Țig – Marino, (0-2 scor corect), 29 august

Home » Țig – Marino, (0-2 scor corect), 29 august

Există și jucătoare din România pe tabloul principal de la US Open, în lunga listă de meciuri tenis din primul tur. Am prins ocazia de a scoate profit de pe urma duelului Țig – Marino, programat pentru marți, 29 august, nu mai devreme de ora 21:30, în complexul de la USTA Billie Jean King (New York). Partida va putea fi urmărită pe Eurosport.

Casa de pariuriPontCota
Betano0-2 scor corect1,40Pariază!
Țig – Marino

Patricia Maria Țig (România) – 29 ani – locul 700 ATP

De când s-a dedicat vieții de familie și a născut un copil, Patricia Țig n-a mai reușit să revină în circuit nici măcar pe aproape de rezultatele sale cele mai bune. Ce-i drept, oricum n-a fost niciodată o jucătoare neapărat de top, chiar dacă a avut apariții sporadice în prima sută mondială. Anul 2023 a fost mai mult ca un chin pentru Țig ca nivel de tenis, pierzând în mod constant cu 2-0 la seturi atunci când a dat de o jucătoare cât de cât apropiată de prima sută mondială. Singurele sale victorii au venit la turnee de tip ITF unde participă cei mai anonimi tenismeni și nici măcar acolo n-a rupt gura târgului.

Pe hard a bifat doar patru prezențe în 2023, toate pierdute dintre care trei la zero, cu Paolini, Schmiedlova și Alexandrova. Un singur set a reușit să-i ia chinezoaicei Shuai Zhang, aflată într-o situație de formă similară cu cea a Patriciei, având 15 înfrângeri din cele 19 partide disputate în acest an.

Revenind la bilanțul Patriciei, acesta nu se prezenta prea grozav nici în anii din urmă, când se afla în vârf de formă. Sportiva crescută la Galați a preferat mereu zgura, iar pe suprafața roșie a scos și cele mai bune rezultate ale sale.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Rebecca Marino (Canada) – 32 ani – locul 104 WTA

Marino a avut preocuparea de a se pregăti cât mai bine pentru turneul de hard de la US Open. Imediat după ce a pierdut cu Begu la Wimbledon s-a mutat în Canada, țara sa natală, pentru turneul de la Granby, unde a reușit trei victorii: cu Verma, Failla și Sakusic, dar avea să piardă apoi cu Sebov. La Montreal și la Chicago a pierdut din primul tur, cu Boulter, respectiv Bronzetti. Iar la Cincinnati, în calificări, a eliminat-o pe italianca Giorgi, dar s-a oprit după ce a pierdut cu Navarro.

Canadiancă la origini, Marino este by default o jucătoare care știe să joace pe hard, chiar dacă rezultatele sale din acest an n-au fost dintre cele mai bune. Are un bilanț echilibrat cu 13 victorii și 13 eșecuri pe hard, dar experiența sa ar trebui să fie pusă în valoare la un turneu de astfel de anvergură cum este cel de grand slam de la US Open.

Participă și tu la
Marea Păcăneală 2023 la Betano
și ia-ți partea din premiul de 100,000 LEI!

Meciuri tenis Țig – Marino 

Nu avem niciun meci direct de bifat în această categorie între Țig și Marino, duelul de la US Open fiind primul din istoric.

Ponturi tenis Țig – Marino

0:2 scor corect (Marino să câștige cu 2-0) – cotă 1,40 (Betano)

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Victoria pentru Marino în fața Patriciei Țig ar trebui să fie o simplă formalitate, la cum a arătat jucătoarea româncă la puținele turnee pe care le-a abordat în acest an o dată cu revenirea sa în circuit. Marino are experiența necesară pentru hard, așa că pentru pariuri sportive este indicat să mizăm pe un succes în minimum de seturi pentru canadiancă. Oportunitatea de a avea probabil cel mai ușor adversar din circuitul actual de la US Open nu trebuie ratată de Marino, mai ales că se află în buza topului 100 pe care l-ar putea accesa cu un succes în fața Patriciei.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status