➖ Grecia U19 – Islanda U19, Euro U19, 10 iulie

Home » ➖ Grecia U19 – Islanda U19, Euro U19, 10 iulie

Săptămâna bună se cunoaște după primele meciuri fotbal bifate corect, aspect pe care îl încercăm cu mare grijă să-l concretizăm și noi prin prisma confruntărilor de la Campionatul European U19. Avem în vizor meciul Grecia U19 – Islanda U19, din ultima etapă a grupelor, programat luni, 10 iulie, de la ora 22:00, pe Hibernians Arena (Paola – Malta).

Sari direct la pont >>

Fotbalul reîncepe în România!
Sărbătorește cu 50 de lei free bet de la Betano!

Grecia U19 – Islanda U19

Grecia U19

Fără să fi fost neapărat vreo surpriză că a fost o echipă depășită de adversarele sale de până acum, Grecia U19 este una dintre echipele ce a beneficiat de o conjunctură favorabilă că a ajuns la acest turneu final. A avut de trecut de o grupă de calificare cu Irlanda U19, Estonia U19 și Slovacia U19, încheind la egalitate de puncte cu ultima enumerată, făcându-se diferența la golaveraj.
Iar parcursul în sine de la Euro U19 a fost unul chiar dureros pentru greci, care au încheiat prima repriză cu Norvegia U19 la scorul de 0-5. A fost o revenire de orgoliu în partea secundă, până la 4-5, dar fără să mai conteze cu adevărat în clasamentul grupei. Iar acel 0-5 din prima repriză cu norvegienii n-a fost deloc întâmplător, drept dovadă eșecul la același scor, de această dată înregistrat la finalul partidei, contra Spaniei U19. La pauză a fost contra spaniolilor 0-4, pesemne că există mari probleme încă din startul partidelor pentru selecționata elenă.

Participă și tu la
Marea Păcăneală 2023 la Betano
și ia-ți partea din premiul de 100,000 LEI!

Echipa probabilă:

  • Monastirlis – Georgiadis, Tasiouras, Kalegeropoulos, Keramitsis – Tsikos, Kyriopoulos, Symeonidis, Kottas – Tzimas, Koutsias

Islanda U19

Egalarea din penultimul minut de joc din meciul cu Norvegia U19, din runda precedentă, s-ar putea dovedi decisivă în privința calificării în faza următoare. Pentru a fi concretizat acest aspect, este nevoie de un succes cât mai concludent în fața Greciei U19, în ultima rundă din grupe. Tot pe final de meci a ciupit un gol Islanda U19 și în prima etapă, cu Spania U19, marcând pentru 1-2, ceea ce s-ar putea să-i fie de folos la calculul final. Pentru a trece mai departe, Islanda U19 are nevoie de un succes cu Grecia, iar Spania să o învingă pe Norvegia. În plus unul dintre aceste două pronosticuri să fie însoțit și de o diferență mai mare de un gol, întrucât departajarea de golaveraj să-i fie favorabilă Islandei într-o astfel de situație.

Islanda U19 pare să aibă de partea sa o generație promițătoare, mai ales că pentru a ajunge la acest turneu final din Malta a fost dată la o parte Anglia U19 – echipă cu jucători ce au debutat deja în Premier League.

E bine pentru competiție că este menținut suspansul grupei, iar la cum s-a prezentat Islanda până acum, acest suspans nu este deloc artificial.

Pariază pe starurile tenisului la Wimbledon cu
50 de lei free bet de la Betano!

Echipă probabilă:

  • Petersson – Karlsson, Robertsson, Adalsteinsson, Kristjansson – Thorkelsson, Jorundsson, Thordarson – Birgisson, Thorsteinsson, Gudmundsson

Meciurile directe Grecia U19 – Islanda U19

Istoricul dintre cele două echipe se rezumă la un singur meci disputat în 2019, dar când alte generații erau la cârmă. A fost un 5-2 clar pentru islandezi, într-un meci de calificare pentru participarea la Campionatul European U19. Islanda a condus cu 5-0, ceea ce pare a fi foarte familiar grecilor, după care elenii au revenit cu două goluri pe final pentru a mai elimina din amărăciunea înfrângerii.

Ponturi pentru pariuri Grecia U19 – Islanda U19

Dnb 2 (câștigă Islanda U19, la egal pariul se rambursează) – cotă 1,80 (Betano) ➖

Deschide cont nou la Betano
Primești AUTOMAT 333 Rotiri GRATUITE la Gates of Olympus!
Doar la BETANO!

Singura echipă cu obiectiv real rămas pentru această ultimă rundă este Islanda U19, a cărei victorie este necesară în fața Greciei U19, plus alte câteva condiții. Astfel, mizăm pe un succes al islandezilor în fața unei selecționate care s-a făcut de râs până acum la turneul final din Malta, cu opțiunea de a ne primi banii înapoi în caz de egal. Este un deal mai mult decât echitabil, iar cota de 1,80 ne face cu ochiul și chiar merită jucată.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status