Fulham – Tottenham, (X2 și Peste 1.5 goluri), 29 august

Home » Fulham – Tottenham, (X2 și Peste 1.5 goluri), 29 august

Meciurile din Marea Britanie sunt întotdeauna un prilej bun de a profita la pariuri sportive, indiferent dacă sunt parte din Premier League sau alte competiții. Marți avem parte de o confruntare interesantă din EFL Cup, între echipele Fulham – Tottenham. Meciul se va juca pe stadionul Craven Cottage din vestul Londrei de la ora 21:45.

Casa de pariuriPontCota
BetanoX2 și Peste 1.5 goluri1,57Pariază!
Fulham – Tottenham

Fulham F.C.

Fulham vine în această partidă cu speranțe mari pentru victorie și cu moralul ridicat după ce a reușit un rezultat de egalitate neașteptat în deplasarea de la Arsenal de sâmbătă după-amiază. Trupa lui Marco Silva a reușit să salveze un punct din acea confruntare interesantă cu toate că se afla în inferioritate numerică.

Dar acea victorie nu este suficientă pentru a o credita pe Fulham cu prima șansă în acest meci. Unele case de pariuri online din România, precum Unibet, oferă cota 3,30 pentru victorie gazdelor în contrast cu cota 2,05 a echipei Tottenham. Ne așteaptă așadar o cofruntare pe cinste între cele două formații, însă în ceea ce privește echipa Fulham ne așteptăm ca aceasta să abordeze această partidă cu jucătorii de bază, întrucât EFL Cup este un trofeu destul de râvnit în Anglia, iar echipe precum Fulham au șanse destul de bune în această confruntare.

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Echipa probabilă și absenți

  • Echipa probabilă: (4-3-3) Leno – Tete, Diop, Bassey, Robinson – Lukic, Palhinha, Pereira – Wilson, Jimenez, De Cordova-Reid

Tottenham Hotspur F.C.

Tottenham vine în acest meci din postura de favorită pentru victorie, iar acest lucru se datorează faptului că a început în forță noul sezon de Premier League și arată ca o echipă foarte bine închegată de noul antrenor principal, Ange Postecoglou.

 Echipa din nordul Londrei este dornică de performanță în acest sezon, iar un titlu precum EFL Cup s-ar potrivi excelent în visteria clubului și ar face din Postecoglou un adevărat erou. Ultimul trofeu câștigat de Spurs a fost în anul 2008 și a fost acest EFL Cup, însă de atunci Tottenham a fost aproape de a câștiga Champions League, fiind învinsă în finală de Liverpool.

Sezonul acesta pare însă diferit pentru Spurs, care au investit destul de mult la nivel de echipă, iar noul antrenor pare să fie exact ceea ce lipsea formației londoneze. Rămâne însă de văzut dacă Ange are nevoie de mai mult timp pentru a-și impune cu succes tacticile la nivel de echipă, sau va forța obținerea unui trofeu în primul an la cârma echipei.

Participă și tu la
Marea Păcăneală 2023 la Betano
și ia-ți partea din premiul de 100,000 LEI!

Echipa probabilă și absenți

  • Echipa probabilă: (4-2-3-1) Vicario – Porro, Romero, van de Ven, Udogie – Sarr, Bissouma – Kulusevski, Maddison, Son – Richarlison
  • Absenți: Bentancur, Gil, Sessegnon, Whiteman (accidentați)

Meciuri fotbal Fulham – Tottenham

Ultimele 5 meciuri fotbal disputate între Fulham – Tottenham au fost de departe dominate de echipa din nordul Londrei, care a obținut 4 victorii și un rezultat de egalitate.

Ponturi pariuri Fulham – Tottenham

Șansă dublă & Peste/Sub (X2 și Peste 1.5) cota 1.57 (Betano)

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Ne așteaptă o confruntare pe cinste între cele două formații, iar noi suntem de părere că vom avea parte de multe goluri în acest meci. Pentru a ne asigura totuși profitul la pariuri sportive, vom sta departe de pariuri de tip 1×2. Considerăm unul din cele mai sigure ponturi pariuri azi miza pe șansă dublă și număr de goluri, mai precis miza pe victoria oaspeților sau egal și cel puțin 2 goluri marcate în meci.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status