci. Lupta pentru retrogradare va fi deschisă, mai ales că și formațiile deasupra lui Genoa traversează o formă foarte slabă.
În cele 16 meciuri jucate în deplasare, Genoa are doar un succes. Însă a bifat și alte 7 remize. Meciul cu Milan va fi cu atât mai greu, dar trupa lui Blessin va încerca să iasă cu fruntea sus și de ce nu, să prelungească seria meciurilor fără succes pentru formația gazdă.
Formații probabile
- AC Milan: Maignan; Calabria, Kalulu, Tomori, Hernandez; Tonali, Kessie; Saelemaekers, Diaz, Leao; Giroud
- Genoa: Perin; Hefti, Maksimovic, Ostigard, Vasquez; Badelj, Galdames; Melegoni, Amiri, Portanova; Ekuban
Meciuri directe AC Milan – Genoa
Cele două formații s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, iar Milan s-a impus de fiecare dată. 3-0 în tur, iar în meciul din Cupa Italiei, rossonerii au câștigat în prelungiri partida.
Ponturi pariuri AC Milan – Genoa
Victorie Milan și peste 1,5 goluri @1,60 Superbet
Cred că Milan nu va mai rata cele trei puncte puse în joc. Genoa vine cu un moral scăzut pe San Siro și îi va fi greu să reziste în fața unui Milan în foame de puncte. Trupa lui Pioli va ataca din primul minut și consider că vom vedea un succes al gazdelor, cu cel puțin două goluri marcate.
Total goluri gazde – peste 1,5 @1,53 Betano
Milan a pedalat în gol în ultimele etape și e conștientă că încă un pas greșit ar îngreuna și mai mult lupta la titlu. Genoa a încasat 4 goluri de la Lazio și vine cumva zdruncinată. Mizez pe tresărirea de orgoliu a fotbaliștilor lui Pioli și cred că vor marca de cel puțin două ori în acest meci.