Nu ne ferim de meciuri tenis de suprafață dură, ci dimpotrivă, încercăm să ne acomodăm ca atare pentru următoarea perioadă tot mai intensă pentru partidele de pe hard. Scoatem în evidență meciul Cristian – Baindl, din sferturile de finală de la Livesport Praga Open WTA, programat pentru joi, 4 august, nu mai devreme de ora 13:00.
Jaqueline Cristian (România) – 25 ani – locul 122 WTA
Talentata Jaqueline Cristian ar trebui să răsufle ușurată că a scăpat de povara meciurilor de zgură și iarbă, unde n-a avut succes în ultimele două luni, după ce startul de an fusese unul ce părea să o plaseze cât mai sus în clasament. Dar asta pentru că majoritatea meciurilor din prima parte a anului au fost pe suprafață dură, unde a căpătat încrederea necesară că poate învinge orice soi de adversare. Iar această încredere a ieșit din nou la suprafață o dată cu revenirea pe hard, la turneul de la Praga, unde încă din primul tur a învins-o pe principala favorită a competiției, cehoaica Bouzkova (locul 39 WTA). Iar și mai concludentă a venit victoria din al doilea tur, 6-4, 6-3 cu Arango.
Jaqueline Cristian are un bilanț pozitiv pe hard în acest an, cu 14 victorii și doar 9 înfrângeri, iar între acestea se numără și un turneu câștigat la Trnava, la începutul lunii martie, când le-a învins în serie pe Malygina, Tauson, Zidansec, Kucova și Dodin.
Kateryna Baindl (Ucraina) – 29 ani – locul 98 WTA
Aflată la cumpăna dintre prima sută și ieșirea din acest top mondial, Baindl vine după o jumătate de an extrem de dificilă, în care a avut de trecut și peste o accidentare. După prima lună a anului, în care a înregistrat un bilanț de 3-5 pe suprafață dură, a venit o pauză de mai bine de două luni, cu o singură tentativă de revenire la un turneu de zgură, fără succes, încă din calificări. Nici după revenirea propriu-zisă, de la finalul lunii mai, Baindl n-a reușit să prindă cea mai bună formă a sa, dar a făcut un turneu bun pe zgură la Budapesta în iulie. A ajuns până în finală, unde a fost eliminată de Timofeeva.
Acum revine la suprafața dură, una pe care nu se poate spune că se simte excelent. În primul tur a trecut de conaționala sa, Yamstremska – complet ieșită din formă, iar în al doilea a beneficiat de retragerea lui Niemeier după o accidentare.
Meciuri tenis Cristian – Baindl
Există un singur meci direct între cele două jucătoare, dar care avea să se petreacă în urmă cu șase ani, pe zgura de la București. Atunci Cristian o învingea pe Baindl, 4-6, 6-4, 6-2, chiar dacă avea o cotă de 8,00 la pariuri sportive pentru a reușit acest lucru.
Ponturi tenis Cristian – Baindl
1 (câștigă Cristian) – cotă 1,90 (Unibet) ✅
Lăsăm la o parte sentimentalismele pentru acest meci, dar cinstit vorbind, Jaqueline Cristian este jucătoarea mai bună dintre cele două, în special când vine vorba de suprafață dură. Chiar dacă a avut și ea, la rândul său, o perioadă neagră ca rezultate – acestea s-au petrecut în special pe zgură, unde n-a reușit să-și găsească deloc cadența de joc.
Dar pe suprafață dură are un an foarte bun făcut până acum, iar după ce a scăpat de zgură ar trebui să se simtă eliberată și să poată să lovească mingea cu încrederea de care are nevoie pentru a înșirui victorii. Iar succesul din primul tur cu Bouzkova, când era cotată cu aproape 6,00 la victorie, ne arată capacitatea sa de a reuși să câștige indiferent de adversar atunci când se află într-o zi bună.