Ne întoarcem în România și îți aducem mai multe pronosticuri de la duelul Sepsi – FC U Craiova 1948, din cadrul rundei cu numărul 23 din Superliga. Confruntarea este programată dumincă, 29 ianuarie, pe Sepsi Arena, din Sfântu Gheorghe, cu începere de la ora 16:00. Mai multe amănunte, dar și pariu Sepsi – FC U Craiova 1948, în cele ce de mai jos.
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
Sepsi Sfântu Gheorghe
Sepsi se află pe o poziție bună în clasament, și are șanse reale de a-și îndeplini obiectivul, reprezentat de accederea în play-off. Covăsnenii ocupă locul al șaselea. Se află la două puncte în fața Petrolului, la șase puncte în fața celor de la Voluntari, și la opt lungimi peste Hermannstadt, FCU Craiova și Botoșani.
Însă elevii lui Bergodi trebuie să se trezească, pentru a nu irosi munca depusă până în acest moment al sezonului. Sepsi vine după o înfrângere foarte greu de digerat, în care a arătat modest. Echipa din Sfântu Gheorghe a intrat foarte rău în partida de pe Giulești, și le-a permis rapidiștilor facă spectacol în acel meci. S-a încheiat cu victoria vișiniilor, scor 3-0.
Sepsi nu își mai permite astfel de partide, deoarece are în spate echipe care așteaptă orice pas greșit pentru a urca pe ultimul loc ce duce în play-off. În ultimele 5 partide jucate la Sfântu Gheorghe, Sepsi două eșecuri, două victorii și o remiză.
FC U Craiova 1948
După primele 20 de minute din meciul FCU Craiova 1948 – UTA, am fi fost de părere că echipa lui Nicolo Napoli își dorește ceva mai mult decât evitarea retrogradării. Și anume, realizarea unui tur de forță în finalul campionatului, în speranța de a prinde play-off-ul.
FCU Craiova a practicat un fotbal extrem de frumos până la jumătatea primei reprize. În viteză, cu pase exacte și combinații rapide. Însă după ce Baeten a deschis scorul după o fază senzațională, inexplicabil, oltenii s-au retras. Iar în final, trupa lui Napoli s-a văzut egalată, după ce Postolachi a marcat golul ce a adus un punct Bătrânei Doamne.
FCU Craiova are nevoie să uite partida trecută. Și să practice un fotbal bun pe toată durata meciurilor, nu doar până când reușește să preia avantajul pe tabelă. Pentru oaspeți va reveni unul din cei mai importanți jucători ai echipei, Vlad Achim, după ce etapa trecută a fost suspendat după cumulul de cartonașe galbene.
Formații probabile Sepsi – FC U Craiova 1948
Sepsi: Dimitrov, Tamaș, Ninaj, Ispas – Rodriguez, Păun, Matei – Rondon, Tudorie, Ștefănescu.
FC U Craiova: Gurău – Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Achim, Asamoah – Baeten, Bauza, Bahassa – Chițu.
Meciuri fotbal Sepsi – FC U Craiova 1948
În partida tur, disputată în luna august anul trecut, oltenii s-au impus la limită, scor 1-0.
Ponturi Pariuri Sepsi – FC U Craiova 1948
Interval 2-4 goluri – (min 2, max 4 goluri) – cotă 1,58 Superbet ➖
Va fi un meci între două formații care au arătat bine pe plan ofensiv în finalul anului trecut. Ambele formații au forța de a marcat măcar un gol în acest meci, astfel că sunt șanse bune să vedem un număr de goluri care să se încadreze în intervalul indicat. Pont Sepsi – FC U Craiova 1948 merge pe interval 2-4.
GG-DA – (ambele echipe marchează) – cotă 1,95 Winmasters ➖
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
FC U Craioa a arătat bine de la venirea lui Napoli. Oltenii au forța de a marca în fața oricărui adversar. Sepsi joacă bine acasă și pleacă cu prima șansă. Dacă se va deschide rapid scorul, credem că sunt șanse bune să vedem goluri în ambele porți. În acest caz, pariu Sepsi – FC U Craiova 1948 merge pe GG.