Fotbalul italian ne propune o serie de meciuri fotbal de nivel înalt în acest final de sezon, în care lupta pentru cupele europene se poartă între cluburi de tradiție. Meciul Roma – Milan se joacă sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 19:00, pe Stadio Olimpico (Roma). Partida va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1.
AS Roma
Eșecul de la Bergamo din etapa trecută o plasează din nou pe AS Roma în afara locurilor de Top 4, dar trupa lui Mourinho ar avea ocazia să revină în această postură după meciul cu Milan. Pentru că adversarul său este chiar formația din fața sa, echipele fiind diferențiate momentan la golaveraj, deși la final de sezon în caz de egalitate de puncte se iau în considerare rezultatele din meciurile directe (2-2 în tur, la Milano).
Abia ce-și revenise și Roma, după ce pierduse derbiul cu Lazio și acasă cu Sassuolo, prin calificările succesive cu Sociedad și Feyenoord în Europa League, plus victoriile din campionat cu Sampdoria, Udinese și Torino.
Obiectiv
Pentru al doilea an la rând în care Mourinho se află la cârma celor de la AS Roma, în care capitolinii speră să prindă un loc de Top 4 – ceea ce ar asigura calificarea în grupele Champions League pentru sezonul următor. E drept că Roma are și varianta câștigării Europa League pentru îndeplinirea acestui obiectiv, dar pentru siguranță e nevoie de parcurs bun și în campionat.
Echipa probabilă și absenți:
- Rui Patricio – Mancini, Ibanez, Llorente – Celik, Bove, Cristante, Zalewski – Solbakken, Abraham, Pellegrini
- Absenți: Karsdorp (accidentat), Dybala, Smalling, Llorente, Wijnaldum (incerți)
AC Milan
Una dintre echipele momentului în Italia este chiar AC Milan – formație care a distrus-o emoțional pe Napoli (liderul detașat din Serie A) în ultima perioadă: 4-0 chiar la Napoli în campionat, plus eliminarea provocată din sferturile Champions League. Per total, AC Milan a ajuns la șase partide la rând fără înfrângere, iar în afară de cele trei dispute cu Napoli au mai fost înregistrate rezultatele: 2-0 cu Lecce, 1-1 la Bologna și 0-0 cu Empoli.
Obiectiv
Campioana en-titre n-a reușit să ducă o luptă cot la cot cu Napoli pentru a-și apăra titlul de campioană, dar tot ar fi considerat un sezon reușit dacă milanezii s-ar clasa în Top 4 și ar reuși să se califice și în finala Champions League (acolo unde are de jucat în semifinale chiar cu rivala Inter)
Echipă probabilă și absenți:
- Maignan – Kalulu, Thiaw, Tomori, Hernandez – Tonali, Krunic – Messias, Diaz, Leao – Rebic
- Absenți: Giroud, Ibrahimovic, Pobega (accidentați)
Meciuri fotbal Roma – Milan
Istoricul meciurilor directe dintre AS Roma și AC Milan este unul extrem de stufos, dar pentru relevanța la pariuri sportive vom scoate în evidență doar rezultatele recente. În afară de acel 2-2 din turul actualei ediții de campionat, rezultat înregistrat la Milano, Jose Mourinho n-a reușit cu AS Roma s-o învingă nici în celelalte dispute (cele din sezonul trecut) pe AC Milan, 1-2 pe Olimpico, respectiv 1-3 la Milano.
Ponturi pariuri Roma – Milan
Sub 2,5 goluri (se marchează cel mult două goluri în meci) – cotă 1,55 (Betano) ✅
După câțiva ani la rând în care spectacolul a primat înaintea stilului clasic de joc italian (recunoscut pentru rigorile defensive), fotbalul din Peninsulă a revenit la origini în acest sezon. Am avut parte de mult mai multe rezultate strânse, în special în derbiurile – așa cum este și Roma – Milan din această etapă.
Milanezii lui Pioli au primit doar două goluri în ultimele șase etape, cu toate că au jucat de trei ori cu Napoli – cea mai prolifică echipă a Italiei, în vreme ce AS Roma a încasat doar 9 goluri acasă în cele 15 partide. De menționat că 4 au fost într-un singur meci, cu Sassuolo, când romanii au evoluat în inferioritate numerică aproape tot meciul.