Ținem cu dinții de meciuri tenis de zgură, pentru că s-au dovedit a fi extrem de profitabile în ultima vreme. Așa că rămânem conectați la turneul din Germania – Meerbusch Challanger – unde ne află în faza primului tur din pe tabloul principal. Am extras pentru a supune analizei partida Rincon – Krutykh, programată marți, 8 august, nu mai devreme de ora 12:00.
Daniel Rincon (Spania) – 20 ani – locul 236 ATP
Zgura este suprafața preferată a jucătorilor de tenis din Spania, iar Rincon nu face rabat de la această regulă nescrisă. Chiar a avut evoluții foarte bune la cele mai recente apariții în turneele cu o astfel de suprafață. Cum ar fi săptămâna trecută, când a strâns trei victorii la San Marino Challanger, dintre care două din postura de nefavorit: 2-0 cu Coppejans și 2-1 cu Fognini, după ce câștigase în primul tur și cu Serafini. Iar eliminarea a venit împotriva conaționalului său Munar, în semifinale, după ce câștigase primul set cu 6-0.
Tot trei tururi trecuse și la Tampere, unde i-a învins pe Rottoli, Coppejans și Ajdukovic, dar a cedat la indianul Nagal – un jucător mult mai experimentat pe o astfel de suprafață. Seria de câte trei meciuri câștigate în turnee a pornit de la începutul lunii iulie, cu o asemenea performanță la San Benedetto Challanger, cu victorii la Riedl, Tirante și Kuzmanov, după care a pierdut cu Gasquet. Iar aici e și mai de lăudat, întrucât Rincon a ajuns pe tabloul principal după două succese obținute în calificări
A avut rezultate nefaste pe iarbă, unde îi este un domeniu complet străin, ceea ce l-a afectat în acea perioadă și ca prestații pe zgură. În rest, Rincon a arătat că are potențialul unui jucător care să intre chiar și în prima sută mondială, grație calităților arătate pe suprafața roșie.
Oleksii Krutykh (Ucraina) – 23 ani – locul 210 ATP
Săracul Krutykh aproape că a uitat cum e să câștigi, având o serie total nefastă de cinci eșecuri la rând, ce poate fi extinsă chiar la 7 meciuri pierdute din ultimele 8. De altfel, întreg anul 2023 a fost unul dezamăgitor pentru Krutykh, care nu și-a regăsit cadența de joc niciodată în această perioadă. O singură dată a strâns o serie de trei victorii la rând, iar asta se întâmpla în prima lună a anului, pe suprafață dură – unde oricum n-a excelat nici la acest capitol în cele din urmă.
Revenind la partea de zgură, Krutykh are un bilanț general de 7 victorii și 12 înfrângeri în 2023, care vorbește de la sine despre forma sa extrem de slabă, deși părea că are capacitatea să se apropie de prima sută mondială.
Cele cinci înfrângeri la rând din ultimele cinci meciuri ale sale au fost astfel: 1-2 cu Nagal, 0-2 cu Topo, 1-2 cu Oradini, 1-2 cu Monteiro și 1-2 cu Skatov. În afară de Nagal și Monteiro, care au fost adversari puternici pentru acest nivel de zgură, nu se poate spune că Krutykh are circumstanțe atenuante pentru eșecuri.
Meciuri tenis de Rincon – Krutykh
Nu există niciun meci direct consemnat între Rincon și Krutykh până acum în circuit.
Ponturi tenis de Rincon – Krutykh
1 (câștigă Rincon) – cotă 1,65 (Superbet) ➖
Ne-a mers bine ca ponturi tenis pentru meciurile de zgură, așa că încercăm să profităm și mai departe de forma bună. Iar că tot veni vorba de formă bună, la acest capitol se încadrează și tânărul Rincon – care pare capabil să facă pasul către primii 200 de jucători din lume, cu perspective chiar mai mare la cum a arătat în ultima vreme la meciurile de zgură. În contrapartidă, Krutykh nu se regăsește și are probleme în a-și recăpăta încredere în așa fel încât să poată să câștige un meci sau o serie de meciuri ce să-i reconfirme calitățile arătate în anii anteriori.