Experiența acumulată la meciuri tenis de zgură ne oferă încrederea necesară pentru a miza pe noi partide de pe o astfel de suprafață încât să reușim să scoatem profitul dorit. În turneul din Italia, Cordenond Challanger, avem de urmărit meciul Martineau – Neumayer, programat pentru vineri, 11 august, nu mai devreme de ora 12:00.
Matteo Martineau (Franța) – 24 ani – locul 371 ATP
Cinstit vorbind, Martineau este un jucător prea puțin cunoscut, iar faptul că a ajuns deja la 24 de ani și n-a scăpat de sindromul anonimatului nu inspiră prea multe lucruri bune în dreptul său. De altfel, nici forma sa sportivă nu este una care să ne dea pe spate, fiind în mod clar de un nivel mult inferior față de ceea ce se joacă în elita tenisului.
Francezul a reușit un succes de răsunet în primul tur al actualului turneu, scor 6-3, 6-2, în fața austriacului Novak. Iar în turul secund a avut parte de un adversar pe măsura sa, conaționalul Chazal, de care a trecut 6-1, 6-3. Dar înaintea acestei competiții, Martineau fusese eliminat încă din primul tur de la două turnee de zgură din categoria M25, printre cele mai slabe posibile ca nivel.
Per total, în 2023, Martineau are un bilanț de 15 victorii și 13 eșecuri, dar majoritatea meciurilor au fost înregistrate în competiții dintre cele mai inferioare posibile.
Lukas Neumayer (Austria) – 20 ani – locul 251 ATP
Anul 2023 este cel în care Neumayer a arătat semnale pozitive, în sensul că ar putea să atingă un potențial de joc care să-i permită apropierea de prima sută mondială. Când a fost la turnee de tip M25 ca nivel, Neymayer s-a impus la Praga și la Jablonec, iar la cele de nivel mai mare de pe zgură, de tip Challanger sau chiar ATP, a reușit să adune câteva victorii importante. Cum ar fi seria de la Salzburg, unde a ajuns până în finală, după ce i-a învins pe Nagal, Bagnis, Monteiro și Rola,ori chiar succesul de la Kitzbuhel ATP în fața lui Coria – un experimentat tenismen de zgură.
Una peste alta, sunt așteptări de la Neumayer să poată să facă un parcurs bun și la Cordenons Challanger, competiția actuală, unde a trecut în primele două tururi de doi localnici – Ferrari și Rottoli, fără să fi cedat vreun set. A petrecut mult pe zgură în acest an, iar rezultatele sunt net favorabile având un număr dublu în dreptul victoriilor față de cel al înfrângerilor: 32 la 16.
Meciuri tenis de Martineau – Neumayer
Nu există niciun meci direct consemnat între Martineau și Neumayer până acum în circuit.
Ponturi tenis Martineau – Neumayer
2 (câștigă Neumayer) – cotă 1,40 (Unibet) ✅
Pentru ponturi tenis la acest meci nu ne complicăm existența să mizăm pe altceva în afară de victorie a lui Neumayer. În mod cert mai talentat, Neumayer are și o formă sportivă mult mai bună decât adversarul său – care și-a depășit deja condiția ajungând până aici.
Diferența de nivel între cei doi este mai mult decât clară, iar Neumayer ar trebui să își adjudece succesul în fața francezului dacă nu se petrece vreo ceva ieșit din comun. Austriacul are nu mai puțin de 48 de meciuri pe zgură în acest an, față de cele doar 28 ale lui Martineau. Iar ca raport victorii – eșecuri, tot Neumayer stă mai bine deși s-a întâlnit pe parcurs cu adversari mult mai grei decât dintre cei ai lui Martineau: 32-16 față de 15-13.