Ne continuăm aventura europeană prin seria de meciuri fotbal din Europa League, din care analizăm un duel ce se anunță extrem de atractiv ca nivel de pariuri sportive. Juventus – Freiburg este programat joi, 9 martie, de la ora 22:00, pe Allianz Stadium (Torino). Manșa retur se joacă în Germania peste o săptămână.
Juventus
Eșecul din campionat de la Roma o face pe Juventus să fie mai înverșunată ca oricând să aibă succes în plan european. Pentru că distanța față de locurile de Champions League din campionat s-a făcut irecuperabilă, iar singura portiță de a fi prezentă în sezonul următor în grupele UCL a rămas deschisă prin câștigarea Europa League. Primul pas de făcut în acest sens este să treacă de Freiburg, una dintre echipele bune ale Germaniei din ultimii trei ani.
Obiectiv
După cum spuneam mai devreme, e clar că Juventus are drept prioritate de acum înainte să se califice mai departe în Europa League. A rămas cel mai important obiectiv pe care îl mai are în orizont, după ce în campionat a suferit o depunctare de minus 15, care o aruncă departe de topul din Serie A.
Echipa probabilă și absenți
- Szczesny – Danilo, Bremer, Alex Sandro – Cuadrado, Fagioli, Locatelli, Rabiot, Kostic – Di Maria, Vlahovic
- Absenți: – Milik, Kaio Jorge (accidentați), De Sciglio (incert)
Freiburg
Cu toate că este o echipă care cochetează cu pozițiile de top din Bundesliga, Freiburg nu mai are același flow în joc sau în rezultate. Ceea ce poate să fie îngrijorător în perspectiva unei duble cu Juventus în Europa League. Se știe că nemții tratează serios prin esență competițiile europene, așa că nici Freiburg nu face rabat de la această regulă nescrisă. Ca formă sportivă, Freiburg vine după două remize în campionat în care n-a convins ca joc, 1-1 cu Leverkusen și 0-0 cu Monchengladbach.
Obiectiv
Un obiectiv în sine pentru Freiburg este să își treacă în palmares o performanță de a elimina un mare nume european așa cum este Juventus. Printr-un astfel de succes se poate spune că Freiburg și-ar îndeplini deja misiunea avută pentru reprezentarea Germaniei în plan internațional.
Echipa probabilă și absenți
- Felkken – Sidillia, Ginter, Lienhart – Kubler, Hofler, Gunter – Eggestein, Grifo – Sallai, Holer
- Absenți: – Kyereh (accidentat)
Meciuri fotbal Juventus – Freiburg
Una din particularitățile competițiilor europene, în special cele de tip Europa League, este aceea că propune în mod constant dueluri inedite. Așa se întâmplă și în cazul Juventus – Freiburg, care pune față în față pentru prima oară cele două echipe.
Ponturi fotbal Juventus – Freiburg
1X și sub 3,5 goluri (câștigă Juventus sau egal și se marchează cel mult trei goluri) – cotă 1,50 (Betano) ✅
Juventus pornește drept favorită să se califice în această dublă, la fel cum a fost și în turul precedent cu Nantes – un adversar asemănător cu Freiburg. Și atunci am ales un pariu mai prudent ca și acum, ce s-a dovedit a fi câștigător pentru noi. Juve a făcut 1-1 cu Nantes și s-a calificat la retur, la fel cum ne putem aștepta și de această dată să joace foarte prudent și să încerce în primul rând să nu piardă.
Juve ar trebui să fie echipa în control, cea care transmite tempoul partidei, iar din acest aspect ne alegem pariul: gazdele nu pierd. La care adăugăm specificul prudenței pentru orice manșă tur, fără să se depășească limita de trei goluri înscrise în meci. Plus că nu e diferență prea mare între cota pariului nostru față de cea la 1 solist, dar suntem mult mai acoperiți ca nivel de încredere.