Printre meciuri fotbal ale echipelor naționale din această perioadă mai strecurăm și câteva ale echipelor de club, chiar din Eliteserien (campionatul Norvegiei) – o competiție extrem de agreată de pariori. Partida Ham-Kam – Odd se joacă duminică, 25 iunie, de la ora 18:00, pe Briskeby Arena (Hamar). Gazdele sunt cotate ușor favorite la casele de pariuri, cu 2,35 pentru o victorie, în timp ce un succes al oaspeților este prevăzut cu un multiplicator de 3,00.
Hamar Kamertene
Sau pe scurt Ham-Kam, denumirea prin care este mai cunoscută. Situația sa din clasament nu este deloc grozavă, iar după zece meciuri disputate a strâns abia șapte puncte de toate. Golaverajul este de asemenea total nefavorabil, 10-26, având cea mai slabă apărare din întreg campionatul Norvegiei de până acum. Cu toate acestea, pentru că nu s-a parcurs foarte mult din sezon până acum, totul încă poate fi remediat, fiind două puncte distanță până la locul de baraj, ori trei lungimi până la salvarea de-a întregul.
Partea bună ar fi, mai ales în perspectiva partidei cu Odd, că toate cele șapte puncte s-au adunat pe teren propriu. Iar o nouă astfel de ocazie s-ar putea ivi în meciul de duminică. Ce-i drept, e nevoie de regăsit acea formă favorabilă, pentru că la două din ultimele trei partide de pe teren propriu s-a lăsat cu eșecuri: 0-4 cu Molde și 1-2 cu Tromso.
Echipa probabilă și absențe:
- Sandberg – Opsahl, Norheim, Kongsro – Melgalvis, Kurtovic, Hernandez-Foster, Onsrud, Nouri – Kirkevold, Udahl
- Absențe: Dunn-Johnson (incert)
Odd Grenland
Statutul celor de la Odd s-a conturat deja în a fi o echipă de mijlocul clasamentului, concentrată la maximul pe faza defensivă. Ceea ce reprezintă o cutumă destul de rar întâlnită în campionatul norvegian, doar că Odd are un golaveraj de 8-11 în 11 meciuri disputate până acum. Ca poziție în clasament, se află pe locul al zecelea, prin prisma celor 13 puncte acumulate. Totuși, toate aceste date par a fi fost date peste cap în ultima perioadă, cu tot cu meciurile de Cupă luate în calcul, când s-a dat drumul la numărul de goluri pentru Odd – atât la cele marcate, cât și la cele încasate. În afară de 1-0 cu Molde, din etapa precedentă, în celelalte șase din ultimele șapte partide au fost meciuri în care Odd a și marcat, dar a și încasat, cu precizarea că trei dintre acestea s-au desfășurat în NM Cup, iar restul în Eliteserien.
Echipa probabilă și absențe:
- Wahlstedt – Solholm, S. Owusu, Hagen – Ruud, Wallem, E. Owusu, Baccay – Ingebrigtsen, Jorgensen, Midtskogen
- Absențe: –
Meciuri fotbal Ham-Kam – Odd
Odd are de partea sa o serie de trei succese la rând în duelurile cu Ham-Kam, dintre care două s-au petrecut în sezonul precedent: 2-1 în deplasare și 2-0 la retur. Precedenta victorie a fost obținută în 2014, la o partidă amicală, iar cele două s-au mai întâlnit în perioada anilor 2000, când Ham-Kam a mai cochetat cu prezențele în Eliteserien.
Ponturi pariuri Ham-Kam – Odd
GG (ambele echipe marchează în meci) – cotă 1,80 (Superbet) ❌
Să avem o cotă de 1,80 la pariuri sportive pentru un meci din Norvegia pare că este pomană curată. Cu atât mai mult cu cât intrăm în profunzimea analizei acestui meci, în care avem două echipe cu astfel de partide la greu în ultima perioadă. Ham-Kam o să iasă la atac pentru că Odd e genul de echipă contra căreia trebuie să scoată puncte la un meci de acasă, iar oaspeții vor profita de naivitatea gazdelor ori de câte ori se va ivi ocazia.