✅ Malta U19 – Italia U19, Euro U19, 3 iulie

Home » ✅ Malta U19 – Italia U19, Euro U19, 3 iulie

Rămânem în zona cu meciuri fotbal internaționale de juniori, iar pe lângă Euro U21, iată că avem propuneri de jocuri atractive și de la Campionatul European U19. Astfel, partida Malta U19 – Italia U19 este programată luni, 3 iulie, de la ora 22:00, pe TaQali National Stadium (TaQali – Malta). Italia este cotată drept mare favorită, cu o cotă de 1,04 la victorie, dar avem un pont bun extras din acest joc.

Sari direct la pont >>

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Malta U19 – Italia U19

Malta U19

Iată-ne la un moment de-a dreptul istoric pentru micuțul stat enclavă, Malta, care participă cu o selecționată a sa pentru prima oară la un turneu final interțări. Chiar dacă este vorba despre un Campionat European U19, selecționata de under 19 a Maltei are de făcut mari eforturi pentru a ține pasul cu echipele calificate sportiv. Pentru că, într-adevăr, această posibilă participare a maltezilor se datorează faptului că sunt țară organizatoare la turneu.

Moralul jucătorilor a fost format la ultimul meci amical, disputat în luna martie, când Malta U19 reușea să o învingă pe reprezentativa similară a Albaniei, scor 2-1, pe teren propriu. A fost returul acelei perioade de verificări, pentru că în urmă cu câteva zile de la acel succes mai fusese o partidă, de această dată la Tirana, cu 2-0 pentru albanezi.

De remarcat ar fi că Malta U19 a reușit să limiteze proporțiile eșecurilor în meciuri cu adversari de renume în fotbal, cum ar fi 1-2 cu Portugalia U19, tot 1-2 cu Croația U19. Însă la polul opus stau câteva eșecuri severe: 0-7 cu Germania U19, 0-5 cu SUA U19, ori 1-5 cu Polonia U19.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Echipa probabilă:

  • Mangion – Abela, Attard, A. Borg, B. Borg, Eliul, Gambin, Leonardi, Micallef, Spiteri, Vassallo

Italia U19

Dacă selecționata U21 a Italiei a avut de suferit la turneul final din acest an, când n-a trecut de faza grupelor, echipa de Under 19 are presiunea de a reuși acest lucru pentru a dovedi că fotbalul italian rămâne unul de top în Europa. Misiunea nu va fi deloc ușoară, pentru că în afară de Malta U19, celelalte două componente din grupă sunt echipe extrem de periculoase: Portugalia U19 și Polonia U19.

Pentru a reuși să ajungă la acest turneu final, Italia a fost capabilă să depășească trei echipe din ultima fază a calificărilor. Fără să fi fost deloc facil, pentru că a fost o bătălie cu toate formațiile capabile să obțină accederea la Euro U19. În cele din urmă a avut câștig de cauză Italia, cu cinci puncte din trei partide: 3-2 cu Germania, 0-0 cu Slovenia și 2-2 cu Belgia. Iar la final a avut cu un punct peste selecționata nemților.

Din echipă se remarcă Francesco Esposito (18 ani), de la Inter Milano, plus fundașul Chiarodia, proaspăt transferat de Monchengladbach pentru 2 milioane de euro de la Werder Bremen.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Echipa probabilă:

  • Mastrantonio – Missori, Dellavalle, Mane, Chiarodia – Pislli, Faticanti, Lipani – DAndrea, Esposito, Koleosho

Meciuri fotbal Malta U19 – Italia U19

Au fost doar două dispute în istorie la nivel de Under 19 între Malta și Italia, de fiecare dată fiind același scor, 2-0 pentru italieni. Prima dată în 2007, în calificările pentru Campionatul European, iar cel mai recent a fost în 2019, tot într-o campanie pentru accedere la Euro, când printre marcatori se număra fratele mai mare al lui Francesco Esposito – Sebastiano (de asemenea crescut de Inter).

Ponturi pariuri Malta U19 – Italia U19

Italia U19 câștigă ambele reprize – DA (Italia U19 să câștige ambele reprize) – cotă 1,47 (Fortuna) ✅

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

E greu de crezut că Malta U19 poate să ofere o replică pe măsură naționalei Italiei, care are de pornit cu dreptul la acest turneu final. Iar cum golaverajul ar putea conta într-o oarecare măsură la finalul grupei, atunci Italia U19 are toate motivele să trateze serios partida din primul până în ultimul minut. Astfel, la pariuri sportive mizăm că italienii vor câștiga ambele reprize, ceea ce ne avantajează mai mult decât un pariu pe handicap, plus că ar putea fi corelat cu cel de gol în ambele reprize. E puțin probabil ca maltezii să înscrie vreun gol, iar dacă tot considerăm că Italia poate marca în ambele reprize, atunci optăm direct pentru a câștiga cele două părți.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status