Noul sezon aduce în atenția microbiștilor englezi, dar nu numai, primele faze ale EFL Cup, cunoscută și sub denumirea de Carabao Cup. Avem multe partide marți seară din această competiție, printre care și duelul Barnsley – Tranmere. Partida va începe de la ora 21:45, se va desfășura pe stadionul Oakwell, iar noi am pregătit pronosticul pariuri în rândurile de mai jos.
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
Analiză meci Barnsley – Tranmere
Statistica la general a duelului Barnsley – Tranmere este de partea gazdelor, care până acum s-au impus în 11 rânduri. Oaspeții, pe de altă parte, au reușit să câștige doar de 3 ori, iar alte 8 rezultate directe între cele două s-au încheiat la egalitate.
Barnsley F.C
Gazdele sunt o formație din League One, adică liga a treia engleză, și au fost cât pe ce să reușească promovarea în Championship. Au jucat în semifinalele play-off-ului după o clasare bune în campionat, acolo unde au trecut în dublă manșă de Bolton, cu scorul de 2-1 la general. După a urmat marea finală de pe Wembley, unde a întâlnit pe Sheffield Wednesday, meci ce s-a terminat 0-0 în timpul regulamentar. Și-au văzut visul spulberat la penalty-uri, acolo unde au pierdut, așa că o iau de la capăt în noul sezon.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Poziție în clasament
Barnsley a terminat pe locul al 4-lea în liga a 3-a cu un total de 86 de puncte după 46 de meciuri jucate. A avut un golaveraj pozitiv de 80 de goluri înscrise și 47 primite, iar poziția a dus-o direct în semifinalele play-off-ului de promovare. A fost la 12 puncte de locul 2, ce asigura direct urcarea în Championship, loc ocupat de Ipswich.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (3-5-2) Isted – Kitching, Andersen, Thomas – Cadden, Kane, Connell, Phillips, Williams – Cole, Tedic
Tranmere Rovers F.C.
Oaspeții sunt cu o ligă mai jos, în League Two, anume liga a patra engleză, unde au avut un sezon mediocru. A reușit doar o clasare la mijloc de clasament, și a înregistrat mai mult eșecuri de-a lungul campionatului, 18 la număr, decât victorii, anume 15. Cel mai probabil nu va avea pretenții pentru o posibilă promovare nici în noul sezon, așa că una dintre singurele obiective realiste este EFL Cup, unde vrea să se califice într-o fază cât mai avansată. Totuși, nu va porni marți seară drept favorită, însă este pregătită să vină și să-și joace șansa.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Poziție în clasament
Tranmere Rovers a încheiat în liga a 4-a pe locul al 12-lea în clasament cu un total de 58 de puncte în urma a 46 de partide. A avut și un golaveraj pe minus, de 45 de goluri marcate și alte 48 primite, și a fost departe de locurile de play-off, la 17 puncte în spatele ultimei poziții ce ducea la baraj.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-2-3-1) Hewelt – Bristow, Turnbull, Davies, Cogley – Connor, Hendry – Hawkes, Hughes, Taylor – Hemminngs
Ponturi Pariuri Barnsley – Tranmere
Interval 1-3 goluri (Minim 1, maxim 3 goluri) (cota 1.55 Casa Pariurilor) ❌
Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor
Pentru evenimentul evidențiat Barnsley – Tranmere vom miza pe pontul fotbal pentru intervalul 1-3, unde se va marca minim 1 gol în meci, dar nu mai mult de 3. Dacă ne uităm în spate, majoritatea confruntărilor directe dintre cele două s-au încheiat cu un maxim de 3 reușite pe meci. Și în cel mai recent duel, din 2021, am avut parte doar de 2 goluri înscrise. Cum va fi și prima partidă oficială a ambelor formații, nu ne așteptăm la o ploaie de reușite.