Se duc lupte crâncene pentru salvarea de la retrogradare în zona de play-out a Superligii, cu meciuri fotbal decisive în fiecare etapă. Meciul Mioveni – Hermannstadt este programat sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 12:00, pe stadionul Orășenesc (Mioveni). Partida va putea fi urmărită în transmisiune directă pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 2.
CS Mioveni
Ca un carusel de emoții a fost parcursul celor de la CS Mioveni de până acum, cu momente în care soarta îi părea pecetluită într-o retrogradare timpurie, după care a urmat faza de reviriment în care speranțele salvării au căpătat din nou contur.
Dar în clipa de față se află din nou în faza în care orizontul indică prezența în Liga 2 pentru noul sezon. Cu toate că a început anul 2023 în forță, cu o serie de rezultate neașteptat de bune, în play-out n-a mai reușit să puncteze deloc: 0-3 la Craiova, 0-1 cu Chindia, 0-2 la Petrolul. Printre care s-a strecurat și eliminarea din Cupa României, 1-4 la Sf. Gheorghe, cu Sepsi.
Obiectiv
CS Mioveni are un deficit de șapte puncte de recuperat față de locul de baraj înaintea etapei. Ceea ce înseamnă că este necesar un parcurs fără greșeală până la finalul fazei de play-out, pentru a putea spera că salvarea mai poate fi o cale.
Echipa probabilă:
- Greab – Balaur, Scarlatache, Garutti – Sno, Toma, Panait, Rădescu, Burnea – Rusu, Benchaib
Hermannstadt
Dacă n-ar fi venit depunctarea de la finalul lui 2022, poate că Hermannstadt ar fi fost acum în play-off. Dar așa, în actuala ecuație, are de tras în continuare pentru a fi sigură de prezența în prima ligă și din sezonul următor. A trecut printr-o pantă de rezultate nefaste, dar a mai contrabalansat cu victoria in extremis scoasă în runda precedentă, scor 2-1, la Chindia. În celelalte meciuri de play-out disputate până acum, a făcut 1-1 cu FC Botoșani și 1-1 cu FC Voluntari, iar din Cupa României a fost eliminată după 1-2, pe teren propriu, cu U Cluj.
Obiectiv
Dintr-o echipă frumoasă ce putea fi considerată surpriza campionatului, din cauza problemelor financiare s-a ajuns ca obiectivul să fie salvarea de la retrogradare. Unul realizabil, în condițiile în care FC Hermannstadt are de partea sa confirmarea de pe parcursul întregului sezon că poate să scoată rezultate bune în serie, indiferent de adversarul întâlnit.
Echipa probabilă și absenți:
- Letica – Butean, Antoche, Stoica, Opruț – Balaure, Bicenau, Mino, Popescu – Oroian, Paraschiv.
- Absenți: Iancu (suspendat)
Meciuri fotbal Mioveni – Hermannstadt
Cele două partide din actualul sezon dintre Mioveni și Hermannstadt, ambele din campionatul regulat, au fost câștigate cu ușurință de sibieni. A fost 3-0 pe teren propriu și 2-0 la Mioveni, ambele fiind disputate în 2022, astfel că va fi pentru prima oară în acest an când se vor întâlni față în față.
Ponturi pariuri Mioveni – Hermannstadt
X2 și sub 3,5 goluri (egal sau câștigă Hermannstadt și se marchează cel mult trei goluri în meci) – cotă 1,57 (Superbet) ✅
Pentru pariuri sportive am ales un pont care indică faptul că CS Mioveni se îndreaptă spre al doilea eșalon cu retrogradare directă, pentru că e greu de trecut peste forma foarte slabă arătată de echipa lui Dică în play-out. Fără niciun succes de cinci partide oficiale încoace și cu probabil cel mai slab lot din campionat de partea sa, CS Mioveni ar putea să se scufunde definitiv la capătul acestui meci.
Hermannstadt este o formație care ar fi meritat să joace chiar în play-off, dacă ne referim strict la raportul sportiv al campionatului. Mizăm că oaspeții vor scoate cel puțin un punct din acest meci, iar ca să mărim cota ne orientăm către un combo la goluri. În care credem că nu se vor marca mai mult de trei goluri în meci, cum de altfel nu s-a întâmplat niciodată în istoria confruntărilor directe dintre cele două formații.