Ce poate fi mai plăcut decât să ai meciuri tenis cu cele mai importante nume din circuitul feminin, chiar dacă acestea revin după o anumită perioadă de pauză. Așa este cazul și în primul tur de la Cincinnati, unde avem un duel între Svitolina – Wozniacki, două nume importante din ultimul deceniu de tenis feminin, programat pentru luni, 14 august, nu mai devreme de ora 17:00.
Elina Svitolina (Ucraina) – 28 ani – locul 26 WTA
Svitolina a avut o revenire de senzație în circuitul feminin după ce a născut, iar cea mai bună dovadă este parcursul formidabil de la Wimbledon. A ajuns până în semifinale, după ce a avut parte de un traseu al naibii de greu încă de la început. A trecut de experimentat Venus Williams în primul tur, apoi de Mertens (specialistă a turneelor de grand slam), Kenin (bună jucătoare de iarbă), Azarenka (una dintre favorite la câștigarea turneului) și Swiatek (numărul 1 mondial). Avea să se oprească în semifinalele cu Vondrousova, cea care devenea apoi câștigătoarea turneului.
Iar Svitolina a arătat semnale pozitive și pe hard, la prima sa participare după Wimbledon. A întâlnit două jucătoare bune, dar printre preferatele sale de întâlnit pentru că le bate pe unde le prinde: Azarenka și Kasatkina. A cedat apoi cu Pegula, iar tot un eșec cu o americancă a fost și în primul tur la Montreal. Unde Svitolina a părut deconectată de la jocul cu Collins, cu o replică mult prea puternică față de cum se aștepta probabil.
Reaminim un run de 9 victorii la rând pe hard în 2021, printre care și cu Simona Halep, când cucerea titlul de la Chicago și avansa până în sferturile US Open.
Caroline Wozniacki (Danemarca) – 33 ani – neclasată
Wozniacki, fostă număr unu mondial și câștigătoare la Australian Open în 2018, a dispărut complet din circuit după participarea de la același turneu din 2022. Când fusese eliminată de Jabeur în turul la treilea al marelui slam de la Melbourne. După trei ani și jumătate de absență, Wozniacki a revenit în circuit săptămâna trecută, cu participare la Montreal. A reușit să câștige primul meci contra australiencei Birrell, după care s-a lovit ca de o stâncă în turul al doilea cu Vondrousova – proaspăt câștigătoare de la Wimbledon.
Motivele retragerii din tenis în 2020 pentru Wozniacki au fost că-și dorea să întemeieze o familie cu partenerul său de viață, fostul baschetbalist David Lee. Daneza are acum doi copii cu fostul jucător de NBA, iar revenirea sa în circuit se dorește a fi o pregătire până la turneul său preferat – Australian Open, ediția 2024.
Meciuri tenis Svitolina – Wozniacki
Chiar dacă ambele jucătoare au lipsit o vreme din circuit pentru a se concentra mai mult pe viața de familie, există mai multe meciuri directe pe traseu. Și se poate spune de Wozniacki că se înscrie în lista jucătoarelor pe care Svitolina le învinge cu regularitate, fiind 4-1 în bilanțul general. Singura victorie a danezei a fost în 2017, pe suprafață dură, la Turneul Campioanelor.
În rest, patru succese pentru Svitolina la celelalte întâlniri: 2-1 la Miami (suprafață dură, 2016), 2-0 la Dubai (suprafață dură, 2017), 2-0 la Toronto (suprafață dură, 2017) și 2-1 la turneul campioanelor din 2018, tot pe hard.
Ponturi tenis Svitolina – Wozniacki
1 (câștigă Svitolina) – cotă 1,50 (Unibet)
Este genul de meci care la pariuri sportive poate să inducă în eroare prin prisma numelor celor două jucătoare. În sensul în care Wozniacki a fost o jucătoare mai consacrată decât Svitolina, doar că momentul actual ne indică un succes pentru jucătoarea din Ucraina. Este mult mai în formă, mult mai bine pregătită și are și un ascendent moral consistent la meciurile directe. De partea cealaltă, Wozniacki abia se reacomodează cu tenisul, țelul său principal fiind o formă sportivă bună pentru ianuarie 2024 când se ține Australian Open.