Ajungem într-o zi de miercuri unde din nou capetele de afiș sunt meciurile fotbal de la Campionatul European U21. Aici avem parte de duelul Elveția U21 – Franța U21, ce va începe de la ora 21:45 și se va disputa pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Putem să urmărim partida în direct pe canalul TVR 2, iar în rândurile de mai jos am pregătit analiza detaliată cu tot cu pronosticul pariuri ce se arată a fi câștigător.
Analiză meci Elveția U21 – Franța U21
Statistica duelului Elveția U21 – Franța U21 este ușor echilibrată în favoarea francezilor, care s-au impus până acum de 3 ori în meciurile directe. Pe de altă parte, elvețienii la rândul lor au câștigat în 2 rânduri, iar o singură confruntare directă s-a terminat la egalitate, un 1-1 din anul 2005. Tot timpul am avut parte de goluri în întâlnirile directe dintre cele două, așa că ne așteptăm la spectacol și miercuri seară.
Elveția U21
Naționala Elveției U21 a început cu dreptul în prima rundă a meciurilor de la Europeanul U21 din grupa D, acolo unde a învins pe Norvegia U21 cu scorul de 2-1. S-a văzut apoi la rândul ei înfrântă de către Italia U21 într-un meci spectaculos terminat 3-2 pentru italieni, astfel că rămân la egalitate cu aceștia și luptă pentru locul secund ce duce în sferturile turneului final până în ultima etapă.
Poziție în clasament
Elveția U21 a strâns 3 puncte la Campionatul European U21 din 2 partide jucate până acum și are un golaveraj pe 0 de 4 goluri marcate și tot atâtea primite. Se află la egalitate perfectă cu locul secund, ocupat de Italia U21 atât la număr de puncte cât și la golaveraj, însă italienii se bucură de avantajul meciului direct, unde s-a impus. Așadar, elvețienii au nevoie de un rezultat mai bun miercuri seară decât Italia U21, care joacă la rândul ei contra Norvegia U21.
Obiectiv
Elvețienii vin în meciul de la Cluj-Napoca cu gândul la calificarea mai departe. Chiar și un egal le poate aduce locul secund atât timp cât Italia U21 nu bate pe Norvegia U21. Cu toate acestea, nu trebuie să-și pună speranțele în adversari, și încearcă să repete jocul din primul meci, chiar dacă pe hârtie pornesc cu șansa a doua în fața Franței U21.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-2-3-1) Loretz – Vouilloz, Stergiou, Omeragic, Blum – Jashari, Sohm – Males, Imeri, Ndoye – Stojilkovic
Franța U21
Francezii sunt singura echipă din grupa D care are două victorii din primele două runde. A învins pe rând pe Italia U21 și Norvegia U21, cu 2-1 și respectiv 1-0, și vine să atace al treilea succes consecutiv al grupei. Cu un rezultat pozitiv își pot consolida prima poziție din clasament și calificarea în optimile de finală, mai ales că obiectivul principal pentru acest turneu final este să pună mână pe trofeu.
Poziție în clasament
Franța U21 este liderul din grupa D cu un total de 6 puncte din tot atâtea posibile, și un golaveraj pozitiv de 3 goluri înscrise și unul primit. Are 3 puncte peste următoare 2 clasate, Italia U21 și adversara de miercuri, Elveția U21, dar vrea să termine confruntările din grupe neînvinsă, așa că vine la Cluj cu gândul la victorie.
Obiectiv
Naționala Franței U21 încearcă un nou succes în fața naționalei mici a Elveției, pe care a mai învins-o deja în 3 rânduri. Ultima victorie a venit abia în anul 2020, unde a câștigat cu 3-1, însă este gată să adauge un nou rezultat pozitiv la statistica întâlnirilor directe.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-1-2-3) Meslier – Larouci, Badiashile, Lukeba, Gendrey – Le Fee – Massengo, Olise – Gouiri, Kalimuendo, Barcola
Ponturi Pariuri Elveția U21 – Franța U21
X2 & Peste 1.5 goluri (Franța U21 nu pierde și minim 2 goluri) (cota 1.50 Winmasters) ✅
Pentru evenimentul evidențiat Elveția U21 – Franța U21 vom merge pe un pariu combinat, anume pe șansă dublă pentru francezi și minim 2 goluri în meci. Mizăm că Franța U21 își va respecta statutul de favorită a meciului și nu va pierde miercuri seară, mai ales că au o formă de joc mult mai bună decât a elvețienilor. Își propun câștigarea turneului final, iar precum ne-au obișnuit mai ales în confruntările directe, ne așteptăm la un joc de unde reușitele nu vor lipsi, precum nu au făcut nici în cele 6 partide dintre cele două, toate terminate cu 2+.