Începem în forță un nou weekend plin de meciuri fotbal, în care se regăsesc dueluri pasionante din toate campionatele importante ale Europei. Meciul Strasbourg – Lyon se joacă vineri, 28 aprilie, de la ora 22:00, pe Stade de la Meinau (Strasbourg). Partida va fi transmisă în direct pe canalul Orange Sport.
Racing Club de Strasbourg Alsace
Echipa care a impresionat în sezonul trecut și a luptat până în ultima etapă pentru un loc de cupă europeană, iată că a ajuns în actuala ediție din Ligue 1 să aibă probleme cu retrogradarea. Mare lucru că Strasbourg a reușit, totuși, să câștige trei din ultimele cinci etape, altfel ar fi fost ca și picată în acest moment.
Succesele au fost de 2-0 cu Auxerre, 3-1 cu Ajaccio și 2-0 la Reims. Între acestea s-au strecurat și două eșecuri, dar ambele au fost în deplasare cu echipe ce luptă la podium: 3-4 la Monaco și 1-2 la Lens.
Obiectiv
Strasbourg are 32 de puncte înaintea etapei, la egalitate cu Nantes și Brest, ultima fiind pe loc de retrogradare. În vâltoarea luptei pentru evitarea retrogradării se mai află și Auxerre (33 puncte). Astfel, Strasbourg are drept obiectiv să fie una dintre cele trei echipe scăpate din această bătălie în patru.
Echipa probabilă și absenți:
- Sels – Perrin, Djiku, Le Marchand – Guilbert, Doukoure, Bellagarde, Delaine – Diarra, Diallo, Sanson
- Absenți: – Kawashima, Nyamsi, Sobol (accidentați)
Olympique Lyonnais
Se anunță a fi un sezon complet ratat pentru Lyon, marele club francez ce riscă să rămână pentru a doua oară la rând în afara cupelor europene. Deși își revenise ca formă în campionat, după trei succese la rând în fața unor adversari de top: 1-0 la PSG, 3-1 cu Rennes (revenire după 0-1 la pauză) și 2-1 la Toulouse, Lyon a dat chix din nou în Ligue 1 în runda trecută – scor 1-2 cu rivala Olympique Marseille.
Iar întregul tablou dezolant de final de an de la Lyon este completat de faptul că a fost eliminată din semifinalele Cupei de FC Nantes, competiție prin care ar fi putut să-și salveze sezonul.
Obiectiv
Lyon mai are un obiectiv pur teoretic în care să încerce imposibilul: clasarea pe locul 5 în fața lui Lille și Rennes. Cele două au avans de șase, respectiv trei puncte, iar programul este tot de partea contracandidatelor lui Lyon, ceea ce face ca misiunea să fie mult prea greu de îndeplinit.
Echipa probabilă și absenți:
- Lopes – Diomande, Lovren, Lukeba, Tagliafico – Mendes, TOlisso, Caqueret – Barcola, Lacazette, Cherki
- Absenți: El Arouch (accidentat)
Meciuri fotbal Strasbourg – Lyon
În sezonul trecut a fost 1-1 la Strasbourg între cele două echipe, iar în urmă cu două sezoane s-a consemnat victoria lyonezilor cu 3-2. În general au fost partide cu goluri de ambele părți, cum a fost și în turul actualei ediții de campionat, când Strasbourg a dat lovitura pe Parc Olympique Lyonnais și s-a impus cu 2-1.
Ponturi pariuri Strasbourg – Lyon
GG (ambele echipe marchează în meci) – cotă 1,72 (Get’s Bet) ✅
Avem pentru pariuri sportive un pont de mare încredere pentru acest joc. E vorba de pariul de ambele să marcheze în meci, așa cum s-a întâmplat în nouă din ultimele 11 partide oficiale directe. Mai rar așa statistică, iar aceasta a fost confirmată și în acest sezon – atât la duelul direct (scor 1-2 la Lyon), cât și la modul general.
Lyon are o serie de trei meciuri la rând de tipul GG, iar Strasbourg s-a remarcat astfel în șase din ultimele nouă partide de campionat. Meciul se anunță a fi unul deschis și pentru disperarea cu care se prezintă ambele echipe în perspectiva obiectivelor de îndeplinit.