Avem parte de meciuri fotbal din plin zilele acestea, iar pentru șanse cât mai bune de a obține profit la pariuri sportive ne îndreptăm atenția către Scottish Premiership, prima ligă a Scoției. Aici avem parte de confruntarea dintre Hibernian – St Mirren, meci ce este programat duminică, 6 august pe stadionul Easter Road din Edinburgh de la ora 17:00.
Hibernian F.C.
Spunem oficial start unui nou sezon de Scottish Premiership, iar noi așteptăm cu nerăbdare duelurile scoțiene întrucât acestea ne-au adus profit semnificativ sezonul trecut la pariuri sportive. Hibernian vine în acest meci determinată să înceapă într-o manieră pozitivă noul sezon din Scoția, care speră să fie la fel de bun ca și cel precedent.
Echipa condusă de Lee Johnson a reușit să încheie campioantul pe poziția a 5-a, iar prin urmare a ajuns în calificările pentru grupele Conference League. Echipa lui Johnson pornește de asemenea cu prima șansă în acest meci, nu doar datorită faptului că dispută acest meci pe teren propriu, dar și datorită faptului că lotul echipei este unul ceva mai valoros decât al adversarei sale. Cele două echipa au fost foarte aproape una de cealaltă sezonul trecut, așadar credem că vom avea parte de un meci destul de echilibrat.
Echipa probabilă și absenți
- Echipa probabilă: (4-1-4-1) Marshall – Miller, Fish, Hanlon, Stevenson – Jeggo – Cadden, Doyle-Hayes, Newell, Youan – Nisbet
St Mirren F.C.
St Mirren vine în acest meci de asemenea cu speranța de a pleca cu cel puțin un punct din această deplasare de la Hibernian. Cu toate că dorește un rezultat pozitiv, echipa lui Steve Robinson este ceva mai slab cotată de marile case de pariuri online și pornește în acest meci din postura de outsider. Superbet atribuie cota 4,10 pentru victoria echipei St Mirren, în timp ce Hibernian a primit cota 1,90 pentru victorie.
Sezonul precedent St Mirren a încheiat campionatul pe poziția a 6-a în grupa de play-off, la doar 6 puncte în urma echipei Hibernian, clasată pe ultima poziție ce permite accesul în calificările pentru Conference League. În ceea ce privește pregătirea fizică, St Mirren pare să fie mai bine pregătită pentru acest duel decât Hibernian, deoarece a disputat 4 meciuri amicale de la finalul sezonului și a jucat nu mai puțin de 4 meciuri în League Cup în luna iulie.
Echipa probabilă și absenți
- Echipa probabilă: (3-4-3) Hemming – Fraser, Gogic, Taylor – Strain, O’Hara, Baccus, Tanser – McMenamin, Mandron, Nachmani
Meciuri fotbal Hibernian – St Mirren
Pentru șanse cât mai bune de profit la pariuri sportive, analizăm ultimele 5 meciuri fotbal disputate între Hibernian – St Mirren. Hibernian a rueșit să câștige 4 partie, în timp ce St Mirren și-a adjudecat o singură victorie.
Ponturi pariuri Hibernian – St Mirren
Pauză sau Final (PsF 1) cota 1.65 (Superbet) ❌
Cu toate că cele două echipe au fost mereu aproape una de cealaltă în campionat sezonul trecut, considerăm că Hibernian are un avantaj destul de mare în fața echipei St Mirren, în special la meciurile de pe teren propriu. Nu dorim să ne aventurăm prea tare cu ponturi pariuri de tip 1×2, iar de aceea am hotărât să vă propunem ponturi fotbal cu miza pe pauză sau final, mai precis un pariuri de top PsF 1.