Avem un weekend cu meciuri fotbal de tip derbi, inclusiv în Liga 1 (Superliga), care pune față în față două dintre principalele candidate la câștigarea campionatului. Este vorba despre CFR Cluj – CSU Craiova, ce se joacă duminică, 30 iulie, de la ora 21:30, pe stadion Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca). Meciul va fi transmis de Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1.
CFR Cluj
Să vedem cum va reacționa CFR Cluj după frustrarea de a fi ratat o mare victorie cu Adana Demirspor, joi seară, în manșa tur din faza a doua a preliminariilor din Conference League. A fost 1-1, la capătul unui meci foarte bun făcut de clujeni, care au condus cu 1-0 aproape tot meciul, iar după ce au fost egalați la o fază mai mult întâmplătoare, au revenit cu forțe proaspete în atac, ratând de puțin succesul.
Practic, CFR Cluj a reconfirmat începutul solid de campionat, cu toate că traversează o perioadă cu mari schimbări. Andrea Mandorlini este antrenor în locul lui Dan Petrescu, iar la nivelul lotului se produc modificări la foc automat. La plecări urmează să se înscrie și Petrila, iar la sosiri a fost legitimat Konoplyanka, vedeta Ucrainei din urmă cu câțiva ani.
CFR Cluj are de parcurs mai departe seria bună de rezultate din campionat, de unde a scos șase puncte din primele două runde: 2-0 cu Poli Iași, respectiv 3-1 la UTA.
Echipa probabilă:
- Sava – Manea, Mogoș, Ajeti, Țîru, Camora – Filip, Muhar, Cvek – Jefte, Bîrligea
CS Universitatea Craiova
Tot cu frustrarea ultimului rezultat și schimbări în cadrul clubului se prezintă și CSU Craiova în deplasarea de la Cluj. Oltenii au scăpat o victorie ca și făcută pe teren propriu cu Oțelul, echipă nou-promovată, după doar 0-0, în care au nimerit bara de trei ori, plus alte câteva mari oportunități de a marca.
Un joc bun, cu rezultat nereușit. Asta după ce venea după un rezultat favorabil, 2-0 la Dinamo, la capătul unei prestații mai puțin încrezătoare. Patronul Rotaru l-a demis deja pe Neagoe și l-a adus pe Reghecampf în loc pe post de antrenor, în speranța că acesta va reuși să facă din Craiova o reală pretendentă la câștigarea campionatului.
Echipa probabilă:
- Popescu – Borța, Zajkov, Raul Silva, Bancu – Crețu, Screciu – Ișfan, Danciu, Mitriță – Ivan
Meciuri fotbal CFR Cluj – CSU Craiova
Obișnuite să se întâlnească de câte patru ori pe sezon (campionat regulat + play-off), ne concentrăm doar pe ultimele rezultate dintre CFR Cluj și CSU Craiova. În ediția precedentă, în partea de campionat regulat, au fost victorii împărțite, fiecare câștigând pe teren propriu cu 2-0. Iar tot rezultate gemene s-au produs și în play-off, când a fost 1-1 atât la Cluj, cât și la Craiova.
Ponturi pariuri CFR Cluj – CSU Craiova
Interval 1-2 goluri CFR Cluj (CFR Cluj să marcheze cel puțin un gol, dar nu mai multe de două în meci) – cotă 1,57 (Superbet) ✅
La fel cum în fotbal tactica învingătoare nu se schimbă, la fel procedăm și noi de această dată la ponturi pariuri. Unde mizăm pe același tip de pariu ce ne-a atras profitul la partida cu Adana Demirsport. CFR Cluj, jucând acasă, are toate șansele să marcheze cel puțin o dată în meci, dar fiind o dispută echilibrată cu un adversar ce se luptă la titlu, e greu de crezut că se va întâmpla de mai mult de două ori. Cu atât mai mult cu cât la cârma echipei este un antrenor italian cu conservarea rezultatului în sânge.