Se joacă la foc automat la nivel de meciuri fotbal în Spania, iar echipele implicate au nevoie să reușească să-și apropie îndeplinirea obiectivelor cât mai curând posibil. Meciul Celta Vigo – Atletico Madrid este programat duminică, 12 februarie, de la ora 17:15, pe Estadio de Balaidos, în transmisiune directă pe Digi Sport 4.
Celta Vigo
Un sezon de tranziție pentru Celta Vigo, considerată a fi mereu o echipă incomodă indiferent de circumstanțe, în care se încearcă reconstruirea unei echipe ce poate să pună mai mari probleme pe viitor. Creșterea este evidentă de la zi la zi la Celta, care după meciuri bune neconcretizate și în rezultate (cum ar fi meciul de pe Nou Camp cu Barcelona), a reușit într-un final să lege și câteva rezultate de admirat împotriva unor echipe din partea superioară a clasamentului: 1-0 cu Bilbao și 4-3 la Real Betis.
Obiectiv
Începutul mai puțin bun de campionat a periclitat serios șansele celor de la Celta Vigo să mai atace un loc de cupă europeană, iar pentru a redeveni relevantă într-o astfel de bătălie trebuie să mărească șirul victoriilor început deja. Altfel, va trebui să se mulțumească doar cu evitarea retrogradării cât mai devreme posibil.
Echipa probabilă și absenți
- Villar – Mingueza, Aidoo, Dominguez, Galan – Perez, Veiga, Beltran, de la Torre – Aspas, Larsen.
- Absenți: – Marchesin (accidentat), Nunez (suspendat).
Atletico Madrid
Când îți e lumea mai dragă că îți decurge cum trebuie situația la pariuri sportive, eventual pe un bilet de încredere, trosc! te rupe Atletico cu o gherlă de nu-ți vine a crede. După două victorii solide de campionat, 3-0 cu Valladolid și 1-0 la Osasuna, când părea că totul se îndreaptă spre calea cea bună, a venit un nou rezultat de coșmar, 1-1, acasă, cu Getafe (penultima clasată). E greu de încadrat ce urmează pentru Atletico.
Obiectiv
Atletico este out sau, mai bine zis afuera, din Cupa Spaniei și din cupele europene, ceea ce o face să rămână concentrată numai pe campionat. Unde nu vă gândiți că are de luptat la titlu, ci trage din greu să rămână între primele patru ca să prindă din nou un loc în Liga Campionilor.
Echipa probabilă și absenți
- Oblak – Molina, Gimenez, Hermoso, Mandava – Barrios, Koke, Rodrigo de Paul, Lemar – Correa, Griezmann.
- Absenți: –
Meciuri fotbal Celta Vigo – Atletico Madrid
Chiar dacă e greu de jucat pe Balaidos cu Celta, Atletico și-a cam făcut treaba până acum în astfel de vizite. În afară de eșecul din 2018, scor 0-2, într-un meci disputat la startul sezonului, în rest, Atleti a scos mereu rezultate favorabile în ultimul deceniu, chiar mai bine decât ne-am fi așteptat înainte de aprofundarea istoricului meciurilor directe.
Ponturi fotbal Celta Vigo – Atletico Madrid
Dnb 2 (Câștigă Atletico Madrid, la egal pariul se rambursează) – cotă 1,53 (Betano) ✅
După un meci în care s-a încâlcit, ar trebui să urmeze unul stas. Cam așa a fost parcursul lui Atletico Madrid până acum, la fel cum și Celta a dat câte o gherlă când părea că e gata să scoată capul din partea a doua a clasamentului. Pe acest raționament al fluctuației de formă a celor două echipe, înclinăm să optăm mai mult înspre Atletico Madrid.
Încurajator este și bilanțul foarte bun al lui Atleti în deplasările de pe Balaidos, cu un singur eșec în ultimii zece ani. Plus că Atleti are probleme în acest sezon mai mult la meciurile de acasă, în deplasare are un bilanț cu care ar fi putut concura chiar în lupta la titlu. Dar ca să nu exagerăm neapărat cu un pont de 2 solist, care se duce spre o cotă de 2,20, abordăm cu prudență instinctul dublat de argumente pentru un succes al lui Atletico Madrid. Mai precis, în caz de egalitate primim banii înapoi, la cotă 1, care ne face să fim mult mai relaxați în a miza pe un succes al oaspeților.