Ne continuăm seria de meciuri fotbal din Liga 1 (Superliga), unde avem parte de spectacol mai mult ca în alte ediții anterioare. Partida U Cluj – Poli Iași se joacă duminică, 3 septembrie, de la ora 13:30, pe Cluj Arena (Cluj-Napoca). Meciul se vede în transmisiune directă pe Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport.
Casa de pariuri | Pont | Cota | |
GG sau 3+ | 1,70 | Pariază! |
Universitatea Cluj-Napoca
Venirea lui Sabău pe banca tehnică pare să fi stabilizat situația la U Cluj, la fel cum reușise și în precedentul său mandat. Cu toate că a debutat doar cu o remiză, 2-2, în deplasarea de la FC Hermannstadt, a fost un punct câștigat pe terenul unei echipe cu pretenții de play-off. Plus că după cursul jocului și numărul de ocazii se poate spune că ar fi meritat chiar victoria.
Succesul n-a întârziat să apară, iar în Cupa României, după o deplasare lungă la Piatra Neamț, U Cluj a reușit să obțină calificarea, scor 4-2, pe terenul celor de la Ceahlăul. Unul dintre jucătorii revitalizați de Ovidiu Sabău pare a fi Ianis Stoica, după ce acesta s-a lipit la o dublă în meciul de la Piatra Neamț.
Per total, situația de la U Cluj nu este deloc disperată, pentru că prin cele șapte puncte acumulate până acum ar fi doar trei lungimi de recuperat până la pozițiile ce asigură prezența în play-off.
Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!
Echipa probabilă:
- Gorcea – Oancea, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Nistor, Bic, Popadiuc – Stoica, Popa, Chipciu
CSMS Politehnica Iași
La Iași s-a mers din rău în mai rău, iar după o serie nefavorabilă de rezultate din campionat a mai picat un șoc negativ: eliminarea din Cupa României contra unui adversar din Liga 3. Și nu orice eșec, ci unul chiar la mare diferență, scor 0-3, după ce și portarul ieșenilor fusese eliminat în timpul primei reprize.
Astfel, eliminați din Cupă, cu doar o victorie și cinci înfrângeri în cele șase etape disputate până acum, postul antrenorului Leo Grozavu atârnă de un fir de ață. Mai precis, are nevoie de un rezultat foarte bun de scos la Cluj, altfel pauza pentru echipele naționale s-ar putea să-i vină de hac și să fie înlocuit.
Presiunea este foarte mare la Poli Iași în aceste momente, după ce s-a investit destul de puternic în aducerea de noi jucători cu experiență. Iar rezultatele încă n-au venit pe măsura așteptărilor.
Participă și tu la
Marea Păcăneală 2023 la Betano
și ia-ți partea din premiul de 100,000 LEI!
Echipă probabilă:
- Ailenei – Martac, Ilie, Samayoa, Ispas – Bordeianu, Marchioni, Carlos Jatoba – Luis Phelippe, Vojuts, Gheorghiță
Meciurile directe U Cluj – Poli Iași
Cel mai recent meci dintre cele două echipe a avut loc în 2021, în Liga 2, când Poli Iași se impunea pe teren propriu, scor 2-0. La nivelul primei ligi s-au întâlnit ultima oară în sezonul 2014-2015, când U Cluj avea să pice la final, dar nu înainte de a o învinge pe formația ieșeană pe teren propriu cu 2-0.
Ponturi pariuri U Cluj – Poli Iași
GG sau 3+ (ambele marchează în meci sau cel puțin trei goluri înscrise) – cotă 1,70 (Betano)
Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!
Se joacă între U Cluj și Poli Iași cu toate armele pe masă, fiecare fiind cu propria presiune de a reuși să facă rezultate pozitive. Clujenii încă speră să se califice în play-off, iar cei de la Iași vor să vadă cât mai rapid rodul investițiilor în jucători de experiență. Dintr-o luptă deschisă ne așteptăm să bifăm corect la ponturi pariuri de pe urma propunerii de GG sau 3+. Ambele echipe au arătat un fotbal deschis, ceea ce se recunoaște și din golaverajul fiecăreia. U Cluj are 16-17 după opt jocuri oficiale, iar Poli Iași 6-16.