✅ Berrettini – Sinner, Toronto ATP, 9 august

Home » ✅ Berrettini – Sinner, Toronto ATP, 9 august

Avem parte numai de meciuri tenis premium în competițiile de pe hard, ce se desfășoară în America de Nord în această perioadă – ca pregătire pentru US Open, următorul Grand Slam al anului. Meciul Berrettini – Sinner, din turul al doilea de la Toronto ATP, este programat miercuri, 9 august, nu mai devreme de ora 18:00.

Sari direct la pont >>

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Berrettini – Sinner

Matteo Berrettini (Italia) – 27 ani – locul 38 ATP

Berrettini a avut parte de un an 2023 extrem de ciudat până acum. În care a participat la mai puține turnee decât și-ar fi dorit, prim prisma problemelor sale medicale, iar în multe competiții a avut un nivel departe de potențialul său de vârf. A avut noroc de o tragere la sorți bună pentru primul tur la Toronto ATP, în care a trecut de francezul Barrere, mai ales că a fost primul turneu la care a luat parte după Wimbledon. Pe iarba londoneză, unde a excelat în trecut, Berrettini a avut trei victorii prestigioase cu Zverev, De Minaur și Sonego, dar avea să piardă apoi cu Alcaraz – cel care se și impunea la finalul competiției.

De la Roland Garros a lipsit, pentru că în perioada aprilie – iunie a avut de stat în afara competițiilor. Iar strict pentru suprafață dură, anul 2023 n-a fost deloc unul reușit pentru italian. În primul rând, la Australian Open a fost scos din turul inaugural de către Andy Murray, după 2-3 la final. Iar bilanțul său general pe hard în 2023 este unul modest, cu doar 16 meciuri disputate, dintre care 9 victorii și 7 înfrângeri.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Jannik Sinner (Italia) – 21 ani – locul 8 ATP

Extrem de talentat, Sinner a ridicat multe semne de întrebare cu privire în rândul specialiștilor pentru a fi stabilită suprafața sa preferată de joc. Asta pentru că tânărul fenomen italian se descurcă bine pe toate tipurile de teren. Dar dintre toate cel mai bine pare că se simte pe hard, unde a strâns rezultate extrem de bune în anul în curs.

Turneul de la Toronto este primul la care ia parte Sinner după parcursul foarte bun de pe iarba de la Wimbledon, unde avea să ajungă în semifinale, fiind eliminat de Djokovic. Iar la actualul turneu canadian a intrat direct în turul al doilea, grație clasării foarte bune din top 10 ATP.

Revenind la ideea că Sinner preferă suprafața dură, rezultatele sale pe acest tip de teren vorbesc de la sine. Italianul are un bilanț foarte bun în 2023, cu 21 de victorii și doar 5 înfrângeri pe suprafață dură. Iar înfrângerile au fost suferite numai la jucătorii de cel mai înalt nivel: cu Medvedev (de două ori), Alcaraz, Tsitsipas și Korda. Față de Tstitsipas avea să-și ia revanșa după înfrângerea din cinci seturi de la Australian Open, dar și față de liderul mondial Alcaraz. După ce pierduse în semifinale la Indian Wells, Sinner îl învingea pe spaniol la două săptămâni distanță, tot într-o semifinală, la Miami. Iar prin victimele de renume din victoriile sale se mai remarcă Dimitrov, Rublev, Fritz, Mannarino sau Griekspoor.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Meciuri tenis de Berrettini – Sinner

Deși este vorba despre doi jucători de renume mondial ce provin din aceeași țară, nu s-a înregistrat niciun meci Berrettini – Sinner până acum.

Ponturi tenis de Berrettini – Sinner

2 (câștigă Sinner) – cotă 1,54 (Fortuna) ✅

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Raportul dintre cei doi în clipa de față se prezintă complet inegal, prilej de speculat pentru profit la rubrica de ponturi tenis. Astfel, Berrettini este în perioada de căutări, pentru a-și stabiliza jocul la un nivel care să-i permită menținerea în zona de vârf a tenisului mondial, pe când Sinner are în spate un an de-a dreptul grozav pe suprafață dură, dar și ca impresie generală indiferent de suprafața pe care s-au disputat meciurile sale.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status