Ziua de fotbal din România începe cu duelul Botoșani – Petrolul din cadrul etapei a doua din Superliga. Partida va începe de la ora 18:30 și se va disputa pe Stadionul Municipal din orașul Botoșani. Nici una dintre echipe nu a reușit să câștige în prima rundă, iar noi vă punem la dispoziție și de această dată pronosticul pariuri pentru meciul fotbal de luni seară.
Analiză meci Botoșani – Petrolul
Statistica la general a duelului Botoșani – Petrolul este de parte lupilor galbeni, care până acum s-au impus de 9 ori în meciurile directe. Moldovenii, pe de altă parte, au reușit doar 5 victorii, iar un singur rezultat direct între cele două s-a terminat la egalitate. Anul acesta s-au întâlnit deja de 2 ori, în returul sezonului regulat, unde Botoșani a zdrobit cu 5-0, și în partida din play-out, unde Petrolul și-a luat revanșa și a învins cu 1-0.
FC Botoșani
Gazdele au început noul sezon din Liga 1 cu stângul, asta după ce a pierdut în etapa inaugurală cu 2-1 pe terenul celor de la Voluntari. Înaintea startului de sezon, moldovenii au disputat 4 partide amicale de pregătire în cantonament, unde nici acolo jocul nu a fost unul grozav. A pierdut de 3 ori în aceste dueluri și a câștigat doar odată, iar asta s-a văzut și săptămâna trecută în meciul din prima rundă, unde spectacolul din jocul lor a lipsit.
Poziție în clasament
Botoșani ocupă după un singur meci jucat locul al 12-lea în clasament, cu 0 puncte și un golaveraj negativ de 1:2. Anul acesta și-a propus să atace din nou play-off-ul în premieră, după ce nu au reușit asta nici în ediția trecută, când a terminat pe locul 11 în sezonul regulat.
Obiectiv
Formația gazdă încearcă să atace și să adune primele puncte din actuala campanie de campionat. Primesc pe teren propriu o echipă care le-a făcut multe probleme în anii precedenți, și cu care și-a împărțit victoriile din sezoanele trecute. Speră măcar la un egal, dar mai mult ca și orice, are nevoie de un joc mai bun decât săptămâna trecută.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (3-4-3) Vâlceanu – Armas, Matricardi, Ricardinho – Boboc, Crepulja, Rață, Andrei – Merloi, Nemec, Răduț
Petrolul Ploiești
Oaspeții au arătat ceva mai bine în etapa de săptămâna trecută, unde au reușit doar un egal pe teren propriu cu U Cluj. Totuși, rămâne un semnal de alarmă faptul că în partidele amicale din presezon nu a reușit nici o victorie, ci doar 2 rezultate de egalitate și alte 3 înfrângeri. Speră să schimbe ceva în privința acestei serii negative și să continue să adune puncte care să ducă la obiectivul principal, acela de a ataca play-off-ul la final.
Poziție în clasament
Petrolul se clasează pe locul al 8-lea după prima rundă a noului sezon, unde are 1 punct și un golaveraj pe 0 de 1:1. Anul trecut nu a reușit să prindă play-off-ul și a fost nevoită să joace în play-out, acolo unde a fost printre cea mai bună echipă. A terminat pe al doilea loc din grupa de retrogradare, poziție ce ducea la barajul pentru locul de Conference League, însă din cauza unor probleme la nivel de club, nu a putut disputa partida.
Obiectiv
Lupii galbeni vin în deplasarea de la Botoșani cu gândul la un rezultat pozitiv. Chiar și un egal poate să cântărească mult, mai ales pe un teren unde acum câteva luni au primit nu mai puțin de 5 goluri.
Echipa probabilă
- Echipa probabilă: (4-4-2) Zima – Ticu, Garutti, Papp, Doua – Musi, Diomande, Jefferson, Jair – Grozav, Petrovic
Ponturi Pariuri Botoșani – Petrolul
Interval 1-3 goluri (Minim 1, maxim 3 goluri în meci) (cota 1.40 Superbet) ✅
Pentru evenimentul evidențiat Botoșani – Petrolul vom miza pe intervalul de goluri 1-3, unde se va marca minim 1 gol dar nu mai mult de 3. Confruntările directe dintre cele două echipe au fost întotdeauna duse la extreme, fie am avut parte de dueluri cu 4 sau mai multe goluri înscrise, fie am asistat la meciuri fără spectacol și cu un număr mic de goluri marcate. Niciuna nu a strălucit în prima etapă, așa că ne așteptăm ca luni să avem parte de un meci din cea din a doua categorie, anume unul cu reușite puține.