✅ Cîrstea – Muchova, (2 solist), US Open

Home » ✅ Cîrstea – Muchova, (2 solist), US Open

Suntem cu meciuri tenis ajunși în faza sferturilor de finală ale US Open, ultimul grand slam al anului, iar printre protagoniste se numără și românca Sorana Cîrstea. Partida Cîrstea – Muchova, din sferturi, se joacă marți, 5 septembrie, nu mai devreme de ora 19:00, pe arena Arthur Ashe Stadium (New York).

Casa de pariuriPontCota
Unibet2 solist1,55Pariază!
Cîrstea – Muchova

Sorana Cîrstea (România) – 33 ani – locul 30 WTA

Întotdeauna cu semne de potențial în spatele talentului său, iată că Sorana Cîrstea a reușit să ajungă în faza sferturilor de finală ale US Open, o performanță de toată lauda pentru orice tenismen din circuit. Mai ales că parcursul de până acum a fost unul extrem de dificil, mai ales în ultimele două partide, când a întâlnit jucătoare de cel mai înalt nivel. Este vorba despre Elena Rybakina, în șaisprezecimi, de care a trecut după aproape 3 ore de joc, scor 6-3, 6-7, 6-4. Mult mai clar a fost succesul din optimi, când Sorana a avut de jucat cu Belinda Bencic, una dintre specialistele de hard din circuit, scor 6-3, 6-3. Iar în primele două tururi de la grand slam-ul american a avut parcurs fără set pierdut, cu 6-2, 6-3 cu Day și 6-3, 6-4 cu Kalinskaya.

Acest parcurs formidabil al Soranei putea fi anticipat grație parcursului foarte bun de la Miami, de la finalul lunii martie, când românca a cedat în semifinale cu Kvitova. Dar până atunci a eliminat jucătoare extrem de puternice, precum Sabalenka (nr. 2 mondial), Vondrousova (învingătoare la Wimbledon), Muchova (actuala adversară) și Garcia.

Un alt parcurs remarcabil a avut loc pe hard la Indian Wells, unde Sorana a cedat în sferturi cu Swiatek, dar câștigase până atunci cu Keys, Pera și Garcia.

Parcursul general de pe hard al Soranei în 2023 este de 20 victorii și 11 înfrângeri.

300 RON pariu fără risc + 22 RON pariu gratuit + 222 rotiri gratuite la sloturile Amusnet
la o depunere de minim 25 RON numai la Unibet!

Karolina Muchova (Cehia) – 27 ani – locul 10 WTA

Consistența în joc este atuul cu care Muchova apare la marile turnee, ceea ce i-a permis să ajungă chiar până în finala de la Roland Garros – deși nu era cotată printre favorite. Muchova a avut un parcurs foarte bun la Cincinnati, cel mai mare turneu de hard premergător US Open, în care a pierdut în finala cu Gauff, dar până atunci a strâns valoroase victorii cu Sabalenka, Bouzkova, Sakkari, Martic și Haddad Maia.

În actuala ediție de la US Open, Muchova a făcut să pară că are meciuri ușoare în primele tururi, prin victorii fără set cedat cu Hunter, Frech și Townsend, după care a avut de furcă împotriva chinezoaicei Xinyu Wang în șaisprezecimi, însă s-a impus cu 6-1 în decisiv.

Muchova a ajuns la un bilanț impresionant de 28 victorii pe hard în 2023, față de doar 9 înfrângeri suferite pe parcurs.

300 RON pariu fără risc + 22 RON pariu gratuit + 222 rotiri gratuite la sloturile Amusnet
la o depunere de minim 25 RON numai la Unibet!

Meciuri tenis Cîrstea – Muchova

Fiind două jucătoare experimentate deja, Cîrstea și Muchova s-au întâlnit de patru ori până acum, iar toate partidele s-au petrecut pe hard. Bilanțul general este de 3-1 pentru Muchova, cu cel mai recent succes aparținând cehoaicei, în urmă cu mai puțin de o lună, când avea să fie 7-5, 6-4 la Montreal. Sorana are succes important cu Muchova scos în martie, la Miaami, 7-5, 6-1, iar celelalte două victorii ale cehoaicei au fost astfel: 6-4, 7-6, la Dubai (2023) și 6-3, 2-6, 7-6, la US Open (2020).

Ponturi tenis Cîrstea – Muchova

2 solist (câștigă Muchova) – cotă 1,55 (Unibet)

300 RON pariu fără risc + 22 RON pariu gratuit + 222 rotiri gratuite la sloturile Amusnet
la o depunere de minim 25 RON numai la Unibet!

Cu toate că mulți români își doresc ca Sorana Cîrstea să avanseze mai departe la US Open, raționamentul pentru pariuri sportive ne indică alt deznodământ în sferturile de finală. Mizăm pe un succes obținut de Muchova prin prisma faptului că are mai mare experiență de jucat la un astfel de nivel avansat în turneu. Cehoaica a ajuns în finala de la Roland Garros, unde a cedat foarte greu cu liderul mondial Swiatek, pe când Sorana nu este obișnuită cu presiunea victoriilor importante din fazele avansate. Tenisul răbdător al Karolinei Muchova reprezintă un alt atu, pe care Rybakina sau Bencic, marile învinse ale Soranei, nu le au în meniu.   

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status