Există echipe care își pot salva sezonul prin Europa League, așa că avem parte de meciuri fotbal din ce în ce mai intense în competiție. Sevilla – Fenerbache se joacă joi, 9 martie, de la ora 22:00, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan (Sevilla). Manșa retur se joacă peste o săptămână la Istanbul.
Sevilla
Un sezon ca un carusel pentru Sevilla, cu urcușuri și mai ales cu coborâșuri la nivel de rezultate. În campionat a ajuns din nou cu mari emoții în zona retrogradării, după ce părea la un moment dat că s-a desprins decisiv de aria periculoasă.
La fel și în cupele europene, unde a alternat rezultatele bune cu cele mai puțin bune. De exemplu, în turul precedent, Sevilla învins-o cu 3-0 acasă pe PSV Eindhoven, pentru ca la retur să tremure serios în privința calificării cu 0-2.
Obiectiv
Sezonul celor de la FC Sevilla se poate salva printr-un parcurs cât mai îndelungat în Europa League. Ideal chiar să câștige competiția, ceea ce prin prisma lotului și a istoricului clubului n-ar trebui să fie o problemă atât de mare. Doar că forma actuală arată multe oscilații ce ar putea aduce probleme mai mari decât ar fi trebuit în mod normal.
Echipa probabilă și absenți
- Bono – Navas, Nianzou, Fernando, Gudelj, Acuna – Torres, Jordan, Rakitic, Gil – En Nesyri
- Absenți: – Bade (accidentat), Gueye (în afara listei de jucători eligibili în cupele europene), Corona, Marcao, Papu Gomez, Rekik (incerți)
Fenerbahce
Turcii propun ca perspectivă pentru următoarele sezoane europene două nume cu impact, Fenerbahce și Galatasaray – echipe ce se luptă și pentru supremația din plan intern. Fener este deja în Europa League, unde s-a calificat direct în optimi prin câștigarea unei grupe din care le-a lăsat în urmă pe Rennes sau Dinamo Kiev. Fenerbahce n-a mai pierdut niciun meci de la eșecul, scor 0-3, cu Galatasaray din 8 ianuarie. Are un lot mai puternic decât a mai avut în ultimii cinci ani și un antrenor ambițios în persoana lui Jesus.
Obiectiv
Dacă în campionat va fi să piardă lupta la titlu cu Galatasaray, unde este momentan o distanță de șase lungimi, Fenerbahce poate compensa prin rezultate bune în plan european. Momentul duelului cu FC Sevilla ar trebui să le fie favorabil turcilor, cel puțin ca formă sportivă, unde gazdele au serios de suferit.
Echipa probabilă și absenți
- Bayndir – Kadioglu, Akaydin, Szalai, Lincoln – Guler, Arao, Rossi – Crespo – Valencia, King
- Absenți: – Sangare (accidentat), Alioski, Gustavo Henrique, Luan Peres (incerți)
Meciuri fotbal Sevilla – Fenerbahce
Capitolul meciuri directe își pierde din relevanță pentru pariuri sportive, întrucât Sevilla și Fenerbahce au dispute îndepărtate ca timp. Ultimul duel a avut loc în 2014, la o partidă amicală, când spaniolii au câștigat cu 2-0. Iar în competiții oficiale s-au mai întâlnit în 2008, când Sevilla se califica din optimile Champions League la loviturile de departajare.
Ponturi pariuri Sevilla – Fenerbahce
GG sau 3+ (ambele marchează sau cel puțin trei goluri în meci) – cotă 1,57 (Betano) ❌
Avem un meci în care orice rezultat este posibil, dincolo de pleonasmul expresiei. În ideea în care fiecare poate să facă un meci mare și să-și adjudece victoria. Dar, cel mai probabil, vom avea parte de un duel în care fiecare își va expune armele cele mai puternice. Tocmai de aceea alegem să mizăm pe faptul că ambele vor marca.
Sevilla a arătat că e vulnerabilă la capitolul defensiv în fața unor formații mai slab cotate decât Fener. Dar a dovedit și că acasă e greu să se încheie un meci în care să nu marcheze. Cota ne permite să ne acoperim pariul de GG (ambele marchează) și cu varianta de cel puțin trei goluri în meci, pentru o eventuală reeditare a scorului pe care Sevilla l-a făcut cu PSV în turul precedent, când a fost 3-0.