Lupta pentru supraviețuire devine de multe ori mai palpitantă decât alte obiective la meciuri fotbal dinspre final de sezon. Partida Mioveni – Chindia este programată să se desfășoare luni, 3 aprilie, de la ora 17:30, pe stadionul Orășenesc (Mioveni). Meciul Mioveni – Chindia poate fi urmărit pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 2.
Mioveni
Cu toate că părea scufundată deja către Liga 2, Mioveni a renăscut în 2023 și a recăpătat speranțe îndreptățite pentru a evita retrogradarea directă. Așa că măcar pentru un loc de baraj poate spera, când mai are în fața sa opt meciuri de disputat.
Mioveni a reușit câteva rezultate bune în acest an, cum ar fi: 1-0 cu Petrolul, 2-1 la UTA, 1-1 cu Sepsi, 2-2 la U Cluj, 0-0 cu Rapid, 2-0 cu Chindia, 1-1 la Botoșani. Una peste alta, cu astfel de rezultate reușite, printre care s-au strecurat și câteva înfrângeri, Mioveni n-ar fi fost în această situație dacă își căpăta această formă mult mai devreme.
Obiectiv
Salvarea de la retrogradare cu orice preț, chiar și pe calea barajului, reprezintă obiectivul celor de la CS Mioveni. Echipa din județul Argeș ar fi o adevărată revelație pentru finalul de sezon, dacă va reuși să ducă la bun sfârșit planul său de salvare – ce părea în zadar la un moment dat.
Echipa probabilă:
- Greab – Sno, Garutti, Scarlatache, Burnea – Lixandru, Panait, Pop – Benchaib, Rusu, Carnat
Chindia
La fel ca CS Mioveni, nici Chindia nu începuse prea grozav campionatul. Dar o dată cu numirea unui nou antrenor, Toni Petrea, a prins o perioadă de meciuri bune cu rezultate pe măsură. Între timp, s-a mai dezumflat din entuziasmul adus de antrenor, iar Chindia n-a mai avut un parcurs atât de bun înspre final de sezon regulat.
De altfel, ultimul succes al echipei din Târgoviște datează tocmai din startul lunii februarie, iar de atunci au mai trecut alte șapte jocuri de campionat fără nicio victorie. Printre care se numără și eșecul de la Mioveni, scor 0-2, ultima clasată – echipă pe care o va întâlni și de această dată.
Obiectiv
Aflată pe loc de baraj înaintea etapei, Chindia nu poate spera la nimic altceva decât la salvarea de la retrogradare. Chiar și printr-un baraj de disputat, la fel cum a reușit să scape și în sezonul precedent, și tot va fi o reușită.
Echipă probabilă:
- Căbuz – Căpușă, Obiang, Celea, Ioniță – Dulca, Akhmatov – Neguț, Popadiuc, Popa – Cooper
Meciuri fotbal Mioveni – Chindia
Ultimele două vizite ale Chindiei la Mioveni au fost de coșmar pentru echipa oaspete, cu două eșecuri, 0-1 și 0-2, dar, în general, s-au înregistrat rezultate contradictorii ca istoric al meciurilor directe. Mioveni – Chindia e un meci cât o finală și în acest moment, iar bilanțul general al întâlnirilor este astfel: 5 victorii Mioveni, 6 rezultate de egalitate și 8 victorii Chindia.
Ponturi pariuri Mioveni – Chindia
1X (câștigă Mioveni sau egal) – cotă 1,50 (Betano) ❌
Ne raportăm la acest meci din perspectiva de pariuri sportive cu ideea că miza pare mai mare pentru gazde. Mioveni dacă pierde meciul cu Chindia se distanțează irecuperabil chiar și de locurile de baraj, așa că până la urmă nici o remiză nu este deloc o idee rea. Dar, în principal, Mioveni trebuie să trateze jocul la victorie, așa cum a și reușit recent să o facă în fața Chindiei, scor 2-0, în sezonul regulat.
Nici Chindia nu s-ar putea declara nemulțumită de o remiză scoasă la Mioveni, atât din perspectiva de a se salva și de pe pozițiile de baraj, cât mai ales din cea de a o ține la distanță pe adversara din acest meci. Una peste alta, cel mai indicat pariu pentru Mioveni – Chindia considerăm că este la șansă dublă de 1X, ori chiar varianta de victorie Mioveni, egal pariul se rambursează – unde cota este de 1,91.