Avem parte de un duel de foc, la propriu și la figurat, în ultima etapă a campionatului din Turcia. Ne vom bucura de partida Galatasaray – Fenerbahce ce va începe de la ora 19:00 și se va disputa pe arena Nef Stadium din Istanbul. Chiar dacă gazdele și-au asigurat matematic titlul în etapa trecută, derby-ul dintre cele două este mai mult de atât, în primul rând fiind vorba de un orgoliu imens la mijloc. Avem mai jos analiza completă a duelului Galatasaray – Fenerbahce dar și pronosticul pariuri câștigător.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Ponturi Pariuri Galatasaray – Fenerbahce
Psf X (Egal la pauză sau final) (cota 1.80 Casa Pariurilor) ❌
Obține un extra câștig pe pariurile tale câștigătoare din weekend la Casa Pariurilor!
Pentru evenimentul evidențiat Galatasaray – Fenerbahce vom miza pe un egal fie la pauza fie la finalul meciului. Cum partida va fi una fără miză duminică seară, credem că totuși că vom avea parte de o confruntare foarte echilibrată, unde ne putem aștepta la orice din partea oricărei echipe. Nu excludem ca întâlnirea dintre cele două să se termine cu un egal, mai ales la pauza meciului, iar astfel toată lumea ar rămâne împăcată la finalul partidei și al unui sezon lung și cu de toate din Turcia.
Analiză meci Galatasaray – Fenerbahce
Statistica derby-ului Galatasaray – Fenerbahce este de partea oaspeților, care până acum au câștigat mai multe partide directe, 25 la număr. Galata, la rândul ei, s-a impus în 17 confruntări directe iar alte 15 rezultate s-au terminat cu o remiză între cele două echipe. Precedentele 5 meciuri au fost foarte echilibrate, cu fiecare echipă obținând câte 2 victorii și un al 5-lea duel care s-a terminat la egalitate, 0-0.
Galatasaray S.K.
Formația gazdă s-a încoronat campioană a Turciei chiar în etapa trecută, asta după ce a învins în deplasare pe Ankaragucu cu scorul de 4-1. A fost primul titlu cucerit din 2018 și până în prezent, iar mai dulce este faptul că vor putea sărbători în fața fanilor chiar contra rivalei de moarte, Fenerbahce, cea care va termina pe locul secund. Galata a înregistrat de-a lungul sezonului 26 de victorii, fiind cea mai bună echipă de departe, iat astfel vor juca în preliminariile pentru un loc în Champions League.
Deschide cont la Casa Pariurilor, depune 25 de lei și ai 75 de lei din partea Casei!
Poziție în clasament
Galatasaray va termina campionatul din postura de campioană de pe primul loc, unde are în acest moment 82 de puncte după 34 de jocuri disputate. Are un golaveraj pozitiv de 77:27, fiind a doua echipă ca și atac și prima ca și apărare din acest sezon. Sunt la 5 puncte distanță de locul secund ocupat de Fener, iar distanța se poate mări cu o victorie duminică seară.
Obiectiv
Fosta echipă a lui Hagi și Popescu va da drumul la sărbătoare chiar pe teren propriu în derby-ul de duminică. Au redevenit campioni după o pauză de 4 ani și nu este un prilej mai bun să sărbătorească trofeul decât într-un meci împotriva lui Fener, unde dacă vor câștiga, pachetul chiar că va fi complet pentru acest final de sezon.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-2-3-1) Muslera – Boey, Nelsson, Bardakci, Karatas – Oliveira, Torreira – Rashica, Mertens, Akturkoglu – Icardi
Fenerbahce SK
Oaspeții de la Fener vor veni dezamăgiți în derby-ul de duminică, unde chiar dacă au reușit să câștige în ultima etapă contra lui Antalyaspor, nu a fost de ajuns. Aveau în plan să joace meciul decisiv pentru trofeu chiar duminică, însă Galata a reușit să câștige la rândul ei meciul și astfel Fener va fi vicecampioană în acest sezon. Vor merge în preliminariile pentru calificarea în grupele Conference League, și vor să înceapă noul sezon cu moralul ridicat.
Obține un extra câștig pe pariurile tale câștigătoare din weekend la Casa Pariurilor!
Poziție în clasament
Fenerbahce se află pe locul al doilea în campionatul turcesc cu un total de 77 de puncte în urma a 34 de meciuri disputate. Are un golaveraj pozitiv de 84:39 și va încheia sezonul cu cel mai bun atac din campionat. Sunt la 5 puncte în spatele deja campioanei Galata, și la 3 puncte în fața celeilalte rivale din oraș, Besiktas, asta cu o etapa înainte de final.
Obiectiv
Fener vine în derby-ul de duminică cu gândul la victorie, chiar dacă meciul este unul fără de miză. Orgoliul este mai presus de orice rezultat sau trofeu, și vor să termine sezonul cel puțin cu o victorie de moral chiar pe terenul campioanei.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-1-3-2) Egribayat – Luan, Szalai, Akaydin, Kadioglu – Arao – Kahveci, Zajc, Guler – Bathuayi, Valencia