Am ajuns și în sferturile de finală ale FA Cup, cea mai veche competiție din lumea fotbalului, în care doar cele mai bune echipe din Anglia își croitesc drum către fazele finale ale competiției. Mergem la Manchester pentru a urmări confruntarea dintre Manchester Utd – Fulham, un meci cu care ne-am obișnuit deja și în Premier League și de care suntem foarte entuziasmați. Partida este programată să se joace pe Old Trafford din Manchester la data de 19 martie, iar ora la care meciul va debuta este 18:30.
În cele de mai jos puteți găsi analiza celor două formații, iar noi vă propunem cele mai bune ponturi pariuri azi la cote foarte bune pentru un profit consistent la pariuri sportive.
Manchester United F.C.
Manchester United este o echipă complet schimbată de la începutul acestui sezon, de la momentul în care Erik ten Hag a fost instalat la cârma echipei și a făcut puțină „curățenie” printre jucători.
United a reușit să câștige deja un trofeu anul acestea, EFL Cup, iar acum este în urmărirea celui de-al doilea trofeu care să-i completeze frumos sezonul, FA Cup. De asemena, Man Utd luptă în continuarea și pe plan European în competiția Europa League unde a avansat în faza sferturilor de finală, iar în Premier League caută clasarea în top 4 la finalul acestui sezon.
Parcurs în FA Cup
United a trecut cu foarte mare lejeritate de adversarele sale din fazele precedente ale FA Cup. A reușit să învingă echipele Everton, Reading și West Ham, iar dominanța echipei lui ten Hag se vede clar în golaverajul echipei, United reușind să marcheze 9 goluri în aceste 3 partide și a încasat doar 3.
Echipa probabilă și absenți
Echipa probabilă: (4-2-3-1) de Gea – Wan-Bisssaka, Maguire, Martinez, Malacia – Fred, Sabitzer – Pellistri, Fernandes, Rashford – Weghorst
Absenți: Greenwood (inactiv), Casemiro (suspendat – cartonaș roșu), Eriksen, Garnacho, Martial, van de Beek (accidentați)
Incerți: Antony (bolnav)
Fulham F.C.
Fulham vine în acest meci după o serie de meciuri ceva mai puțin reușită în campionatul intern, serie ce a îndepărtat-o momentan de top 4.
Cu toate acestea, echipa antrenată de portughezul Marco Silva a avut o prestație cât se poate de încântătoare de-a lungul sezonului, începând de la remiza obținută cu Liverpool în prima etapă de campionat și partida câștigată cu marea rivală Chelsea, iar toate acestea din postura de nou-promovată în Premier League. De asemenea faptul că Fulham a ajuns în sferturile de finală ale FA Cup denotă sezonul excelent al echipei din vestul Londrei.
Parcurs în FA Cup
Parcurul în FA Cup al echipei Fulham nu a fost unul lipsit de emoții, echipa fiind nevoită să treacă în dublă manșă de Sunderland, a reușit să învingă și echipa Hull, iar finalmente a avansat în sferturi după victoria cu 2-0 împotriva echipei Leeds.
Echipa probabilă și absenți
Echipa probabilă: (4-2-3-1) Leno – Tete, Adarabioyo, Ream, Robinson – Reed, Lukic – Reid, Pereira, Solomon – Mitrovic
Absenți: Cairney, Kebano, Kurzawa (accidentați)
Incerți: Willian (accidentat)
Meciuri fotbal Manchester Utd – Fulham
Ultimele 5 confruntări directe dintre Manchester Utd – Fulham o avantajează pe echipa condusă de ten Hag, care a reușit să obțină 4 victorii din cele 5 meciuri, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.
Ponturi pariuri Manchester Utd – Fulham
Rezultat final (Manchester United) cota 1.50 (Betano) ✅
Este clar faptul că Manchester United pornește cu prima șansă în acest meci, însă Fulham nu este un adversar ușor, de aici și cota foarte bună pentru victorie echipei lui ten Hag. Cu toate că Fulham a avut un parcurs decent în FA Cup, considerăm faptul că nu prea are cum să facă față unui adversar de calibrul echipei Manchester United, care vine și după 2 victorii categorice obținute în Europa League.
Drept urmare, considerăm că una din cele mai sigure predicții fotbal pentru această partidă este miza pe victoria echipei Manchester Utd, care are și prilejul de a juca acest meci pe teren propriu.