N-avem cum să încheiem seria de meciuri fotbal de pe bătrânul continent fără a bifa marea finală din Europa League, din care încercăm să ne facem profitul. Meciul Sevilla – Roma se joacă miercuri, 31 mai, de la ora 22:00, pe stadionul Puskas Arena (Budapesta). Partida va fi transmisă în direct pe Pro Arena.
FC Sevilla
Cei de la FC Sevilla sunt specialiștii Europa League, ceea ce îi face să pară ușor favoriți prin prisma istoriei. Parcursul din acest sezon european este unul lăudabil pentru Sevilla, în special în partea de Europa League – competiție în care a picat de pe locul al treilea din grupa de Champions League. Cu toate că s-a confruntat cu mari probleme de campionat, Sevilla a depășit nume grele în parcursul său european: 3-0 și 0-2 cu PSV Eindhoven, 2-0 și 0-1 cu Fenerbahce, 2-2 și 3-0 cu Manchester United, 1-1 și 2-1 (după prelungiri) cu Juventus. După astfel de adversari lăsați în urmă, n-ar trebui ca perspectiva unei finale cu Roma să-i sperie pe andaluzi.
Ce-i drept, echipa din Sevilla a părut puțin crispată la ultimul meci de campionat, când a fost învinsă pe teren propriu de Real Madrid (lipsită de mulți dintre titulari), deși a condus pe tabelă. Eșecul contra Realului pune și mai mare presiune pe FC Sevilla, pentru că în cazul în care nu cucerește trofeul european riscă să fie în afara competițiilor continentale în viitorul sezon.
Echipa probabilă și absenți:
- Bono – Navas, Bade, Gudelj, Alex Telles – Fernando, Rakitic – Ocampos, Torres, Gil – En Nesiry
- Absenți: Acuna (suspendat), Gueye, Corona (fără drept de joc)
AS Roma
Italienii au de partea lor un atu, prin prisma experienței antrenorului Jose Mourinho de a merge până la capăt în competițiile eliminatorii. Roma a fost din start una dintre pretendentele la câștigarea trofeului, chiar dacă a încheiat pe locul al doilea grupa sa de calificare (în spatele lui Betis). Parcursul în fazele eliminatorii a părut ceva mai simplu decât al spaniolilor, dar asta nu înseamnă că a fost ușor per ansamblu. Iată parcursul: 0-1 și 2-0 cu Salzburg, 2-0 și 0-0 cu Real Sociedad, 0-1 și 4-1 cu Feyenoord, 1-0 și 0-0 cu Bayer Leverkusen.
Meciurile din campionat n-au avut rezultate prea bune în ultima vreme pentru capitolini, care au câștigat ultima oară pe 16 aprilie, la un 3-0 cu Udinese. De atunci au urmat în Serie A niște rezultate care nu-i fac cinste unei echipe de talia sa: trei eșecuri (cu Atalanta, Inter și Fiorentina) și patru remize (cu Milan, Monza, Bologna și Salernitana).
Echipă probabilă
- Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Celik, Bove, Matic, Pellegrini, Spinazzola – Wijnaldum, Abraham
- Absenți: Karsdorp, Kumbulla (accidentați), Dybala (incert)
Meciuri fotbal Sevilla – Roma
Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată într-un cadru oficial tot în Europa League. Era ediția 2019 – 2020, în partea superioară a tabloului competițional când deja pandemia restabilea regulile de disputare a meciurilor. Astfel, s-a jucat într-o singură manșă, pe teren neutru, la Duisburg (Germania), iar Sevilla a avut câștig de cauză, scor 2-0. S-au mai disputat trei partide amicale între Sevilla și Roma în ultimii ani, dar prea puțin relevante pentru analiza noastră de pariuri sportive.
Ponturi pariuri Sevilla – Roma
Psf X (egal la pauză sau la final) – cotă 1,57 (Superbet) ✅
Se anunță un duel extrem de echilibrat din toate punctele de vedere. Loturile sunt apropiate valoric, forma sportivă nu este una impresionantă de nicio parte – ambele având de suferit în perspectiva calificării pentru viitorul sezon. Un rezultat de egalitate care să aducă prelungirile nu este deloc exclus ca variantă, iar dacă luăm în calcul și un posibil X la pauză atunci suntem mai mult decât acoperiți în perspectiva acestei finale. Sevilla și Roma sunt echipe cu joc mai degrabă economicos, de așteptare, ceea ce poate să ducă mai mult la un egal decât la oricare alt deznodământ.