Acum că Messi a și debutat cu gol pentru Inter Miami, orice meciuri fotbal sunt programate pentru echipa din Florida stârnesc interes maxim din partea tuturor, inclusiv pentru cei interesați de a scoate profit. Meciul Inter Miami – Atlanta Utd se joacă în noaptea de marți spre miercuri, de la ora 02:30, pe DRV PNK Stadium (Fort Lauderdale). Echipa lui Messi are nevoie de un rezultat de egalitate pentru a-și consolida poziția de calificare în turul următor.
Inter Miami
O echipă nouă în peisajul fotbalistic, dar care a intrat pe un tărâm bombastic încă de la început, din moment ce David Beckham este unul dintre proprietarii clubului. Iar atenția a atins cote maxime o dată cu transferul lui Lionel Messi, cel care a deschis porțile la echipa din Miami și pentru alți jucători de mare experiență, precum Busquets și Alba, cu care Inter a semnat deja, plus Luis Suarez sau Iniesta, care se pregătesc și ei să i se alăture starului argentinian.
Inter Miami nu este însă deloc confortabilă cu rezultatele obținute în acest sezon, iar de la Messi și compania se așteaptă să ridice nivelul la maximum. Prima mostră a fost dovedită la debutul celui mai titrat fotbalist al planetei, chiar la partida precedentă din Leagues Cup, la 2-1, cu mexicanii de la Cruz Azul. A fost un gol minunat, venit în al patrulea minut de prelungiri, dintr-o lovitură liberă de la peste 25 metri distanță de poartă. Messi și-a făcut apariția în tricoul lui Inter Miami în mare stil, iar echipa a stopat cu această ocazie o serie de șase meciuri la rând fără succes.
Echipa probabilă și absențe:
- Callender – Allen, Kryvtsov, Miller, Yedlin – Ruiz, Arroyo – Taylor, Messi, Robinson – Campana
- Absențe: Gregore, Jean Mota, Negri, Fray (accidentați), Jean (incert)
Atlanta United
Atlanta United este echipa care e confundată cel mai des în mediul online cu Atalanta din Italia, dar cele două echipe n-au nimic în comun. Dar se poate spune despre Atlanta United că este una dintre grupările ambițioase din America, în sensul în care este dispusă să investească inclusiv sume importante de transfer. De exemplu, la echipă a fost cumpărat argentinianul Thiago Almada, cel care a făcut parte și din lotul Argentinei la Cupa Mondială din Qatar, curtat intens și de mari cluburi europene.
Dar la fel ca Inter Miami, nici Atlanta nu se poate lăuda cu cine știe ce rezultate, cu toate că situația sa din campionat este mult mai bună, fiind momentan pe loc de play-off. Ca formă însă, nu se află într-o stare prea bună, venind după două eșecuri consecutive: 1-2 la New England Revolution și 1-2 cu Orlando City.
Echipa probabilă și Absențe:
- Guzan – Hernandez, Sanchez, Abram – Lennon, Sosa, Sejdic, Wiley – Chol, Berry, Almada
- Absențe: –
Meciuri fotbal Inter Miami – Atlanta Utd
Din 2020 încoace, de când licența celor de la Inter Miami a fost acceptată în competițiile din SUA, cele două formații s-au întâlnit în total de zece ori până acum. Bilanțul este sub un echilibru perfect, cu câte trei succese de fiecare parte, plus patru rezultate de egalitate. La ultima întâlnire directă, din 7 mai, Inter Miami avea să câștige cu 2-1.
Ponturi pariuri Inter Miami – Atlanta Utd
1X (câștigă Inter Miami sau egal) – cotă 1,42 (Superbet) ✅
Acum că Messi a debutat cu gol pentru Inter Miami și moralul echipei a crescut considerabil, știind că alături de jucători este cel mai premiat fotbalist al planetei cu trofeul de Balon de Aur. Având în vedere că și egalul este un rezultat favorabil pentru Inter Miami, atunci pariul de șansă dublă 1X este unul satisfăcător ca șanse de câștig, în raport cu un multiplicator decent pe care se poate construi și un bilet de tip Cota 2. Faptul că Messi e anunțat titular de această dată, constituie un avantaj majori și e greu de crezut că Inter Miami poate să părăsească terenul învinsă cât timp îl are pe startul argentinian de partea sa.