Tot de la ora 18:00 avem parte de un alt meci din cadrul ligii profesioniste din Norvegia, și anume duelul Sarpsborg – Sandefjord. Confruntarea se va disputa pe arena Sarspborg Stadion din orașul cu același nume și se anunță o confruntare ușor dezechilibrată înaintea începerii partidei. Am pregătit analiza detaliată a ambelor echipe din această seară iar în rândurile de mai jos puteți găsi și pronosticul pariuri câștigător.
Analiză meci Sarpsborg – Sandefjord
Statistica la general a duelului Sarpsborg – Sandefjord este clar de partea gazdelor, care au dublul victoriilor în meciurile directe. Acestea s-au impus până acum acum de 10 ori, pe când oaspeții s-au văzut învingători doar de 5 ori în întâlnirile directe. Alte 4 rezultate s-au terminat la egalitate între ele, dintre care și ultima confruntare tot cu o remiză s-a terminat, de 1-1.
Sarpsborg 08 FF
Formația gazdă a reușit o victorie foarte importantă în ultima etapă, într-un 3-0 fără emoții contra lui Rosenborg. A fost primul succes după o serie negativă de 2 înfrângeri la rând, când au pierdut contra lui Viking și Tromso. A fost cel de al treilea succes din precedentele 5 etape, au ajuns la un total 5 victorii, iar astfel au urcat în primele 6 clasate.
Poziție în clasament
Sarpsborg se clasează la ora actuală pe locul al 6-lea în Norvegia cu un total de 18 puncte adunate după 11 jocuri disputate. Are un golaveraj pozitiv de 15 goluri marcate și 11 primite, iar dacă are cel mai slab atac din primele 7 clasate, se poate și lăuda cu cea mai bună apărare din acest sezon, la egalitate cu alte 3 echipe. Se află la 3 puncte de ultima poziție ce duce în locurile europene, ocupată de Brann.
Obiectiv
Gazdele vor începe în avantaj partida de pe teren propriu de duminică seară, contra unui adversar mult mai slab cotat. Vor să pună mâna pe toate cele 3 puncte la finalul meciului, asta pentru a se menține în cursa pentru locurile ce duc în Europa în toamnă.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-2-3-1) Kristiansen – Soltvedt, Skipper, Kvile, Wichne – Andersen, Martins – Maigaard, Torp, Baah – Tibbling
Sandefjord Fotball
Echipa oaspete se află într-o criză atât de formă a jocului cât și de rezultate, asta după ce au înregistrat o singură victorie în ultimele 5 etape de campionat. Acest succes a venit împotrica lui Odd, pe care a învins-o cu 4-1. A fost doar a doua victorie din acest sezon, pe lângă cele 3 remize și alte 5 înfrângeri suferite. Dacă nu-și vor reveni rapid, există o posibilitate foate mare să evolueze din sezonul viitor în liga secundă, deoarece se află în zona roșie de la retrogradare.
Poziție în clasament
Sandefjord ocupă momentan locul al 14-lea, poziție ce duce la barajul de la retrogradare, cu un total de 9 puncte după 10 jocuri disputate. Are și un golaveraj negativ de 12 goluri înscrise și 15 primite, fiind una dintre echipele cu cel mai slab atac. Sunt la un singur punct în spatele locurilor ce se salvează, și la alte 2 puncte de penultima poziție ce duce direct în liga a doua.
Obiectiv
Oaspeții nu par înaintea acester partide să aibă prea mari șanse, cel puțin nu la victorie. Jocul din ultimele săptămâni nu a fost unul strălucit, de aici și cele 4 înfrângeri suferite. Vor întâlni o adversară care vine determinată să rămână cu puncte la final, și chiar și un egal ar fi un rezultat foarte bun.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-3-3) Keto – Berglie, Taaje, Foss, Egeli – Nilsson, Ottosson, Ayer – Koomson, Tveter, Al Saed
Ponturi Pariuri Sarpsborg – Sandefjord
1X și Peste 2.5 goluri (Sarpsborg nu pierde și minim 3 goluri în meci) (cota 1.62 Superbet) ✅
Pentru evenimentul evidențiat Sarpsborg – Sandefjord vom miza pe un pariu combinat, mai exact șansă dublă pentru gazde și minim 3 goluri în meci. Gazdele vin clar favorite duminică seară pe teren propriu, și nu concep să piardă această partidă. Totodată, ne așteptăm și la o confruntare cu goluri, mai ales că toate precedentele 5 meciuri ale ,ui Sarpsborg s-a încheiat cu un minim de 3 reușite pe meci.