Cât timp avem meciuri fotbal din care putem să scoatem profit, avem parte de o vară pe cinste – chiar și în lipsa campionatelor obișnuite de a fi urmărite cu mare interes. La fel de mare ne rămâne atenția și către Premier Division (Irlanda), care ne propune meciul St. Patricks – Shelbourne, programat vineri, 23 iunie, de la ora 21:45, pe Richmond Park (Dublin).
St. Patricks Athletic Football Club Dublin
Echipa din capitala Irlandei este implicată cu totul în sfera de interes a campionatului, fiind pe locul al treilea înaintea acestei runde. Are un singur punct de recuperat față de locul al doilea (ocupat de Derry City), iar până la liderul Shamrock Rovers ar fi de remontat o diferență de șapte lungimi. În același timp, există și grija echipelor ce pot veni din spate, Bohemians (-1 punct), Dundalk (-3) ori Shelbourne (-5).
Forma on fire a celor de la St. Patricks a fost stopată surprinzător în runda trecută de Drogheda, în fața căreia echipa din Dublin a cedat cu 2-1. Până la acest joc fuseseră acumulate patru succese la rând, printre care 1-0 la Shelbourne, 4-1 cu Derry City (locul al doilea), ori 2-1 cu Dundalk – o altă contracandidată.
Cert este că St. Patricks este una din echipele bune ale acestui sezon din Irlanda și are nevoie să recapete forma de dinaintea eșecului din etapa trecută, pentru a putea fi luată în calcul inclusiv în lupta la titlu.
Echipa probabilă:
- Lyness – Curtis, Lewis, McGrath, Breslin – Timmermans, Lennon, Forrester – Carty, Lonergan, Doyle
Shelbourne
Cea mai liniștită echipă a Irlandei, cel puțin teoretic, este Shelbourne. Care se află într-un soi de poziționare de no man s land, în care se ține departe de zona retrogradării, dar nici pentru cupele europene nu pare să aibă șanse concrete. Așa că Shelbourne își va defini cu adevărat conturul acestui sezon în perioada imediat următoare, în funcție de rezultatele pe care le va obține.
Forma de moment nu este grozavă, dar nici dezastruoasă, iar în afară de eșecul cu St. Patricks de pe teren propriu, a acumulat alte 12 din ultimele 13 etape fără să fi pierdut. E drept că multe dintre ele au fost rezultate de egalitate, dar punct cu punct se crește în clasament. Ceea ce a trădat-o cel mai mult pe Shelbourne în acest sezon a fost parcursul din deplasare, de unde a adus doar 11 puncte din nouă partide. Însă are un golaveraj complet atipic, 9-6 în favoarea sa.
Echipa probabilă:
- Kearns – Quinn, Molloy, Griggin, Wilson – Farrell, Coyle, Lunney, Caffrey – Smith, Boyd
Meciuri fotbal St. Patricks – Shelbourne
St. Patricks a câștigat toate ultimele trei partide directe disputate cu Shelbourne, 4-0, 1-0, 1-0, iar ultimele două au contat pentru sezonul în curs. În anul precedent a mai fost un nebun 4-4 la Shelbourne, respectiv un 1-2 la St. Patricks, plus alte două succese ale echipei din Dublin, ceea ce ne indică destul de multă instabilitate în duelurile directe.
Ponturi pariuri St. Patricks – Shelbourne
Psf X (egal la pauză sau la final) – cotă 1,72 (Superbet) ✅
Pentru pariuri sportive am ales să mergem pe un pariu ce are destul de mare succes în general la meciurile din Irlanda, unde se petrec multe remize. Iar cu atât mai mult la St. Patricks – Shelbourne, unde oaspeții vor veni cu o apărare ce s-a dovedit a fi de mare succes în general. Este destul de probabil ca până la pauză să nu fie nicio echipă care să aibă controlul pe tabela de scor, iar ca impresie generală este că Shelbourne va fi foarte greu de învins și ar putea să scoată o remiză ca rezultat final. Fie cum o fi, dar ne interesează ca una dintre variante să fie confirmată și așa putem să ne bucurăm direct de câștig.