✅ Servette – Genk, Calificări Champions League, 25 iulie

Home » ✅ Servette – Genk, Calificări Champions League, 25 iulie

Dacă e marți, înseamnă că revin și meciurile fotbal din cadrul preliminariilor Champions League din acest sezon. Aici avem duelul Servette – Genk, ce va începe de la ora 21:30 și se va disputa pe arena Stade de Geneve din Elveția. Va fi meciul tur dintre cele două, pe care noi l-am analizat în mod detaliat mai jos și am pregătit și pontul pariuri ce se arată fi câștigător.

Sari direct la pont >>

Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor

Servette - Genk

Analiză meci Servette – Genk

Duelul Servette – Genk de luni seară va fi prima confruntare directă dintre cele două echipe, ce nu au avut ocazia să se mai întâlnească până acum. Ambele echipe sunt vicecampioane în ediția trecută a campionatelor din țările natale, și se vor duela pentru un loc în runda următoare, ce va duce pe una din ele mai aproape de grupele Champions League.

Servette FC

Elvețienii au avut deja primul joc oficial din acest sezon, asta după ce campionatul la ei a început în weekend-ul ce tocmai s-a terminat. S-a impus fără prea mari probleme în deplasarea de la Grasshoppers cu scorul de 3-1, iar astfel și-a anunțat candidatura pentru lupta la titlu și în această nouă ediție de campionat. Dacă sezonul trecut nu a putut ține pasul cu campioana Young Boys, anul acesta are de gând din nou să țină cursa pentru titlu una palpitantă.

Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!

Poziție în clasament

Servette este momentan prima în clasamentul din Elveția, după ce a luat cele 3 puncte din prima rundă. În ediția trecută de sezon a terminat pe locul secund, la 16 puncte de campioana la zi, Young Boys. A avut un singur punct peste Lugano, iar astfel și-a asigurat prezența în calificările Champions League din acest an.

Obiectiv

Formația gazdă începe aventura europeană din acest an printr-un meci complicat în fața celor de la Genk. Vor avea avantajul terenului propriu, însă pare un duel deschis oricărui rezultat, mai ales în manșa din tur.

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-4-2) Frick – Baron, Severin, Rouiller, Tsunemoto – Kutesa, Douline, Cognat, Stevanovic – Crivelli, Bedia

K.R.C Genk

Belgienii, la rândul lor, sunt vicecampionii ediției trecute de sezon din campionatul intern. Acolo unde însă, finalul a fost unul desprins din filme, și unde 3 echipe aveau șansa de a ridica trofeul chiar în ultima etapă. Aceștia au jucat contra lui Antwerp, și au condus cu 2-1 până în minutul 90+4, când s-au văzut egalați, și totodată au pierdut și șansa a deveni campioni. Reîncep noul sezon cu planuri mari, atât pe plan intern cât și internațional, unde vor să se calificare în grupele cupelor europene.

Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!

Poziție în clasament

Campionatul din Belgia nu a început încă, cu prima etapă urmând să se joace la finalul acestei săptămâni. Genk a încheiat sezonul trecut pe locul secund în play-off-ul pentru campionat, la un singur punct sub Antwerp, și la egalitate cu Royale Union SG. A reușit totuși să le ia fața celor din urmă și să rămână pe locul ce duce în calificările pentru Champions League.

Obiectiv

Echipa oaspete va juca primul meci oficial al noului sezon tocmai în manșa tur din preliminariile Ligii Campionilor. Îi va aștepta un meci cel puțin complicat la Geneva, mai ales că Servette are moralul ridicat după prima victorie în noua ediție de campionat.

Echipa probabilă

  • Echipa probabilă: (4-2-3-1) Vandevoordt – Argeaga, McKenzie, Cuesta, Munoz – Hrosovsky, Heynen – Tresor, El Khannouss, Paintsil – Arokodare

Ponturi Pariuri Servette – Genk

Interval 2-4 goluri (Minim 2, maxim 4 goluri în meci) (cota 1.553 Casa Pariurilor)

Deschide cont la Casa Pariurilor
Primești până la 600 RON Bonus de Bun Venit
Doar la Casa Pariurilor

Pentru evenimentul evidențiat Servette – Genk vom miza pe intervalul de goluri 2-4, unde se vor marca minim 2 reușite dar nu mai mult de 4. Ne așteptăm la un duel de unde să nu lipsească marcatorii, mai ales că ambele echipe au arătat un joc ofensiv spectaculos în meciurile amicale din acest presezon. Miza este un uriașă, și ar fi un vis pentru ambele echipe să joace în grupele Champions League, de aceea credem că vor presta ce mai bun joc a lor.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status