Uită-ne ajunși în cea de a doua semifinală din Coppa Italia din acest sezon, care ne aduce duelul Cremonese – Fiorentina. Manșa tur va avea loc miercuri de la ora 22:00 și se va disputa pe Stadio Giovanni Zini din Cremona. Va fi a doua întâlnire în mai puțin de o lună între cele două, după partida din campionat care s-a soldat cu victoria toscanilor cu 2-0. În rândurile de mai jos vă prezentăm analiza detaliată a duelului Cremonese – Fiorentina și pronosticul câștigător.
Ponturi Pariuri Cremonese – Fiorentina
Șansă dublă și Peste 1.5 goluri (X2 și minim 2 goluri în meci) (cota 1.53 Superbet) ✅
Pentru evenimentul Cremonese – Fiorentina vom miza pe un pariu combinat de tipul șansă dublă pentru gazde și minim 2 goluri în meci. Fiorentina este favorita pe hârtie a acestei semifinale, însă nu o dată s-au văzut răsturnări de situații în meciurile de cupă. Fiind și partida tur, vom fi mai precauți și nu vom merge din prima pe o victorie solistă, însă considerăm că Fiorentina nu va pierde partida. Nu au niciun eșec împotriva celor de la Cremonese până acum, iar ultimele două dueluri recente s-au terminat cu cel puțin 2 goluri înscrise în meci.
Analiză meci Cremonese – Fiorentina
Statistica de la general pentru Cremonese – Fiorentina este de partea toscanilor. Aceștia nu au pierdut niciun duel contra celor de la Cremonese, unde au câștigat în 4 ocazii și au remizat o singură dată, într-o partidă din anul 1996. Sunt hotărâți să-și păstreze seria de invincibilitate și după meciul de miercuri seară.
Cremonese
Echipa gazdă vine după înfrângerea de pe teren propriu din campionat împotriva celor de la Atalanta, scor 3-1. Sunt cea mai slabă echipă din Serie A în acest sezon unde au reușit o singură victorie, dar au făcut o figură frumoasă până acum în cupă. Au trecut în optimi de AS Roma, pe care au învins-o cu 2-1, urmând să o învingă și în campionat cu același scor câteva săptămâni mai târziu.
Poziție în clasament
Cremonese ocupă ultimul loc în Serie A cu un total de doar 13 puncte după 28 de etape. Au un golaveraj negativ de 23:52, având cea mai slabă apărare din campionat. Au înregistrat o singură victorie de-a lungul acestui sezon, unde au fost învinși de nu mai puțin de 17 ori. Sunt la 12 puncte de primul loc ce se salvează, și par a fi prima echipa retrogradată în acest an.
Obiectiv
Trupa antrenată de Davide Ballardini și-a depășit deja condiția în acest sezon de cupă și a reușit o performanță uluitoare ajungând în această fază. Vor să facă un joc bun în turul de pe teren propriu, și de ce nu, să încerce încă o dată imposibilul.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (3-5-2) Sarr – Ferrari, Bianchetti, Aiwu – Ghiglione, Pickel, Castagnetti, Meite, Tsadjout – Afena-Gyan, Dessers
Fiorentina
Oaspeții sunt una dintre cele mai în forme echipe din Serie A, și vin după o victorie mare în deplasarea de la Milano împotriva lui Inter. Au ajuns la 8 victorii consecutive în toate competițiile, iar ultima înfrângere a fost împotriva lui Juventus la mijlocul lunii februarie. A ajuns în semifinalele cupei după ce a trecut în sferturi de Torino cu 2-1, și sunt hotărâți să nu se oprească până în finală.
Poziție în clasament
Fiorentina a urcat până pe locul al 9-lea în campionat cu un total de 40 de puncte și un golaveraj pozitiv de 33:31. Sunt la egalitate cu Bologna și se află la 8 puncte în spatele Atalantei, formație aflată pe ultimul loc ce duce în calificările pentru Conference League. Încearcă să atace o clasare pe un loc de cupă europeană, dar în același timp sunt cu ochii și pe Cupa Italiei.
Obiectiv
Obiectivul echipei conduse de Vincenzo Italiano pentru manșa tur de la Cremona este acela de a câștiga partida. Vor să-și facă viața mai ușoară încă din primul meci și continue seria de invincibilitate împotriva lui Cremonese.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-3-3) Terraccaciano – Terzic, Igor, Milenkovic, Dodo – Barak, Mandragora, Bonaventura – Kouame, Jovic, Gonzalez