Ziua de marți ne aduce în atenția o serie de meciuri din EFL Trophy, o competiție din Anglia atribuită echipelor din liga a 3-a și a 4-a, și academiile formațiilor din Premier League. Avem un duel interesant, anume Swindon – Arsenal U21, partidă ce va lua startul de la ora 21:00 și care se va juca pe County Ground din orașul Swindon. Puteți regăsi pronosticul pariuri ce se arată profitabil în rândurile de mai jos cu tot cu analiza detaliată.
Analiză meci Swindon – Arsenal U21
Duelul Swindon – Arsenal U21 de marți searăva fi la al doilea episod între cele două formații, asta după ce s-a mai întâlnit încă o dată tot în aceeași competiție. În 2021, în EFL Trophy, Swindon s-a impus tot pe teren propriu cu 2-1 împotriva echipei a doua a tunarilor din Londra, într-un meci cu 3 goluri și cu un ritm de joc rapid.
Swindon Town F.C.
Formația gazdă evoluează în acest moment în League Two, adică liga a 4-a din Anglia. A început noul sezon de 3 săptămâni, timp în care a înregistrat o victorie și 2 remize în primele 3 etape. Vine după un meci spectaculos în weekend, terminat 5-5 contra nou promovatei Wrexham, asta după ce a condus cu 4-1 la pauză, însă s-a văzut egalată spectaculos în a doua repriză. Primul meci oficial l-a avut în EFL Cup, unde s-a văzut eliminată de Peterborough la penalty-uri, așa că are de gând să facă un meci bun marți seară în cealaltă competiție unde este angrenată.
Poziție în clasament
Swindon se află în acest moment pe locul al 13-lea în a 4-a ligă din Anglia, cu un total de 5 puncte adunate după 3 meciuri jucate. Are și un golaveraj aproape pe 0 de 9 goluri înscrise și 8 primite, și încearcă să se apropie de primele 7 locuri, poziții ce duc și la barajul pentru promovarea în liga a 3-a, League One.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (3-4-1-2) Mahoney – Godwin, Brewitt, Blake – Hutton, Kinsella, McEachran, Genesini – Kemp – Young, Austin
Arsenal U21
Echipa oaspete este trupa de tineret a lui Arsenal, ce evoluează în propria ligă, anume Premier League 2, alături de celelalte academii. Este cunoscută la nivel global ca fiind o pantă importantă în ascensiunea multor jucători tineri, care pot face pasul important la prima echipă a tunarilor. Arsenal U21 a început perfect noul sezon, cu 2 victorii în primele 2 etape, unde au învins pe rând pe West Ham U21 și Leicester U21, și vrea să continue în același stil pentru a termina în primele clasate la final de sezon.
Poziție în clasament
Arsenal U21 se află pe locul secund în acest moment în Premier League 2, cu 6 puncte adunate din primele 2 runde. Are și unul dintre cele mai bune golaveraje, de 7 goluri marcate și doar unul primit, și atacă primul loc ocupat de Tottenham U21.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-3-3) Ejeheri – Sousa, Walters, Monlouis, Lannin – Lewis, Ibrahim, Nwaneri – Sagoe, Edwards, Butler
Ponturi Pariuri Swindon – Arsenal U21
Interval 2-5 goluri (Minim 2, maxim 5 goluri) (cota 1.35 Superbet) ✅
Pentru evenimentul evidențiat Swindon – Arsenal U21 vom miza pe un pont fotbal pe goluri, anume intervalul 2-5. Este un lucru bine știut că formațiile din ligile inferioare din Anglia mizează totul pe cartea atacului, și ne uităm la ultimele rezultate ale ambelor echipe. Toate precedentele 5 partide s-au încheiat cu un minim de 2 reușite pe meci, și avem încredere că și marți seară, atât Swindon cât și Arsenal U21 vor ieși la atac și vor bucura spectatorii cu goluri multe.