Momentul adevărului pentru FCSB se vede în Europa, după o serie de meciuri fotbal în care nimeni nu i-a stat în cale, având șase victorii din tot atâtea posibile. Partida FCSB – Nordsjaelland (turul al treilea din preliminariile Conference League) se joacă joi, 10 august, de la ora 21:30, pe stadionul Ghencea (București).
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
FCSB (România)
FCSB arată în cel mai bun mod posibil de mulți ani încoace, având nu mai puțin de șase victorii din tot atâtea posibile. Cele două din Europa n-au fost cine știe ce convingătoare în fața unui adversar modest precum ȚSKA 1948 Sofia, 1-0 și 3-2, dar până la urmă sunt victorii de calificare. Iar în campionatul Ligii 1 s-a cocoțat pe primul loc, cu 12 puncte, după succese cu FCU 1948 Craiova (3-1), Dinamo (2-1), Oțelul (2-0) și CFR Cluj (1-0).
Problemele au început să apară la FCSB în rândul lotului, pentru că au apărut accidentările. Iar Miculescu și Băluță sunt incerți înaintea partidei cu Nordsjaelland din tur.
Se poate spune că pentru FCSB adevărata luptă pentru calificarea în grupe se va da acum cu vicecampioana Danemarcei, pentru că în play-off ar avea parte de un adversar mai accesibil, între Sabah și Partizan.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Echipa probabilă:
- Târnovanu – Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic – Djokovic, Șut, Olaru – Cordea, Compagno, Coman
FC Nordsjaelland (Danemarca)
După titlul pierdut la limită în sezonul trecut în fața lui FC Copenhaga, Nordsjaelland a început ca din trombă noua ediție de campionat cu trei victorii din tot atâtea partide: 4-1 cu Viborg, 3-1 cu Aarhus și 3-1 cu Brondby. În Europa n-a apucat încă să debuteze până la meciul cu FCSB, dar Nordsjaelland se anunță a fi o echipă cu șanse mari de a face un parcurs bun în Conference League.
Se remarcă vedeta echipei Nuamah, care are oferte de la cluburi din Premier League de ordinul a zeci de milioane de euro – adică ceea ce visează și Gigi Becali pentru jucătorii săi. Dar sunt și mulți alți jucători de anvergură cum ar fi Ingvartsen (fost atacant în Bundesliga pentru patru sezoane), fundașul Nagalo (de asemenea în atenția unor cluburi importante din Europa) sau mijlocașul suedez Daniel Svensson (curtat de echipe din Spania).
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Echipă probabilă:
- Hansen – Villadsen, Hansen, Nagalo, Frese – Svensson, Tverskov, Diomande – Muamah, Ingvartsen, Osman
Meciuri fotbal FCSB – Nordsjaelland
Deși nu există niciun meci între FCSB și Nordsjaelland, dar bucureștenii au avut de pătimit de pe urma unor dueluri cu danezii în sezonul trecut de Conference League, după două înfrângeri severe cu Silkeborg, ambele de câte 0-5 în faza grupelor.
Ponturi pariuri FCSB – Nordsjaelland
Peste 2,5 goluri (se marchează cel puțin trei goluri în meci) – cotă 1,90 (Casa Pariurilor) ❌
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
Avem un meci ce se anunță extrem de spectaculos și îl tratăm ca atare la pariuri sportive. Nordsjaelland nu știe ce e aia prudență în fotbal și joacă totul pe cartea atacului. Ceea ce înseamnă că poate să provoace real pericol la poarta lui Târnovanu, dar în același timp lasă spații pe care le pot specula rapizii jucători de contraatac ai FCSB-ului. Ne așteptăm să fie un meci cu goluri multe, dar noi avem nevoie de minimum trei pentru a fi împlinit pariul. Se poate juca și pe GG și peste 2,5 goluri, ori fie GG sau peste 2,5 goluri – ca pariuri derivate ce se pot extrage de pe urma acestui meci din Conference League.